Fofîrlica

   Ni se impune de regulă de ne îndreptăm şi simţim că înfăptuirea e corespunzătoare, cu rezultate pe măsură necunoscute corect de ceilalţi, ne explicînduşi-le respectivii nedrepţi ; justificîndu-se efortul cu brio, deci ne revine sarcina unui învăţăcel mai aparte cu îndrumări corecte, ferme, clare în aflarea îndreptării cerute de SUS, şi încă ne înfăptuită aşa la liber. E grea intreprinderea, dar pe deplin justificată în lume, ce-I sîntem datori şi nu pricepem mai deloc cum vine problema acesta aşa deodată, trebuie oarece timp şi argumente deosebite pe măsura cauzei Divine.
   Prietenia e un mister, tot dinspre Divinitate, ce ne leagă pe unii de alţii în mod inexplicabil, dar timpul mai erodează tainic înţelegeri tacite ce se-ntîmplă să nu mai funcţioneze după un timp oarecare din aflări necunoscute decît în timp. Şi ruptura e evidentă de ambele părţi cunoscută, dar se impune ca cele două părţi (ori cîte or fi fost implicate), să nu-şi atace niciodată foştii apropiaţi, indirect făcîndu-şi lor deserviciul respectiv, prin ricoşeu : de principii foste comune.
   Tot de principii e cazul cînd ne alegem o cale demnă la acel moment şi tragem foloasele respective cuvenite, dar fugim de răspunderea aferentă căi parcurse. Se spune că nu sîntem serioşi, ci imorali, nedrepţi şi cîte şi mai cîte. Aşa sîntem şi-n cazul vieţii date nouă, cu gîndire şi spirit Divin şi nu ne responsabilizăm defel singuri. Ne-a căzut totul de-a gata şi fără datorii, pomană curată, simţim că nu-i aşa dar nu ne îndreptăm nici în ruptul capului. Schimbăm cîte şi mai cîte trasee doar, doar vom scăpa oarecum cu faţa curată, şmecherii ieftine ce ne costă în faţa SA, de mii de ani. Pînă cînd crede-ţi că vă mai merge cu fofîrlica în faţa SA?