duminică, 29 ianuarie 2012

Vigoare

   Cînd nu ne vedem de ale noastre treburi, obişnuite, tinzînd spre căi greşite, ce nu-s naturale, fireşti ci amapoda, dezordonate nedrepte. Nu mai e de joacă şi nici iertare, de nu ne dezmeticim la timp, o încurcăm grav sfîrşind nedemn, subit oriunde la întîmplare fără cumpănita gravă retragere cuminte chiar de n-ai fost deosebit, măcar atunci te lasă să fii mai ca lumea. Te mai încearcă ultima dată să mai scoată de la tine ce n-ai fost în stare o viaţă întreagă, e posibil, unii au reuşit o îndreptare nesperată, încuviinţată, pe ultima sută de metri.
    Şi încă au timp şi de confesiuni demne unor urechi în îndreptarea cerută, cu mare mirare şi urmate decisiv înspre salvarea negîndită şi înfăptuită în contra tuturor, ferm, clar cu ardoare sfîntă. Rupînd-o acei inşi deodată cu trecutul nedemn, ca purtaţi de nevăzute forţe se înstrăinează deodată de ndreptatea lumii în care colcăiau, curăţindu-se în alte zări sărace-n toate cele dar bogate-n negîndirea lumii. Se-ntîmplă gîndesc unii, dar e programat totul.
    Trebuie să fim modeşti, liniştiţi, chiar de nu ne vine nicicum, să ne forţăm un timp, oprindu-ne aşa, să  considerăm că nu mai putem să facem rele, chiar de putem, dar să ne abţinem cît mai mult, mai bine culcaţi-vă undeva şi retraşi acolo în intimitatea culcuşului ad-hoc, reflectaţi, vă veţi simţi mai bine inexplicabil, veţi vedea. Repetaţi-o de cîte ori puteţi, forţaţi nota firii înspre bine, sigur veţi dobîndi un atu de simţire frumoasă, de fericire.
    Supunera la neînduplecata natură e ceva ce poate să nu ne convină pe moment şi dorim o revenire nedreaptă ca de obicei, un răspuns nedemn de un om adevărat. Se poate ca natura să-ţi mai şi îngăduie pozne răzleţe dar nu te obişnui cu fărădelegile nedrepte, că-i aprigă pedeapsa uneori e disproporţionată ca răspuns, aşa-i de furioasă şi-i vai şi amar de cel surprins. Urgia e cumplită pe măsura îndurărilor toate, la care nedrepţii o supuseră de un timp, chinuind-o fără milă şi plătesc.
    Un timp e dispreţuitoare, ursuză şi răzbunătoare, vai de cei ce-o mai nesocotesc, pînă la o vreme de reîndurare, o pot păţi la fel de rău, aşa că mai bine astîmpărare şi respectarea legilor ei, învăţaţi-le corect şi respectaţi-le ferm şi clar! Ponderatele ei axiome îs de cînd lumea în vigoare, de ce nu le ştiţi? Şi respecta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu