Omul cînd simte ceva deosebit şi poate să se elibereze din normalul cotidian, dedicîndu-se acelor îndeletniciri spirituale necivilizate, necontaminate de modernitatea, de lumescul nedrept ce ne înconjoară. Deci o evadare în necunoscutul altor lumi ale începuturilor naive mai altfel simţite, e un fel de abc al spiritualităţii începătoare de care noi am uitat, avîntîndu-ne în alte zări . Aflăm comori de cunoaştere ce le-am uitat demult tare.
Există ceva ce-i peste noi, unii o simt ca o binefacere ce nu ni se cuvine, ne respectîndu-L cum doreşte şi mai mult comportîndu-ne imoral evident azi în lumea noastră, ne înstrăinăm de EL continuu şi nu ni-i bine, clar, dar nu ne vine mintea ca cap, cu toate ale SALE îndrumări trecute.
Cînd lumea din care facem parte ne nemulţumeşte, căutăm o altă ieşire şi de găsim şi acompaniamentul necesar ce singur ne surprinde cînd nu-L mai speram, e ceva. Parcă găsirea e reciprocă dar nivelele-s uluitor de decalate în timp, spaţiu şi altceva ce-mi scapă, esenţialul altor cunoaşteri străine nouă şi-i greu, nepriceperea e pe primul plan şi nu-i comod defel. E o luptă surdă cu sinele şi altele ce nu-s clare,uneori.
Merge cu hopuri asta e, dar nu ne lăsăm defel niciunul, e un compromis continuu, poate se vor îndrepta mai altfel lucrurile, cînd şi cînd se întrezăresc zări mai altfel, vise, speranţele mor ultimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu