Ne apropiem de îndreptare cît putem de mult, obţinem rezutate bune fireşti omeneşti cu bun-simţ, dar nu sîntem desăvîşiţi ne mai rămîn lacune, îndărătnicii ascunse în cotloanele firii ce ne împiedică uneori să fim ce dorim. Nu ne-am cuminţit de tot, ne mai vine a zburda deranjînd, ne mai sare ţandura, asta sîntem, mai e nevoie de timp şi preocupare, voinţă, curaj în a ne învinge pornirile toate absolut, să fim ca noi, să nu ne vină a crede că am reuşit, e greu dar se poate de vrem, asta e, îndărătnicie încăpăţinare înspre bine.
Tot aşa se-ntîmplă şi-n credinţă, nu ne putem obişnui cu toate cerinţele religiei ce o avem la un moment dat din viaţă, cu greu ne învăţăm cu toate obiceiurile, cerinţele legate de bunul mers al calendarului religios şi cîte şi mai cîte ce tot apar în timp. Dar finala deschidere nu o putem pricepe în ruptul capului, Credinţa în Divinitatea Însăşi ne E cu desăvîrşire de ne înţeles. Şi nu de curînd se întîmplă acest lucru ci din vechime, o mulţime de lume nu-L cred, nu-L respectă. Se-ncred în orice de mai mică importanţă spiritual, dar nu-I recunosc Supremaţia definitivă. Şi pierdem toţi deocamdată, pînă ne vom lămuri cu toţii, cine-I EL?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu