miercuri, 4 mai 2011

Încercări

   Un mare semn de întrebare, vechi, i-am aflat adineauri, răspunsul, pe undeva lumea îl cam ştia dar eu, nu mi-l explicam, EL cînd vrea cumva să-ţi atragă atenţia asupra-I, şi tu eşti preocupat cu alte treburi, îţi ascunde ceva ce-ţi era oarecum la îndemînă nu demult, şi nu-l mai afli, şi te laşi păgubaş cumva după o oarecare căutare, şi-ţi zici în gînd : necuratul e de vină, am greşit, scuze, necurat e mortul şi cei ce-l ating cumva, slujitorii LUI, îs îngeri cu diferite îndeletniciri la dispoziţia SA.
   Se poate să fie şi din slujbaşii Satanei, oricum toţi indiferent de cine aparţin din CER, îs subordonaţi LUI, şi nu-I crîcnesc defel, în faţa LUI e disciplină, nu ca pe pămîntul nedrepţilor oameni, aşa că ţi se atrage atenţia, să I te adresezi, pentru aţi recupera pierderea temporară, şi de eşti pe fază cum vrea EL, găseşti repede obiectul ascuns vedere-i tale, de nu mai tîrziu, dar ai ratat o ocazie de aţi face legătura inexistentă cu EL, ori de ai o legătură cu EL, vrea încă ceva de la tine ugent atunci, şi ştii ce-i de făcut, e simplu.
   Vă doresc să fiţi în legătură cu EL ca şi mine, cel puţin, mai ales că acum, v-am dezvăluit o portiţă ce EL o deschide provocîndu-vă des pe fiecare, ar fi bine să nu-I întoarce-ţi spatele, şi să luaţi legătura în gînd cu EL, cu prima ocazie, după ce va atenţionat astfel cum am primit şi eu, şi voi atenţionări de la EL, purtaţi-vă echilibrat cu felul  reacţiei faţă de EL, orice ar fi.
   El nu doreşte să vă mai pedepsească, ci să-L căutaţi grabnic în gînd cu EL, numai tu cu EL, în singurătatea ta, şi vei începe o nouă viaţă de data asta mulţumită, şi fără pedepse, ci urmîndu-L, ve-i consatata ce-i de făcut, EL te va îndruma, numai atenţia mărită, răbdare, echilibru, şi să-L urmezi, va fi altfel nu ca-n lume, ucenicie la EL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu