Sîntem aşa făcuţi, în noi e sădit simţul dreptăţii şi intuiţia morală, care intim nu ne lasă să-I greşim amarnic, decît sub influieţele nefaste, şi să ne mai revenim, pentru că nu sîntem dinainte programaţi la distrugere ci sîntem aşteptaţi şi la îndreptare la un moment dat.
Şi atunci cum zice N.Steinhardt : "Discreţia : cînd ne rugăm, să ne încuiem în cămara noastră şi acolo să ne adresăm Tatălui în ascuns ".
De regulă omul simplu e cu porniri de încredere răsădite în sinea sa curată, neviciată încă de lumeţul nefiresc nouă, ce ne-o năpădit de peste tot. El îl creditează pe oricine pînă la proba contrară, fiind şi drept în aprecieri sincere naive dar bune fiind sprijinit şi pe o credină Divină mai bună şi simplă decît la sofisticaţii nedrepţi de pretutindeni. Se lasă greu înstrîmbaţi, dar se-ntîmplă uneori, şi-şi revin la ale lor cu prima ocazie de nu-s constrînşi nedrept şi acasă prin mass media asta dezordonată şi de ne înţeles, anume parcă pusă pe rele şi urîte.
Fireşte şi normal "omul se cunoaşte după capacitatea lui de jertfă, după cîte în stare să risipească, să irosească din avutul şi bunurile sale în mod neutilitar, numai pentru plăcerea înălţătoare şi euforizantă de a dărui altuia ori de a sărbători cu fast un eveniment ori a-şi acorda sloboda bucurie de a ieşi cînd şi cînd din monotonia şi sordidul vieţii cotidiene"(N.Steinhardt).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu