Trecerea timpului se observă de ai răbdare, timp suficient şi perseverenţă în domeniu şi vezi că totul e trecător, numai natura îşi are ciclul ei programat şi e şi ea permanentă ca Pămîntul şi Universul în transformare de SUS ştiută, numai Divinitatea e aceeaşi de cînd e lumea în ceea ce ne priveşte cu unele modificări specifice ce noi nu le ştim, evoluiază şi EA în alţi parametri, neînchipuiţi de noi. De ne-am fi menţinut mai aproape de EL, am fi ştiut multe chiar de larg consum, dar aşa numai minciuni şi duceri în eroare de la mic la mare.
Trecutul numai să nu-i mai repetăm greşelile, aL SĂU, cel în legătură şi cu noi, nu ar fi rău, dar corect, cel de care EL ştie şi noi nu prin multele aproximări toate omeneşti, dar nefolositoare acuma, îndepărtîndu-ne de EL şi tare am avea nevoi măcar din cînd în cînd cîte o dezmeticire în faţa SA, corectă, adevărată fermă, clară, să ne ştim cum sîntem şi ce trebuie să făcem.
De regulă numai prezentul să ne preocupe în cel mai înalt grad posibil, cu acordul SĂU, respectîndu-L iar cît despre viitor să-l lăsăm LUI în grijă. Ştiu sună cam nu ştiu cum, dar asta zic eu acuma, cînd va fi să fie vom mai vedea.
Lumescul şi poate nu numai, ne convinge că trebuie să cunoaştem şi urîtul şi răul şi să-l probăm, astfel stridenţa şi nonsensul (absurdităţile) ni se prezintă nestingherite cam la tot pasul de vrem ori nu, de asemenea şi coşmarul în diferitele lui forme care mai de care mai apocaliptice întruniri, din cînd în cînd ne încearcă şi pe viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu