"Nenorocirea este că de veacuri de-a rîndul - şi acum mai mult decît oricînd - pînă şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blînd cretinism (idioţie prostie înapoiere mintală), bună pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea"(N. Steinhardt).
Nu e firesc să renunţăm la ceva în care credem cu tărie, sincer, curat, adevărat şi care ştim că ne ocroteşte, cum nu ştim dar simţim ceva, ceva inexplicabil dar benefic şi de dorit. Aşa continuaţi să fiţi, orice se va întîmpla, doar de mai vine Divinitatea printre noi, cerîndu-ne altceva ce ne va îndruma EL atunci.
De ne simţim înstrăinaţi în sinele nostru sincer, părăsiţi la voia întîmpărilor crude, la îndemîna necazurilor de tot felul, pe drept nemulţumiţi de tot ce păţim nefiresc, disperaţi chiar. Atunci şi numai atunci să ne căutăm de un drum nou în căutarea SA, care-I peste tot, dar din nepricepere nu L-am aflat corect şi trebuie să ne schimbăm, pentru că de-I dădeam ceva semne bune ne venea EL în întîmpinare noastră cumva.
Şi eram altfel acum nu disperaţi de necazuri ci mulţumiţi în căutarea regăsirii noastre corecte, cum doreşte îndreptîndu-ne în pas cu EL conducîndu-ne, de nu ştim. Deci se impune o îndreptare morală corectă, adevărată nu de mîntuială, iar în privinţa credinţei ce dorim noi. Se poate şi în gînd, ori cum vrem să-L abordăm sincer, curat cum considerăm fiecare că-I bine, să ne simţim mulţumiţi simcer. Şi să luăm legătura cu EL direct numai noi singuri în faţa SA să-I zicem ce ne doare şi să-I cerem îndrumarea şi o vom primi, numai răbdare şi înţelegere multă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu