Sînt mulţi oameni foarte mărginiţi la lucruri foarte mărunte, traiul cel mai simplu, nu-şi piermit mai mult şi nici nu ştiu să răzbată în viaţă, e o luptă pierdută şi se mulţumesc cu puţin, îs neglijaţi de viaţă, îs la periferia societăţii de oriunde, cred că îs la fel peste tot în lume. Înfricoşaţi de existenţă, fără curaj absolut de loc îs împinşi de la spate de ceva foarte nepăsător, leneş, fără chef şi cu teamă permanentă în cîte şi mai cîte reale ori imaginare.
"Aici sălăşluieşte întreaga răzvrătire şi apelul acelor suflete îngrămădite şi înăbuşite, îngropate de bună voia lor sub teancuri de hîrţoage (speranţe nimicuri), care-şi blesteamă soarta, dar nu sînt în stare s-o schimbe, care văd că la bătrîneţe nu le va mai rămîne decît să se tîrască grăbiţi şi frînţi spre groapa comună, fără demnitate şi duioşie, care n-au disciplină şi nici caracter - aşa încît nu mai încape nici speranţă, nici mîngăiere în viitor, nimic decît dezamăgirea şi umilinţele trecutului, nervi rupţi, conştiinţa amară, a înfrîgerii în prezent"(N.Sreinhardt).
Exemple de unii ce aici au o altfel de pedeapsă de tras cît trăisc de nu şi-au văzut (ei şi familia lor) de îndreptarea care nu era aşa de grea pe cît de greu o duc acuma fără speranţă, atunci era năzuiţa spre cuminţirea şi îndrăzneala abordării de se putea a Divinităţii, şi-i ajuta, acum îs pedepsiţi pentru ignorarea LUI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu