Răbdare

   Sîntem de cînd existăm preocupaţi de ceva înălţător, independenţi, să fim de capul nostru, să nu ne simţim obligaţi faţă de nimeni, nici chiar de Creatorul Suprem Dumnezeu, Divinitatea Însăşi şi Lumea SA şi zic din cauză că nu ne ştim pe noi încă, nici natura nu o cunoaştem şi nici pe EL, cum ar fi normal, ne repezim încă să ne facem o dreptate ce nu o merităm încă din cauză că nu ştim mai nimic. Ce-i în afara noastră în relitatea Universului ce nu ne cuprinde şi de ce? Şi ce trebuie făcut să ştim?
   Unii se izolează prin tehnici induse sinelui şi pleacă, lăsîndu-şi trupul şi umblă prin spaţii închipuite, ce li se permit şi nu-s conştienţi şi cred că-s mai altfel. Şi cîte altele năzbîtii ce se cred deosebite că toate ni se permit, multe şi mărunte, doar ne va veni oarecum măcar mintea la cap şi-L vom respecta, doar un timp de reflexii împreună, pro şi contra de se poate măcar, zic.
   Se poate să nu fie nimic în afara SA, EL confundîndu-se şi cu Universul, fiind ceva aşa de grandios şi preocupat de noi aşa mărunţi şi cu gînduri aşa măreţe, dar ireale din incompleta cunoaştere, care are o mare componentă spirituală şi materială mai altfel decît ştim. Nu avem acces pentru că nu-L respectăm cum doreşte, îndreptîndu-ne.
    Totul se reduce simplu la Baza care ne lipseşte şi umblăm aiurea, cu capul în norii neputinţelor deşarte şi tot scormonim în deşerturi şi deşerturi de necunoaştere iar cunoaşterea SA o tot amînăm de cînd lumea şi, şi plătim preţ bun, dar nu ne dezmeticim nici acum în veacul supertehnologiei actuale, amăgindu-ne singuri pe noi. Şi EL încă are răbdare.