Nepăsarea nu-i cea mai bună atitudine faţă de Tot şi a, putea rezona cu natura dată nouă spre a ne întovărăşi în viaţa ce-o avem de trăit implicaţi în a ne realiza ca oameni.
Sîntem să realizăm ceva acolo specific nouă şi de nu sîntem cu toate acasă şi greşim foarte puţin, neînsemnat de puţin, drumul ales, nu-i dăm importanţă, nu se face gaură-n cer pentru atîta lucru, credem noi şi totuşi se poate să ratăm acea costrucţie muncită şi să ne dăm de gol că-n realitate nu facem doi bani, dar am reuşit să ducem de nas lumea, că facem şi dregem, cîte-n lună şi-n stele, dar nu sîntem consecvenţi, serioşi la muncă, să punem osul la treabă, ci cît se poate de superficiali cam în toate cele, nereuşind a fi ce părem, oameni de treabă toţi dăm impresia şi nu-i aşa. Corect e că nouă ne facem tot, nu altora şi-i degeaba traiul de nu ne trezim să mai salvăm ce se mai poate din viaţa asta, dar Divin, unora nedrepţi din fire, doar încrezuţi şi atît.
De regulă ne avîntăm mai sus de cît ne ţin puterile, vrem perfecţiunea în orice domeniu ni se năzare că-i corect şi ni s-ar potrivi, dar se ivesc, nu piedici, ci să le zicem încercări, examene date de SUS : nevoile altora, ce ni-s prin preajmă, se cade să lăsăm totul un timp şi să-i ajutăm, asta e, altfel nu se poate, pentru că de ne facem că nu-i vedem ni se întoarce şi nouă şi nu ne va vedea Cel de SUS la o adică şi dăm una pe două şi cu ce folos, aiurea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu