Răspunderea

   Suferinţele unui apropiat cumva ce nu te prea priveşte, te cam lasă rece, în faţa LUI răspundem singuri singurei pentru greşelile săvîrşite, oarecum şi-n familie se răsfrîng de vrea EL , "avem, toţi, suficientă forţă pentru a îndura suferinţele aproapelui"( Francois duce de La Rochefoucauld ).
   Apropiat şi din familie în cazul meu se schimbă răspunderea oarecum, îs cam chezaş eu şi deocamdată EL nu-I pedepseşte, mai mult îI ajută cînd îI cer şi pe mine mă altoieşte de-mi merg fulgii de-I greşesc cumva, pentru că-s în perioada de învăţare în ale SALE învăţăminte şi de nu pricep o iau pe cocoaşă încă, asta e, învăţ să-mi repar greşelile şi să mă-ndrept cum vrea EL.
   Am încercat la începutul încredinţării mele în EL, de bucurie mare să-mi iau răspunderea asupra mai multor apropiaţi şi din familie, dar ulterior mi-am dat seama de limitele mele în a-L urma, nu oricum ci cu răspunderea necesară şi încă nu pe deplin aflată, mai am de învăţat, azi am primit comunicarea de la EL, să-mi limitez unele activităţi cam de tot şi să intensific altele la care urmează să dau un examen pe teme de fizică, asta E. De reuşesc sigur e şi pentru voi reuşita mea, e a întregii lumi şi în primul rînd a LUI pentru noi şi cu noi împreună să ne aflăm reciproc cum e normal dintotdeauna şi n-am ştiut.

Înoirea

   Noi nu-i putem face faţă nedreptăţii atotbiruitoare în lumea oamenilor aproape de pretutindeni, nu putem sîntem dezarmaţi în faţa răului şi urîtului lumesc, n-am ştiut niciodată să-i facem faţă, nu ne-am împotrivit de la începuturi şi acum nu ne descurcăm defel cu dezmăţul lumesc ce ne-a năpădit, cine să ne ajute, tot noi care am tolerat-o.
   Da, îI putem cere ajutor şi LUI, dar să-L respectăm măcar în gînd oarecum, neştiuţi de alţii indiferent care or fi, deci numai noi cu EL în gînd cît mai des pentru a scăpa de năpasta ce-i ca o pedeapsă consimţită de EL pentru îndreptarea noastră.
   "Tăcerea înseamnă ruperea totală. Pînă să putem polemiza cu duşmanul civilizaţiei (nivel înalt de dezvoltare materială, socială, culturală şi morală-mai ales morală- a unei societăţi)trebuie ca mai întîi să se ridice la rangul unor adversari, să depăşească stadiul în care îi putem privi, păstrînd o tăcere severă, numai cu uimire şi compătimire, lăsînd justiţia să-şi urmeze cursul" (Nicolae Steinhardt).
   Ne-am obişnuit cu nedreptatea şi ni se pare că-i firescă, normală viaţa ce o trăim, o prostie, o iluzie, un vis urît din care trebuie să ne trezim, să ne forţăm trezirea, scuturîndu-ne straşnic, zmulgîndu-ne din nedreptatea acaparatoare şi dezmăţată.
   Întîi mai cu răbdare, încet încet să ne părăsim voit obişnuita nedreaptă viaţă, iluminarea nu o vom afla repede, vom grăbi schimbarea în bine apelînd la EL numai în gînd fără să ne afle careva, pentru că fiecare contează în faţa LUI singur singurel, răspunderea e netransmisibilă, fiecare e pentru el singur cu viaţa chezaş în faţa LUI, nu la grămadă, anapoda.
   Fiecare e cunoscut LUI din urmă cu multe generaţii, pe care EL le-a urmărit, să vadă evoluţia în bine, dar noi am involuat, din nedrept în mai nedrept şi mai şi, lupta cu eul propriu e cea mai mare încercare a întregii vieţii, trebuie tact, răbdare, voinţă şi tărie, încăpăţinare neabătută şi viaţa încet încet se va schimba penrtu noi cu 180 de grade în bine nu îndărăt, ci înainte spre a-L afla şi pe noi normali, fireşti cum ne-a programat încă de la zidirea lumii, EL Creatorul.