Vine timpul

    Ne vine timpul să-L luăm în serios chiar de încă nu-L pricepem destul de bine, ÎL aproximăm, nu ştim cum să-L definim şi ce reprezintă pentru noi şi famila noastră şi restul în definitiv . Ori Pămîntul şi omenirea în raport cu Divinitatea şi Universul, avem încă atîtea necunoscute ce ne năvălesc a le şti şi sîntem singuri în faţa Necunoscutului, a Imensităţii ce ne copleşeşte, ne pierdem  şi ne lăsăm lehamite, ne speriem ori nu ne batem capul, ca majoritatea nu înţelegem şi pace.
    Dar vine un timp cînd de nevoie ne gîndim la EL şi ne vine aşa tam-nesam să I ne adresăm, nici nu ştim bine cum, sînt unele texte prescrise de alţii şi nu ne reprezintă defel şi nu-s nici recomandabile. Dar în lipsă de altele în faţa SA deocamdată pînă ne regăsim sincer şi cu curaj, îs de admis cît de cît, dar să nu abuzăm şi cel mai important să ne fie găndul numai la EL nu pe coclauri şi să-i dăm din gură ca papagalul în neştire, să ne implicăm cu convingere deplină, fermă, clară.
   Deci se impune a fi noi înşine sinceri cu cuvintele noastre în faţa SA, orice am vrea să-I comunicăm, nu contează ne asculă şi de sîntem şi sicer convinşi de noi în faţa SA ne va şi ajuta cum e nevoie. Cu vorbele noastre cu gîndurile noastre, adică noi aşa cum sîntem fără prefăcătoriea altora, deci fără interpuşi, ci singuri singurei în faţa Însuşi Divinităţii Creatoare şi Singurul Responsabil de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU.
     Să ne luăm inima în dinţi, cum se zice, avînd curaj să ne destăinuim în faţa SA cu toate ale noastre vrute şi nevrute, cum putem mai pe larg, ce dorim să-I zicem făcîndu-ne cunoscuţi. EL ne ştie cu lux de amănunte, dar să ne dovedim că vrem să o rupem cu trecutul nedrept şi să ne îndreptăm să-I căutăm săprijinul cum ne pricepem mai bune, cum ne vine atunci făcînd ceva cît mai simplu, chiar şi în gînd sau oricum şi la îndemînă pînă reuşim să ne familiarizăm cu un fel de a fi cît mai corespunzător în faţa SA, EL ne doreşte indiferent cum am fi, în timp ne vom dezmetici cum e nevoie, numai să vrem.