3618..E înțelegător dar în limitele construcției date

  EL ține ca toți să-L urmăm negreșit, dar de nu-i și nu-i interesul scontat. Nu avem decît să ne ducem unde vrem pe calea aleasă și naibii de așa dorim. Credința-i ceva de la sine înțeles, binevenită, firesc, natural și așa consideră toți. Dar nu prea-s capabili chiar toți cum trebuie și cu folos, că-i cel mai mare folos. Nu ne dăm seama imediat, dar în timp dovedindu-ne competitivi în fața SA, desigur.
  Și nu oricum ci făcîndu-ne demni de oamenii ce sîntem cumsecade și de EL cu respectul cuvenit. Credința vine de la sine în timpul și spațiu aferent vieții împlinindu-ne nu numai pe noi singuri. Doar să ne descotorosim corespunzător, azi să zicem, de așa nerușinate lumești obișnuințe. Irosire de viață nedreaptă, imorală, delăsătoare, fără folos, trăitori degeaba prin lume.
  E înțelegător dar în limitele construcției date nouă din facere, să ne revenim o dată.

3240 Profitînd de ea, ca și acuma încă, nedreptatea și celelalte fără EL și fără îndreptarea cerută

  Deșteptăciunea încîntată de sine în contrast cu duioșia simplă a celor de jos. Trufia încrederii în puterea minții, contra curățeniei morale a celor oropsiți, demni cît pot. Fi datorită lipsurilor de tot felul, ce te duc uneori și unde nu ți-i voia de nevoie. E privirea extremelor societății cu care EL dorește să fie respectat (împăcat) și știut corect, cu de toate cele necesare conviețuirii pașnice.
  Că-n viața societății, între nedrepții lumii se zice, că ce-i dotați, dați așa cu responsabilitate CER-ului. Un fel de har, ce nu-i har ci altceva ce-i diferențiază izbitor de ceilalți, ordinarii. Obișnuiții cu toptanul, masa de manevră oriunde și totuși așa de pusă în opera de schimbare a lumii uneori. La loc de cinste și obidă, cu greul mereu în cîrcă, gură-cască, oricînd înspre schimbarea.
  Ce-i încîntă cu strășnicia minunii ce e uneori minciună lucie, fadă și-i duce unde vrea. Profitînd de ea, ca și acuma încă, nedreptatea și celelalte fără EL și fără îndreptarea cerută.

2793.Că nu putem medita printre morminte

  Moartea e mai cunoscută, mai înaintea cunoașterii chiar de sine și nu numai. Într-atît de impusă vieții oamenilor că i se opune cunoașterii în general a lumii și altora ce ni-s strict necesare vieții. Ne-o înspăimîntat, doar ca nedrepți și alte însușiri nedemne poate. În a SA și a omului adevărat în tumultoasa viață, împestrițat cu cîte nevoințe trebuincioase existenței firești.
  Că nu putem medita printre morminte, ci-n plină via natură fie și altele ale omenirii făuriri. Despre a nostră menire cumsecade și cunoaștere fără oprire a LUI corectă. Oriunde aflîndu-L printre vii, de vii ocupîndu-se îndrumîndu-i cumsecade. Să-I tot fim și-ntre noi la fel cu bine și utilă viață, uitînd de nevoi cu EL alăturea.
  Că-i de ne crezut pentru începători și neîncrezători, implicați-vă o vreme de probă doar. Și să trageți concluziile nu mai devreme, ci doar atunci cînd se va cădea.