Ne ferim pe cît putem de nu-l cunoaştem pe cel lovit de "soartă", nu vrem să avem de furcă cu el, ni se pare că se ia nenorocirea, că-i molipsitoare, nu e, e pentru fiecare cum merită de SUS e dat, cînd EL îşi ridică mîna de pe noi ; şi de cutezăm să ne învingem reţinerea firească şi dăm dovadă de milă, altruism, omenie curată sinceră dătătoare de speranţe de mai bine de-l ajutăm, ne revine şi nouă binele cînd nu gîndim.
Privim cu oarecare neîncredere ajutorarea unor năpăstuiţi ca nu cumva să ne ceară luna de pe cer. Dar de regulă cînd o ai de tras barca pe uscat, năcăjit te dezmeticeşti cam ştii de ce ai încurcat-o, întrezăreşti vinovăţie în faţa SA, şi-ţi faci mustrări de conştiinţă, te strofoci, sinele îţi sare în ajutor scoţîndu-ţi la vedere greşeli uitate, nedreptăţi ce le plăteşti fiind acuma părăsit de pavăza SA pentru că L-ai nesocotit atîta timp şi EL te-a aşteptat să-ţi revii din nesimţirea ce o trăieşti greşindu-I la greu, nedreptule!
În scurt timp nedreptul devine ponderat, răbdător, bun, corect, atent, moral pînă mai ieri un imoral înrăit schimbă deodată macazul, e firesc fiecare avem în străfundurile noastre intime sădite ancestrale năzuinţe de dreptate, frumos şi bine, dar năclăite de lumescul ăsta parşiv, ne-a luat valul înstrîmbării şi a venit scadenţa, asta e. Majoritatea ne credem invulnerabili, avem de toate şi nesperate încă, considerîndu-ne aleşi ai "soartei", da de unde ne-a arătat că-I Domn şi să-I mulţumim căutînd să ne îndreptăm, dar şi-a piedut de mult răbdarea şi asta e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu