E o încălcare grosolană, şi demnă de aprigă pedeapsă din partea SA, a celor 10 porunci. mai ales în privinţa : să nu ucizi! Legile acestea îs şi cele mai cunoscute, chiar de au mai fost interpretări, aceasta nu s-a schimbat şi săngele vărsat îţi cade peste capul tău şi a lor tăi, nu scapi ! Nici a lor SĂI nu le permite încălcări de nici un fel în acest sens, fiind riguros şi aspru, ei ştiu.
Aleşii din fruntea naţiilor, a statelor sînt cu acordul SĂU, sînt unşii SĂI, aiureli, de am fi fost corecţi în faţa SA, aşa ar fi fost, dar ne-am îndepărtat de EL, renegîndu-L cam de cînd ne ştim în toate felurile, găsindu-I cîţi nechemaţi, închipuiţi înlocuitori. Izgonindu-L din imaginea colectivă corectă ce exista odinioară la ficare cum i se năzărea, mai bine ori mai puţin, era totuşi ceva încercat în timp, dar am intrat încălţaţi nedemn în sufletul popoarelor înstrăinîndu-le de drumul SĂU.
Ne-a lăsat să ne vedem cum evoluăm, sînt nişte repere ce nu le ştim încă, ce-s respectate de vrem ori nu, numai de AI SĂI să nu ne legăm, asta e. Poporul SĂU ales din vechime pînă azi, EL încă al EI ţine în felul LUI. Nu ne priveşte, nici ei nu mai ştiu ce-S cu iei, bîjbîie, EL ştie ce şi cum în timp ce va mai fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu