Drumul

   Omul e foarte imprevizibil, te trezeşti aşa deodată că nu-ţi mai recunoşti drumul parcurs în viaţă pînă atunci, că te schimbi peste noapte, de obicei noaptea-i sfetnic bun, te scuturi, e o trezire ce nu-i oarecare ci de bine şi ceilalţi se miră, nu te-nţeleg, ce ai păţit aşa deodată, pe nepusă masă, ţi se opun ori după un timp nelămuriţi încă, te lasă-n plata Domnului, şi nu greşesc.
   Văzîndu-ţi de drum şi-n cunoştinţă de alte idealuri străine restului, nimeni nu-ţi ştie sufletul în afara LUI şi nu te laşi călcat în picioare orice ar fi, poate de vrea EL se mai găseşte ici colo cîte unul ce se face ecoul tău pentru un oarecare răstimp, e un mod de a te linişti oarecum, cam rar dar e ceva decît deloc în uscăciunea lumii de azi prea nedreaptă în trăiri şi apucături, ce-ţi încep a deveni străine, El te izolează tot mai mult către Lumea Sa, încă nu eşti rupt de realitate.