Lipsa de încredere e josnicia bănuitorului, şmecherului, omul nedrept, stricatului într-ale oameniei virtuţii, deoarece cel cinstit, corect are spate în faţa SA, îL simte, nu-şi explică dar nici nu cată să ştie prea multe îi mulţumit de cum e şi nu vrea mai mult, nu e scormonitor, nu-l dă afară din casă curiozitatea ţaţelor, e liniştit împăcat cu sine, E liniştea ce ţi-o dă Divinitate în sinele tău de regulă neastîmpărat, dar educabil, acuma prin EL.
Sprijinul SĂU îţi dă putere în orice intreprinzi, n-ai eşecurile nedrepţilor ce-i însoţesc de nu pot scăpa de ele, se ţin scai de neisprăviţii lumii ce-s cam peste tot la fel de neputincioşi şi răi de lucru. Îi mai dă puterea de încredere în oricine, pînă la proba contrară, bineînţeles tot păţitu-i priceput nu şi cinstitul, el te mai creditează pînă vede că eşti prea tare gros de obraz, şi deabia atunci poate înceta colaborarea, de-ţi dai silinţa îndreptării e totul bine, frumos şi util şi altora.
Omul cinstit e liber, e cel mai liber dintre oameni, nu-l apasă nimic, la el toate-s posibile de vrea şi ştie cum, aici e o oarecare problemă, mai are de învăţat. Iar frica care-şi are obîrşia în tulburele inconştient n-o ştie, raţiunea sa e simplă bazată pe bine, corect şi dreptate nu-şi face probleme ca nedrepţii de cîte şi mai cîte dezlînate dezordini lumeşti la ordinea zilei azi, cam peste tot. Îi domină prin bun-simţ pe ceilalţi necopţi, ce nu se-mpacă cu morala bună, veche de cînd lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu