luni, 30 ianuarie 2012

Şi cu ceilalţi

   Permanent e timp pentru a ne comporta corect, cu bun-simţ, oriunde ne aflăm, nu contează împrejurările toate-s cu folos pentru toţi. Şi în primul rînd cu noi înşine, pentru că totdeauna inconştientul ne va reproşa cîte ceva nedrept din faptele noastre, şi-l vom amîna, e de dorit în cel mai grabnic răstimp să ne împăcăm cu sinele prin îndreptarea neregulilor. Sînt unele foarte greu de îndreptat, după timp îndelungat de strîmbătate, dar cu voinţă chiar oarbă, îndărătnică, să ne demonstrăm nouă că totuşi se poate şi după foarte mult timp, că adevărul şi dreptatea să învingă, restabilind un echlibru, dezechilibrat atîta amar de vreme în nedreptate şi totuşi acum corect. E o izbîndă deosebită, altfel te simţi, împlinit prin adevăr.
    Conştiinţa noastră trezită la realitatea SA, nu ne va lăsa în pace, de nu-L vom respecta cum se cuvine, cum ne cere, îndreptarea în societatea frecventată şi nu numai ci oriunde ne aflăm chiar şi întîmplător. Şi să-L cunoaştem mai deosebit prin căutarea SA prin sinele nostru sincer, aflîndu-L. Nu-i chiar uşor, dar odată pornită calea, ni se cere o continuă descoperire, aşa-i în firea noastră, dar să fim toleranţi cu noi înşine şi cu ceilalţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu