Cînd nu ne dăm seama de a fi împăcaţi cu sinele nostru, sufleteşte nemulţumiţi de tot ce facem şi totuşi continuăm în neştire, vine atenţionarea, tragerea de mînecă, scuturarea că-I greşeşti. ÎI eşti dator, suflet ,viaţă posibilităţi de realizare şi nu eşti chiar de azvîrli încă, mai are oarece nădejdi că te-ndrepţi. Astfel te trezeşti tam-nesam martor la o oribilă suferinţă, nu ştii de ce, în primă instanţă, dar totuşi te roade : de ce a-i trebuit să te cutremuri de imaginea pedepsei în desfăşurare, aşa-s mai permanent pe mass media postate, doar ne vom trezi la realitatea SA.
Deci nimic nu-i întîmlător ni se tot bate şaua şi obrazul poate ne vom prinde că noi sîntem vizaţi să ne ferim de aI mai greşi şi să facem binele nu răul, de nu vrem să fim noi cei ca şi cei suferinzi văzuţi, de ni se ridică pavăza SA ce-i încă ca o umbrelă ce ne apără încă. Oare pînă cînd de nu ne revenim grabnic să fim liberi prin acţiuni morale corecte, pentru că altfel nu se poate. Să nu-I mai primejduim în noi avutul cel mai de preţ, sufletul, de la EL, ce încă ne creditează că-L vom respecta, mai ales că nu se lasă şi ne tot atenţionează, dar şi noi să n-o facem pe nepricepuţii tot mereu, să ne mai şi prindem, că-n noi e nădejdia SA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu