Urmează ceva mai aparte, poate-i greu poate nu depinde de fiecare în sine sa de-L doreşte cît de tare şi cu cît neastîmpăr firesc ori cu frică înţeleasă fiind în faţa hotărîrii a doua şi mai şi. Te-ai îndreptat moral dar mai e un pas ca să fii om la locul tău, normal cum ţi s-a prescris de cînd eşti şi poate nu a-i ştiut ce ţi se cade. Să-L afli pe EL, Divinitatea ce-i peste tot dar nu ai simţit poate prezenţa SA niciodată, nu ai fost sensibilizat în acest sens, dar se poate, e nevoie de voinţa sinceră de a-L respecta cum trebuie.
De nu doreşti nu-i nici un pericol te ve-i lămuri în timp, ori nu şi-ţi vei urma drumul corect îndreptat şi poate te va îndruma altfel. Dar de doreşti, e de căutat continuu să-L abordezi în gînd, în vorbe şi fapte tot cu gîndul la EL şi-n timp mai repede, ori mai cu răbdare să ai, te va înştiinţa şi-L ve-I simţi alăturea de tine. Condiţia e să nu-ţi pierzi cumpătul nici cînd, răbdînd, crezînd şi zicîndu-ţi : pînă la sfîrşitul meu eu îL voi căuta! În acest caz sigur de eşti sincer te va cuprinde înspre îndreptarea spirituală care-i mai deosebită şi cam ultima ce-i în sarcina omului de pe Pămîntul SĂU de a-L afla corect, cît mai corect.
E nevoi în acea perioadă de începuturi firave ale cunoaşterii SALE, de multă atenţie, la tot ce şi se întămplă deoarece EL te atenţionează în multe feluri numai să fii atent şi să te prinzi cît mai curînd, de tot ce-.i corect şi multora nefiresc numai pe tine vizîndu-te. Şi să nu-L dezamăgeşti niciodată, să-I mulţumeşti pentru orice dobîndeşti din partea-I, de asemenea cerîndu-I ajutorul în tot ce nu pricepi. Răspunsurile le vei primi unele chiar înainte de a I te adresa, de eşti pe fază. În acea perioadă mintea să-ţi umble iute pentru a nu-L face să te aştepte. Pe EL trebuie să-L laşi cel mai puţin să aştepte!
Cu EL alături viaţa ta e înălţătoare continuu, chiar de ceilalţi nu te pricep, e treaba lor, vezi-ţi de drumul tău urmîndu-L. Frica îţi va fi o amintire, de care nu-ţi vei mai aminti, şi de moarte nu ve-i şti decît cînd vei fi înştiinţat şi-o vei aştepta ca un fapt obişnuit, fiind doar o trecere tot înspre EL, mai altfel, ce noi cei vii nu o ştim încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu