Onorabil e cînd făcîndu-ne datoria, ne salvăm pe noi şi pe alţii, e o formă de desăvîrşire trăită, întîlnită şi-n viaţă uneori, astfel nici oşteanului în general pe orice cîmp de luptă nu i se cere decît să-şi facă datoria, nu să moară, să-şi execute misiunea încredinţată lui salvînd şi pe alţii de la un anumit neraz.
Sîntem majoritatea mediocri în toate, ne tîrîm prin viaţă, nu ne evidenţiem în nici un fel, ne mulţumim cu puţinul repartizat nouă, să-l facem răzbătînd printr-o viaţă ştearsă, anonimă nu ne avîntăm nu putem, nu credem în nimic mai acătării, mărginindu-ne la cît mai puţine acţiuni responsabile. Se poate fără ştirea altora să avem şi alte preocupări nesimţite de restul, văzîndu-ne de o împlinire cerută.
Nu totdeauna ce ne punem în gînd e şi deosebit, se poate întîmpla iniţierea acelui lucru să fie promiţătoare, entuziasmă, dar ulterior să ne desunflăm lamentabil, fiind poate nepotriviţi întru totul şi avem necazuri ce ne ţin pe loc, mai frumos ni se părea lucru ne gata ca acum cînd îl înfăptuim cu mari greutăţi, neştiute practic, doar aproximate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu