3626...Cu timpul te afli în permanente nepregătiri

  Nu e adevărat că după ce-L afli, cumva și EL E în preajma ta, simțit și foarte deosebit. Aflîndu-te o vreme euforică, ce durează de nu-i știi limitele în timp și spațiu. Atîta de absorbit și nemaipomenit te simți, că nu mai știi de tine, noutatea te năucește. După care încep așezările pe noi metereze a noi construcții ce ești, crezi împlinit.
  Și nu-i, încă-i de luncu, de abia începutul învoirii tale și nu te mai lasă, cum ai mai fost. Lăsat o viață, cum o fost înainte și-naintea ta atîtea generații din neamul tău. Speranța SA în noi ce-L vom mulțumi de va fi să fie cum ne vrea EL pe noi. Sigur ne strunește prin cîte mijloace de SUS, primite jos, îndrumări ce se țin scai. Calea nu-i colea, ci necesită preocupare aflînd limitele în care te miști.
  Din vreme în vreme altele-s cerințele, înnoite și încercările diversificate de nu le mai știi. Cu timpul te afli în permanente nepregătiri, e bine să accepți cum ești de fapt singur între ceilalți nepricepuții LUI și ai noștri.

3625...Făcînd harcea-parcea din așteptarea SA la îndemîna ta

  O dată făurit cum trebuie și la timpul necesar botezul omului, Taina în cunoștință de cauza. Aflării în comuniune cu Dumnezeu, ce ne așteptă pe fiecare în parte să I ne alăturăm. Cumsecade între oameni, buni și drepți și de EL în cunoștință cît mai reală. Nu minciuna țanțoșă ce ne duce departe de EL, chiar de început se poate să ne meargă.
  Doar o vreme că repede se coace răbdarea SA cu noi așa îndepărtîndu-ne chiar fără să vrem. Dar așa-i încercarea de ratat, fiind pe căi religioase nedemne de noi și EL. De ne-am da seama din vreme ne ratîndu-ne ocazia distribuită în cel mai prielnic moment al vieții tale. Cînd ești în forma maximă de competent într-ale spiritualității rînduri încredințat o vreme de SUS.
  Cu speranțe cît vrei de mari și de multe în calitățile tale de om acătării în care EL se încrede. Știe că te poți face de rîs jos și EL SUS, nu se simte prea bine, văzînd limitele tale nedrepte cauzei date. Făcînd harcea-parcea din așteptarea SA la îndemîna ta, neputinciosule!

3624..Și noul om se formează și chiar nou să fie

  Cînd e din timp cu luare aminte și nu de izbeliște lăsată cea mai importantă trăire. A omului pe Pămînt, cunoașterea Divinității oarecum de început empiric. Fiecare cu străduința și implicarea specifică fiecăruia și răspunsurile CER-ului. Adecvate ființei noastre în așteptări cum ni se potrivesc năzuințelor vieții și LUI. O dată cu Taina botezului cum trebuie efectuat trezind interesul profund așteptat.
  Că atunci chiar de ating corzile sensibilității ce vibrează cu CER-ul din noi și de SUS. Conlucrînd lăuntric în aflări ce exteriorul, ceilalți nu-l cunosc, poate nici nu trebuie. Fiecare-i un unicat și aici și de Acolo știut și tratat ca atare, respectîndu-se meniri. Programate de cînd lumea și de noi oameni nici habar nu avem, e totuși de făcut pașii cu mare atenție.
  În cunoașterea ce ni se așterne în simțiri noi, ce ne cuprind și ne domină răscolindu-ne. Din toate încheieturile și noul om se formează și chiar nou să fie pregătind revenirea SA cu noi alăturea. Nu alte năluciri stricăcioase și necurate cum încă-i moda neroziilor prin lume.

3623.Dintotdeauna pentru totdeauna în vecii vecilor mereu

  Tainele SALE ne înconjoară de oriunde în lumea asta a oamenilor și-n natura dată pe Pămînt. Se manifestă atunci cînd merităm a le simți ca atare, nu oricînd și oriunde. Și omu-i capabil de aflarea lor cumsecade însă, și-o cam bătut joc religiile de ele. Și-s în derizoriu lumesc unele lăsate de izbeliște, cu așa nerozii pretutindeni.
  Începutul ce trebuie consemnat, convinși fiind de trebuință, conștienți absoluți. Taina botezului săvîrșit în numele LUI, a Tatălui Ceresc, a Lumii Sale de pretutindeni. A Pămîntului cu natura sa benefică și primitoare, a omeniei omului uitată dar oricînd posibil de reînviat cumsecade. Deci a tot ce știm și nu știm de oriunde zicem că facem nemijlocit parte.
  Dintotdeauna pentru totdeauna în vecii vecilor mereu, fără nici un amin, că-i moarte și pagubă, îi de evitat prostia de rostit.

3622.Ci căutînd noua cale deschisă atît de rar și aflată

  Da cu cap, dar nu se demonstrează încă așa îndreptare, ci neputința, prostia, fudulia. Cînd nu li se dă dreptul celor ce vor a-L afla cum trebuie și prin minunea botezului. Cu luare aminte înfăptuit, asupra acelui conștient de credința ce-L paște, e tare dificil încă, în împlinirea. Ființei umane, încă deocheată de cîte nedreptăți și nelegiuiri, dezmeticirea lucrînd.
  Cu o putere de SUS, ce se va răsfrînge ne îndoios și asupra celorlalți, cu precădere cel în cauză. Luînd cunoștință cu nefirescul SĂU, devenit firesc de se-nvoiește cum trebuie cuprins. Din acel moment cu desăvîrșire alt om de poate fi, că încercările-s deosebite și necunoscute. Între oameni ci-n descoperiri noi și benefice tuturora de se-ncred cu precădere.
 Ne mai achiesînd nedreptății ce I se face, ci căutînd noua cale deschisă atît de rar și aflată.

3621.Bucurîndu-ne de la început cumsecade

  Beneficii ce se extind periodic și asupra celorlalți din jur, de-s pe fază și nu iau în derîdere dezmeticirea. Aflarea trebuincioasă, atît de rar întîlnită în lumea reală a oamenilor de rînd, ci doar printre chemați. Nu de regulă între religionari, ci cine știe în ce colțuri din lume, unde dorește doar EL. Să mai fie cunoscut în diferite moduri și precăderi ale ființei umane în dezvoltarea ei multilaterală.
  Ne alungat de neputințe în fața LUI și a nostră tot demonstrate, de s-o lecuit o vreme. Și-n căutarea legăturilor necesare conlucrării LUI cu omul, o trecut atîta amar de vreme. În diverse trăiri ce prin lume nu-s încă gata, în nelegiuiri diverse neputințe omenești. În derulare nefirească, că firească ar fi aflarea LUI și cu aceste ocazii lăsate.
  De Divinitate printre noi să ni le rînduim cu cap, bucurîndu-ne de la început cumsecade.

3620.Și să simtă binefacerea într-adevăr

  Acele învățături, episoade ce țin de pornirea fiecăruia, spirituală în general. Înspre EL, dar în religiile nedrepte LUI și nouă, nu ține mult minunea, se ofilește și piere cu vremea. Doar de-L separi cumva de neputințele specifice acelor tărășenii, să mai poți fi. Tu și cu credința ta în EL salvate oarecum de mizeria nelegiuirilor cu toptanul.
  Ce sigur de nu ești precaut, te înstrăinează de calea dată comună cu EL alăturea. Deci ca și-n cazul revelației ce ți-o prilejuiește CER-ul cînd vrea, cînd te încearcă. La un nivel anormal vieții cotidiene, normalului ce ne înconjoară de cum sîntem pînă nu mai putem fi deloc. Deci cam așa se petrec lucrurile și cu cel botezat, căci despre ceremonialul botezului e tot vorba.
  Și-i eșuat din start de cei în cauză în ortodoxia neputințelor în fața LUI și a nostră. Că nu-s lăsați să devie conștienți, mai întîi și să simtă binefacerea într-adevăr.

3619.Că alte cunoștințe aflăm împlinindu-ne

   Sînt învățăminte în timp și spațiu dibuite de oameni, cu totul spirituale. Încadrate și de religiile ce nu-L urmează de frică, de neputință, de folos propriu că-n plasa LUI. Nu și-ar fi putut și face de cap în nedreptăți și cîte nelegiuiri, niciodată, că-I EL. Unicul, Dumnezeu și se simte imediat diferența și poziția omului nu poate fi indiferentă mult timp.
  Cum e acuma-n netrebnicile luări-I peste picior, cel puțin a LUI și a noastră. De ordinarele religii ce-i îndepărtează, de calea LUI comună cu omenirea, pe enoriașii. De regulă gură-cască și cîți neatenți din cîte motive vremelnice, ce-n timp. Obișnuințele nedrepte înving porniri de dezmeticire la inși ne dați în omenescul. Firesc și acătării dat a ne căuta continuu calea și de-o găsim să nu ne mai urnim.
  Ci cu dăruire demnă s-o urmăm în apropierea de EL, că alte cunoștințe aflăm, împlinindu-ne.

3618..E înțelegător dar în limitele construcției date

  EL ține ca toți să-L urmăm negreșit, dar de nu-i și nu-i interesul scontat. Nu avem decît să ne ducem unde vrem pe calea aleasă și naibii de așa dorim. Credința-i ceva de la sine înțeles, binevenită, firesc, natural și așa consideră toți. Dar nu prea-s capabili chiar toți cum trebuie și cu folos, că-i cel mai mare folos. Nu ne dăm seama imediat, dar în timp dovedindu-ne competitivi în fața SA, desigur.
  Și nu oricum ci făcîndu-ne demni de oamenii ce sîntem cumsecade și de EL cu respectul cuvenit. Credința vine de la sine în timpul și spațiu aferent vieții împlinindu-ne nu numai pe noi singuri. Doar să ne descotorosim corespunzător, azi să zicem, de așa nerușinate lumești obișnuințe. Irosire de viață nedreaptă, imorală, delăsătoare, fără folos, trăitori degeaba prin lume.
  E înțelegător dar în limitele construcției date nouă din facere, să ne revenim o dată.

3617..Ci mai responsabil, mai atent drămuită viața

  Poate doar ni se pare din necunoștință de cauză, nepriceperea în raport cu Divinitate. Oamenii își zic că EL nu ne dorește, eu zic, deoarece îL nemulțumim încă. Din vechime nedumerindu-ne asupra SA și a nostră în raport cu EL și  Lumea LUI. Se mai poate să ne fie accentuată nepriceperea, fiind pe calea consimțită o vreme.
  Și de EL simțită de acei aleși temporar, care se dovedesc ulterior nevrednici. Părăsiți își irosesc speranțe de izbăviri necunoscute, ci mai degrabă neîmpliniri simțite. Cu mirare în timp și spațiu, transmise și altora la derută, EL înlesnind, doar ne va veni mintea mai abitir cumva. În aflarea corectă a SA și a raportului nostru corect cu EL, nu de mîntuială, să zic.
  Ci mai responsabil, mai atent drămuită viața trăită-n preajma SA simțită mai altfel. Îmbunătățită, coerentă și distantă de nelegiuiri și lumescul nedrept, Întîmpinîndu-L oarecum măcar, în comuniunea aflată-n dorință.

3616..Le vom afla și urma

  Inacceptabila condiție umană, de fapt inadaptarea la viața conform perceptelor CER-ești. Și pe Pămînt în natura dată și-n natura dată omului, cu de toate apucăturile. Influențelor de bine și mai ales rău și urîte îndemînări continuu într-o sine ne educată. Corect, lăsată din mîna părinților la rîndul lor tot așa neputincioși, neștiutori.
  De multe mari și mărunte, trebuincioase și ne luate în serios de societatea oamenilor. Ci cîte înstrăinări lăsate la îndemînă, încercări ale neputinței fructe ce și azi se tot coc. Defăimîndu-ne între noi ca fiind netrebnici, nedrepți, înrăiți cam în toate cele, ce-L supără. Și ne tot cere revenirea în coordonatele binelui, folosului îngăduit de EL.
  Ne tot fofilăm de tare multă vreme din fața SA și prin unele lăsate de SUS îngăduiri. Dar ne vine timpul, ne ajung trebuincioasele aflări cu toată durerea neputințelor, le vom afla și urma.

3615.Ci încă destul de înstrăinați și zurbagii nărăviți

   Ne fascinează ne și temem de CEVA ce-I pe Undeva, nu avem habar dar bănuim. De admirat și ne și, se zice că ne-o creat nu numai pe noi ci Întregul acesta din care facem și noi parte. Nu-L știm EL Conducătorul Capul, Dumnezeu din CER și Totul, universul. De pe aici și de Dincolo Mare și de ne cuprins, infinitatea, spiritualitatea conducătoare.
  E Altceva, nu știm nu bănuim măcar, ni-i strașnic ascunsă nepriceperii noastre. Ne dorește mai întîi supuși, ascultători doar de EL știind și de noi doar potoliți. Civilizați în bine și util nouă și celorlalți, binevoitori în aflarea LUI corectă. Demnă de oamenii ce sîntem ne terfeliți de neputințe și nerozii, ci cumsecade. Ascultîndu-L cu maximă atenție și să ne îndreptăm firesc cum ni-i datul.
  Încă din vechime dar ne știut corect pînă azi, ci doar aproximat, răstălmăcit. Uitat de EL și noi cum ni se cere, ci încă destul de înstrăinați și zurbagii nărăviți.

3614..Ci ceea ce poți fiind făcut așa a fi

  Nu ni se cere imposibilul, totu-i posibil doar să și vrei, e greu și așa cînd nu ai căderea. Ți se oprește un nod în gît, te forțezi în van, constați că trebuiești să te monitorizezi singur. Pas cu pas să îndeplinești ce ți-ai propus și nu-ți iese ușor ci greu, anopoda și totuși vrei. Te strofoci și cîine-cîinește îți iese ceva ce pentru moment te mulțumește.
  În timp nu-ți ajunge, ci vrei să te afli mai corect și nu prea ești bine în fața ta, dapoi între ceilalți. E și mai grea încercarea de aflat părerea, nota, mai bine te lași păgubaș, o vreme măcar. Dar va reveni pornirea benefică firii îndărătnică încă înspre neputințe și nepăsare. EL nu ne cere luna de pe cer ca oamenii între oameni, ci ceea ce poți fiind așa făcut a fi.
  Doar să dorești să devii cumsecade între ceilalți și-n cunoașterea LUI corectă.

3613..Îs minuni ale tale în devenire

  Nu ne privesc minunile în sine, nu le acceptăm, nu ne interesează ne vedem de ale noastre treburi fiecare. Cum îi e calea dată, știută urmată după felul nostru în societatea ce o formăm. Cu bune și rele, trăind printre oameni ca oamenii, poate nu suficient de morali și buni. Dar nu ni se reproșează nimica, e normal cum viețuim între ceilalți.
  Ne știm lungul nasului și nu ni-l depășim niciodată noi și familia noastră. Dar i-a încercă ca probă, doar o vreme limitată, să te porți civilizat, poate nu știi, dar mai bun. Cu oricine, atent și cu încredere în oricite, ajutînd mai frecvent decît ți-i normal. Săritor în ajutorul nevoiașilor, chiar de nu ți se cere, dar constați și nu aștepta mulțumiri.
  În scurt timp vei constata ce minunată viață dăruiești prin faptele tale celorlalți. Și te vei simți minunat și împlinit cum nu ai fost niciodată poate, îs minuni ale tale în devenire.

3612.Ca-ntre oameni, aidoma se petrec lucrurile

  Am vrea să transcendem neapărat, în orice chip mizerabila condiție umană. Dar nu ne învoim a ne schimba noi mai întîi, ci restul și societate în ansamblu ei. Îmbunătățită, curată de nemernicii și false nerozii, demnă de oamenii ce ne vrem. Dar nu putem demonstra, ci doar dorim fără a mișca un pai de jos și din noi. Neputincioși, puturoși și pretențioși față de alții, cu noi îngăduitori și nu ne prea vedem.
  Pe noi înșine, unii nu toți, marea majoritate nu știm și nu ne învoim ușor la schimbări. Mai ales la cele bune, care-s greoaie, pretențioase, aducătoare de neajunsuri. Deci numai răul și urîtul de-l adoptăm ni-i simplu și la îndemînă mereu. De asta n-are ursu coadă și vulpea prea lungă, unu-i tont și naiv, cealaltă șmecheră și rea.
  Ca-ntre oameni, aidoma se petrec lucrurile, cît EL rabdă, pînă cînd se face dreptatea SA și a noastră convenită de CER.

3611.De nefirescul ajuns azi mai nevolnic decît mai ieri

  E de știut că viața nu-i strășnicia ordinii sociale în derîdere față de legile SALE. Știute de mult și nici azi urmate cu dreptatea și bunătatea îmbogățite continuu. Aflători și practicieni corecți sînt dar sporadic dîndu-ne exemple de urmat cît vrei. Dar nu-i urmăm, decît pe nevolnici și șmecheri, netrebnici și nedrepți cît vrei prin lume.
  Colcăie societate de asemenea scursuri, tîrîturi, ce ne strică buna dispoziție uneori. Că-i greu de avut așa prozaice trăiri în așa lumesc mîrșav, unde dăruirea, bunătatea-s rarități. Și de ne găsit la orice colț de stradă dominate de neputințe omenești urmate de prostii. De te miri cu așa vecinătate printre oameni chiar cunoscuți, dar molipsiți în rău și urît.
  De nefirescul ajuns azi mai nevolnic decît mai ieri și-n jos mai afundîndu-se trăinicia.

3610...Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață

  Ne avîntăm să ne încredem în cele lumești mai răsărite înfăptuiri, ne credem împliniți. Cu ele, prin ele nici vorbă de EL și aflarea LUI corectă, ni-I ascuns și nici capul nu ne doare. Nici EL de așa nevolnici duși cu sorcova nu-I interesat, pînă nu-și revin căutînd îndreptarea. Firească LUI și nouă demni și omenoși cum trebui să demonstrăm mereu că sîntem.
  Într-adevăr ne dăm seama de micimea noastră fără bun-simț, bunătate și dreptate. Corectitudinea ca oameni de omenie ce trebuie mereu să fim între oameni, dar atît. Nu sîntem în stare și de pașii schimbării bune cu strășnicie de urmat ca oameni. Ce ni se tot cere să-I fim și de putem și-n fața LUI să ne comportăm corespunzători e și mai și.
  Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață nu numai pentru noi înșine.

3609..Să ne lecuim de neputința de a fi oameni cu adevărat dați pe Pămînt

  Dacă căutăm mereu evitarea să ne alegem c-o învățătură, pricepînd că nu degeaba. Avem acele părăsiri și pedepse ce le suferim noi, doar să ne prindem. Că-I sîntem datori în a ne îndrepta ca oameni între oameni și să-L respectăm. Cumsecade ca Unic Dumnezeu, deci orice necorespunzătoare întîmplare ce ne supără.
  Ori altele mai grave și cutremurătoare ne privesc doar om fi pe fază și să întoacem. Carul vieții tale, pînă atunci nepăsător de bine și omenie și fără EL, înspre cerințele date. Nu o dată repetate aici, de îndreptare ca om firesc demn cumsecade între oameni. Știindu-L cît mai bine și corect Cine E EL cu devărat, respectîndu-L fără tăgadă.
  E o radicală schimbare ce ni-o tot cere EL nouă să fim în stare de ea corect și ferm. Altfel zis să ne lecuim de neputința de a fi oameni cu adevărat dați pe Pămînt, ci normali.

3608..Treceri diferite ca intensitate și diversitate, doar te vei prinde

  Să nu ne batem joc de viață comparînd nevoile de orice fel, într-adevăt neplăcute. Dar nu murim ci mai trăim, trecem prin încercări decise SUS, deoarece așa trebuie. Și de-L știi oarecum corespunzător și tot ai parte de nevoi, supărări, încercări. Mai tare îs atunci cînd nu-I dovedești recunoașterea LUI corectă, cît se poate și nici îndreptat între oameni.
  Atunci periodic cum vrea CER-ul te pasc probele de atenționare în vederea dezmeticirii. Individuale ori colective, cum decide EL să ne vedem de calea bună înspre EL. Nu irosindu-ne acele încercări ne pricepînd nimica din acele orazii vii, viu fiind să-ți pricepi oferta. De îndreptare, căutînd-o întocmai cît mai acătării s-o îndeplinești, că de nu-i degeaba și-i rateu.
  Îți sînt date un număr de astfel de treceri diferite ca intesitate și diversitate, doar te vei prinde.

3607...Că sîntem capabili de a ne îndrepta

  Nu ne așteptă cîini cu colaci în coadă și nici cine știe distracții dincolo de moarte. Ci simplu leșul, trupul se descompune, îs contra celor ce-și ard colivia sufletului. Ci trebuie așteptat să se petreacă fenomenul firesc omenește de pe Pămînt. Ce EL ni-l îngăduie de cînd e lumea oamenilor și se tot moare, mai firesc ori nu.
  Spiritul și gîndirea se avîntă-n necunoscute de noi tării, hălăduind o vreme pînă-și găsesc menirea. Întorcîndu-se de unde au venit la înființarea omului și pot reîncepe procesele specifice acolo. Ce noi nu le știm și nici nu știu de le vom afla pînă la o adică atunci cînd trebuie. Aflîndu-ne locul cuvenit, dar mai întîi să-I demonstrăm LUI și nouă că sîntem capabili de a ne îndrepta.
  Cum ne se tot cere de către CER să ne fim între noi și-n cunoștință de EL cum trebuie.

3606.Pregătirea fiecăruia în vederea pornirii

  Asta-i lumea și ca ea sîntem și noi, cam așa-i treaba dar mai sînt excepțiile. Pretutindeni, care confirmă legi ce ne privesc dar nu ni le însușim, nu ne interesează. Decît bucata noastră de firesc uman, nu vedem mai încolo și-n coace, ci de insuflă. O atracție nu neapărat bună, dar să ne simțim noi bine, nu contează restul.
  Nesimțirea la locul ei de cînd lumea și EL de SUS, ori dintre noi, ne tot studiază. În fel și chip, căutînd soluții de cumințire și îndreptare a noastră pe căi cît mai omenești. EL fiind Creatorul Totului și bineînțeles și al nostru și al naturii primitoare. Cu toții și noi bineînțeles, dar inconștienți, așteptăm finalizarea încercărilor.
  Și pregătirea firească în vederea pornirii spre aflarea căi de urmat împreună.

3605.Dar noi cu auzul stăm prost și nu ne învoim a ne urni încă nu

  Dezmeticirea nu are vîrstă, se petrece cînd ești conștient deplin de tine și de ceilalți. Ești începător într-ale vieții chiar de ai păr alb, de nu ai aflat ce trebuie încă. Adormit de cîte descîntece puse bine la punct de o societate nedreaptă ție și celorlalți. Cu posibilități de izbăvire, dar bolmojîți încă în cîte rufe murdare de neamuri neputincioase.
  Nepăsătoare, înhămate la nelegiuirea lumii, fără de EL și de noi în cunoașterile folositoare. Ci în necunoaștere perpetuă, ratare a vieții pe mintea altora, nedemni de oamenii ce ne credem. Și să demonstrăm că sîntem și nu niște însăilări nevrednice și leneșe, caricaturi umanoide libere de foloase necuvenite. Că nu știm să ne învățăm minte și ne lăsăm duși de ape tulburi și mîliți în nedreptăți.
  Strigătoare la CER, dar noi cu auzul stăm prost și nu ne învoim a ne urni încă.

3604.Îmbunătățirea firii, nu-i lucru ușor, ci-i de durată

  Avem o conștiință mai de suprafață ori mai implicată, mai adîncă, scormonitoare. Deranjantă pentru nemernici, se zice că ne depășim limitele acordate de societate. Dar societatea e nedreaptă așa-i ea făurită în timp, lăsată din mîna SA. Și-i în buruieni cît casa, de nu-i mai vezi mai nimica acătării, neisprăvită și fără de EL.
  Să stăm și noi care mai putem cîte ceva, cu mîinile în șold să așteptăm să ne cadă. De-a gata totul și noi doar să mestecăm și să înghițim orice trăim. Să nu deschidem măcar ochii ferita sfîntu, nu mi se pare corect, e convingere, că EL așa vrea. Să ne începem a dumiri cît mai întru totul cum e problema noastră și cu EL de asemenea.
  Nu-i de colea, ci implică răbdare și îmbunătățirea firii, nu-i lucru ușor, ci-i de durată.

3603.Pentru noi, încă de ne priceput

  Ne luptăm cu nedreptatea societății cum ne pricepem, învățînd din mers lucruri. Folositoare, ne deșteptăm în a ne împotrivi nelegiuirilor ce ne privesc direct și pe moment. Nu avem, nu ne închipuim nedreptatea la întreaga ei amploare, ci atîta cît ne privește. Că nu sîntem buricul pămîntului să știm chiar de toate cele și să ne tot facem probleme.
  Ce depășesc înțelegerea firească din jur, obișnuitul, nu-i timpul acela, mai e. Cît, cît  se vrea SUS, noi doar cu ale nostre limite expuse și răs-expuse, să ne știe. Să ne știm lungul nasului, că nu-i firesc să ne vîrîm unde nu știm ce și cum. Sîntem la cheremul altor tării de mai de SUS și nu ne sînt multe accesibile deocamdată. Poate niciodată de nu ne vom ridica la nivelul cerințele SALE pentru noi, încă de ne priceput.

3602.Limitele ni le arătăm, neputințe peste neputințe

   Ne facem atîtea probleme, cîte-n lună și-n stele, de conștiință și comportament. Nu ne găsim locul în așa societate nedreaptă, dar ne implicăm deciși să ne facem datoria. Cum o pricepem pe nerușinata viață în așa fărădelegi și fără Dumnezeu, societate. Neisprăvită, dată ca încercare și nu ne dăm seama, contribuind fiecare cum poate.
  Cum îl duce capul, la făurirea lumescului în desfășurarea nelegiuită, e la modă. Și nu numai la noi, ci-n întreaga lume, de fapt asta ni-i datul acelei trăiri. Pe Pămînt în acel moment istoric, conștienți mai puțin de adevărul SĂU și al nostru. Ne copți și încă nici azi, ci tot așa în deruta vremurilor neisprăvite, ce ne tot duc nicăieri.
  Încercări, înscenări de SUS date să ne vadă ce ne facem, cum reacționăm de bine ori rău. Limitele să ni le arătăm, neputințe peste neputințe și nu numai de acuma, ci se tot adună.