Ne simţim tare singuri, şi greu ne obişnuim, după dispariţia unui apropiat de lîngă noi, cu care eram şi la bine şi la greu, ce nu-l vom mai revedea nicicînd vreodată, doar în vise, ce ne vor amărî şi mai şi, accentuîndu-ne golul din noi la un moment dat, de ne cuprins decît de desnădejdia lipsei simţite acut în toată firea noastră acum aşa de şubredă deodată. Ne clătinăm pe propriile picioare nu ne găsim locul un timp, oarecare depinzînd şi de cum se află dincolo şi cel plecat.
Că acolo el e şi mai singur ca noi cei rămaşi în viaţă, e într-o lume ostilă de spirite ca şi el, dar noua postură e neobişnuită şi nefirească lui e singur şi ne mai doreşte alături de el prin preajma mormîntului încă un timp de acomodare, astfel şi noi ne mai liniştim niţel, cît se poate.
Asta se întîmplă deorece sîntem departe de EL fiind ne-ndreptaţi, ne moralizaţi în familie şi societate şi pe deasupra şi nerespectîndu-L spiritual măcar la nivelul obişnuitului religios din lume dar corect şi tot ar fi ceva. Dar aşa înstrăinaţi comple de Lumea SA, traseul celor ce dispar e încă din viaţă cu frică de moarte şi după aceea nu-şi găsesc locul un timp, ce-l simt şi cei apropiaţi rămaşi în viaţă, ca o nelinişte inexplicabilă pînă-şi revin spiritele acelea găsindu-şi locul.
Cel ce-L respectă cum e dorit să fie de către Divinitate şi conlucrează direct, fiind interesat de o cît mai corectă îndreptare, va fi în apropierea SA cît va trăi, simţindu-L şi neputînd să-I greşească fiind îndrumat. Ştie cînd îi vine ceasul morţii şi spiritual trecerea e firească tot alături de EL. Nici un zbucium, nici o părere de rău, ci de bine şi firesc, terminînd o treabă aici şi va continua dincolo alta tot cu EL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu