Se spunea şi încă se spune, cu toate că nu-i drept şi adevărat, că Divinitatea nu-I posibil de întîlnit, orice ar face omul, doar El de vrea. Parţial e valabilă teoria, dar în 1935 cum de-a venit pe Pămînt Românesc? Nestingherit cu tupeu Divin, neţinînd cont de nedrepţii lumii, de pînă atunci şi de atunci, ce nu-L consideră aşa pe meleagurile noastre, nepotrivite lor ci numai LUI. Ce-şi îndeplineşte un ţel necunoscut nouă. Luîndu-ne pe noi înaintea altora ce se încred şi degeaba totuşi EL nouă, ne-a cerut şi pentru ei să ştim toţi că-i necesară îndreptare în societate şi spiritual cît mai corect, cum doreşte EL.
Aiureli susţinute imediat după ce Divinitate îşi îndeplinise demersul de la noi, cu mare zarvă umană în acele timpuri, dar repede potolite de nedrepţii vremii şi ulterior cam de toţi de-a valma : că nu-i adevărat ce a fost adevărat. EL ne pretindea o potolire în viaţa cotidiană pentru a nu-I mai greşi cum ne comportam şi să ne îndreptăm. Dar s-a înţeles pe dos : LUI I s-a aplicat, priceperea noastră asupra-I, în loc să fie de lungă şi foarte lungă durată, repede ne-am potolit înspre EL ne urmîndu-L decît în foarte puţine cazuri, răzleţe cred, ici şi colo, ceea ce l-a nemulţumit şi-L nemulţumeşte încă.
Şi minţi luminate într-ale spiritualităţii în general şi cu mare deschidere culturală şi ştiinţifică normală şi nu numai, ci şi gîndiri enciclopedice la un moment dat, au uitat însemnătatea vizitei SALE de atunci şi nici acuma n-o recunosc ca atare. Zic că-i o înfruntare făţişă a SA, păguboasă nouă în general tututora şi plătim aceste ne luări în considerare a năzuinţelor SALE de îndrumare a noastră spre o nouă cale, înspre Lumea LUI. Ce oricum se va face în timpul LUI, necunoscut nouă încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu