Mai aparte

   EL e singurul care ne acordă de toate cele un timp, ca un părinte, şi să ne vedem de ale noastre un alt timp şi să-L respectăm cum trebuie. Dar nu se vrea, nu se ştie şi atunci încep derapajele, nu ne ies cum trebuie treburile şi după încă alt timp şi alte necazuri nefireşti şi dacă nici atunci nu ne îndreptăm cum ni se cere de SUS. Vin problemele adevărate, mari, cu grele neajunsuri, deoarece şi-a ridicat măna protectoare de pe noi şi plătim peşin, de nu am fost atîta amar de vreme să ne dezmeticim cum ne tot cere de cînd conştientizăm ceva, ceva inexplicabil, dar care ne tot îmboldeşte în sinea noastră, sufletul simte cel mai tare, că-I de-a LUI. Dar cine are timp şi preocupări de a-şi căta sufletul ? Rar cîte unul cu toate cele acasă, doar.
   Ne pretinde de ştim ori nu, Divinitatea să-L respectăm cum ne tot cere de veacuri şi mai explicit de cca. 77 de ani chiar aici la noi acasă ne-a venit să ne îndrume direct Însuşi EL. Dar deocamdată fără vreun rezultat mai acătării. Zic că nu se vrea. Poate nu-i timpul.
   Cu cît păşim mai în Lumea SA, îndatoririle cresc, dar şi devenim mai ştiutori, chiar de nu ne spune nimeni, simţim cîte învăţături, care de le urmăm ni-i bine nouă şi familiei noastre, la care ţinem. Se strîng relaţiile cu Lumea SA, cu preocupare atentă, responsabilitate mai aparte, nefirească pentru alţii ce nu pricep nimic, dar îi ajută prin tine deocamdată.