Drumeţia

   Drumeţia e o formă de împrospătare, înviorare a fiinţei tale, chiar şi la ore mai tîrzii, numai să fie făcută oricum e bine, nu neapărat cu noaptea-n cap, dis-de-dimineaţă, pînă-i prinzi gustul, pentru că ulterior vei dori să-ţi dobori performanţa, şi te vei porni tot mai timpuriu pentru a te îmbogăţi cu mirifica mijire, tainică a zorilor, soarele, blînd, dorit, molcom, sfios, cuceritor şi încet încet biruitor, dogoritor, "dătător" de viaţă .
   "Drumeţia te scoate din cameră, te scutură de praf, te zbiceşte"(Nicolae Steinhardt), adică te zvîntă la aer curat, înmiresmat, pur, adevărat, ozonificat natural ; în umiditatea, poluarea în care te complăceai, puteai mucigăi niţel şi să te strici definitiv.
   Tonifiere, instrucţie naturală, conlucrare în tandemul dat de EL pentru convieţuire, şi cam uitat, neîntreţinut, batjocorit, NATURA încîntătoare, dominatoare şi omul şi ea să ieşim învingători cum ne doreşte EL de cînd ne-a creeat împreună.
   Se zice că-n mijlocul unor pustietăţi, orişiunde ar fi, încearcă-ţi puterea de a te afla singur un timp în puterea SA, să-L simţi, înfiorat, dezarmat, de fapt dezarmat eşi în faţa LUI totdeauna, dar acolo îL simţi parcă mai presant, e alceva decît într-un loc de cult, indiferent care o fi .
   Şi să stai să-I suferi prezenţa cît mai mult în sălbăticia aceea purificatoare, de poţi fi şi cu gîndul la EL, îL vei afla şi din acel moment te va însoţi viaţa toată schimbîndu-te, ai venit nedrept, impur, sălbatic-"civilizat", şi pleci din sălbăticie, curat, înnoit, purificat, şi aşa vei rămîne cît vei mai fi.

Un început

   E o realizare deosebit de greu de obţinut, însuşirea de a uita şi de a ierta, trebuie multă caznă adevărată, preocupare continuă, şi de te iei cu treburile şi mai uiţi că trebuie să uiţi  să înmagazinezi ştiri rele şi urîte, scrieţi pe ceva ca la şcoală pînă te obişnuieşti să nu mai bagi în seamă urîţenia şi răutatea înconjurătoare ce te urîţesc şi înrăiesc şi pe tine, te molipseşti şi o-ncurci la o adică cu EL şi suferi, şi n-ar trebui, bagă-ţi minţile-n cap.
   "A ne învăţa să dobîndim darul uitării şi iertării şi posibilitatea convieţuirii în această lume finită, a noastră, a tuturor, şi să ştim că nu sîntem aritmetic împărţiţi în buni şi răi"(Nicolae Steinhardt), "nimeni nu-i atît de rău pe cît am fi porniţi să credem"(Eugen Ionescu).
   Căutînd să ne ferim de a mai simţi răutatea şi urîţenia lumii acesteia ne vom afla pe drumul îndreptării şi EL nu-i indiferent că am pornit în direcţia bună, şi ne mai păsuieşte niţel cu pedepsele ce le-am suferit pe merit şi veţi simţi îmbunătăţirea dar trebuie să fiţi tare atenţi şi să-I mulţumiţi neîncetat în gînd de puteţi cît de cît.
   În curînd veţi simţi repulsie, jenă faţă de nedreptăţile înconjurătoare, şi de nu sînteţi în stare să le opriţi ori îndrepta cumva măcar nu le mai ascutaţi înfiorîndu-vă inima, ce trebuie să rămîie curată. Şi mai e ceva, ce nu ştim totdeauna, ce a produs acea reacţie negativă a insului acela ce a  greşit? Poate e un răspuns la un stimul la fel ori mai rău, intenţionat, şi ne ştiut.  Mai e încă un mare adevăr  ignorat cam de toţi : uneori EL ne pedepseşte prin alţii "răi şi urîţi"puşi de EL să ne trezim, şi să nu-I mai greşim, să ne-ndreptăm.
 

Răzbate

   Parcă-i tare demult verbul de acţiune: a răzbate, nefolosit, prăfuit, învechit, expirat al oamenilor de bine, dar înlocuit cu mai tînărul verb de acţiune nou : a descurca, a fraieri, a şmecheri nişte corecţi, naivi, neînvăţaţi cu nedreptatea noului val de parveniţi, ce-şi spun oameni de afaceri, afaceri cu miros urît a injustiţia de la noi.
   Nedreaptă cînd ea trebuia, justiţia să poarte stindardul incoruptibil al adevărului şi dreptăţii, da de unde ea-i oarbă nu "nimereşte" dreptatea de foarte mulţi ani pe la noi, e super-fudulă tare, dar  o ştie şi vestul, de s-a săturat de ea şi de neputinţa noastră, vai de noi, dar EL nu ne va mai lăsa în părăsire mult timp, nădejde-i în EL.
   Descurcăreţii mimează corectitudinea, dar nu le pasă de bun-simţ, adevăr şi dreptate, ci numai de învîrteli incorecte, nedrepte, coţcării la drumul mare, ca la noi la nimenea, se face haz de necazul naţiei şi pe postul radio nr.1 al ţării pentru că nimănui nu-i pasă de nebinele firesc, normal, ne conduc impostori, şmecheri, descurcăreţi nevoie mare.
   Verbul a răzbi e în domeniul bunului simţ, folosit doar de oameni adevăraţi, drepţi, cu simţ de răspundere corect, ce-i ce încep încet încet să-şi dea seama că nu se mai poate aşa cu răul şi urîtul descurcăreţilor, se trezesc şi vom fi ce am mai fost cîndva, răzbitori în lumea asta nedreaptă, şi cu EL alături .

Indecenţa

   O formă revoluţionară acră ce revine din cînd în cînd ca şi moda, ce încearcă oarecum să spună lucrurilor pe numele , pe porecla lor de cartier rău famat, un început cu rolul de a demobiliza binele, frumosul , firescul şi de a construi răul, urîtul, animalicul în revenirea începuturilor umanităţii primitive, deşănţate, anarhice, dezlînate, mizerabile, confuze deranjante în generalul anormal.
   "Au dreptul de reşedinţă şi celelalte asamblări: deformate, urîte, absurde...stridenţa, coşmarul şi nonsensul sînt cele trei entităţi alcătuitoare ale noului slogan...tendinţe anti-estetice au mai existat, şi nu odată în trecut, inventarul şi cercetarea nu pot fi decît operaţii prealabile: după aceea, dacă va fi să se creeze ceva, va trebui să le urmeze selectarea şi organizarea"(N.Steinhardt).
   Ce-şi face loc tot mai mult între excesele noi ale unor vîrfuri de exprimare aşa zise moderne, dar neexpuse încă adoptate de masele largi, ci ca excentricităţi, noutăţi, curiozităţi, unicate şi repede uitate, pentru că-s anormale, inumane, ci mecanice, animalice, porniri de moment, din curiozitatea omului de a fi şocant, sînt luaţi în seamă de cei needucaţi, imorali, de mase, mulţimi haotice, sălbăticite , anarhice, inculte.
   Găsind ceva ce nu-i frumos, ce nu-i organic, ci distractiv, nevial, fără perspectivă, ceva mort, ceva urît dar nu ştiu de ce interesant pentru unii, ce păreau culţi, i-o fi atras nemernicia, ceva în inconştientul colectiv, hîd, imoral, căutarea cu orice chip a noului, numai nou să fie, aşa la hurtă, ca la balamuc.
   E o lipsă de organizare spirituală intimă, firească, adevărată, ce permite orice, şi oricui să iasă în faţă nemeritat, ci de conjunctură, bezmetică, la dezmăţ ce dezmembrează întregul, curatul, spiritul înălţător, şi ne coboară spre tenebre, inumane, impure, urîte, rele, ori ne evaluiază intim, punîndu-ne în faţa unor aşa zise curente bolnave, ce ignoră normalul uman.
   În altă ordine de idei şi Leonhard Euler a avut încercări în formula simplă a calculării tuturor numerelor prime, venind în sprijinul idei de totală deschidere faţă de orice nou, din prezentul, de asemeni urmîndul pe Arthur Stanley Eddington în mitul inventarului general al tuturor particulelor din univers.
   Prin apariţia tot mai insistentă a neputinţei fireşti, cum nu vrea EL, a anormalului, caraghiosului, viciului extrem care intim omagiază virtutea, înălţătorul, spiritul, dar nu poate e imoral, spurcat, şi trebuie ajutat obligat, îndreptat, înjosit, trezit, acolo unde la adus animalitatea înăscută nefiresc, needucată încă din familii pedepsite, dar acum a venit timpul să nu ne mai urîţescă fiinţa noastră greu încercată.
   Deci la coerciţie cu homo şi toţi deviaţii de orice fel, ordinarii închipuiţi ca excepţii, pentru că nu-s excepţii ci prostii reale, animale printre noi normali ce ne infectează spiritualitatea dată de EL, şi EL va interveni brutal de nu ne curăţim singuri de gunoaiele momentului, să le educăm şi curăţa-învăţa, prin orice mijloc, EL nu ne va ierta de ne mai complacem cancerului social ce-i şi cam obraznic şi găunos fudul, cam peste tot în lume, şi mai vreau şi drepturi egale cu acei fraieri ce le dau, încălcînd legile LUI.

Asprimea

   Uneori sîntem pedepsiţi şi nu ne ştim vina, greşeala, se poate să ne considerăm oricum vinovaţi în faţa SA şi deci nu vom scăpa mai devreme ori mai tîrziu nepedepsiţi, ei nu-i aşa, sînteţi în eroare exagerată, nedreaptă, EL nu pedepseşte de florile mărului, ci numai cînd se adună un noian de greşeli, ce nu Le mai poate trece cu vederea.
   EL nu ne pedepseşte de cîte ori greşim, poate şi aici e din prea mare mărinimia LUI, noi ne-o luăm în cap, şi-I întrecem măsura, pe care numai EL o ştie, şi plătim la o adică cu vîrf şi îndesat pentru toatele, gîndite, vorbite, făcute, smomite, forţînd pe alţii, etc. dar cel mai mult pentru că nu-L respectăm cum doreşte EL, şi e tare tipicar uneori, de nu-I oferi altele bune, cu dăruire fermă.
   Nu se va întîmpla niciodată ca unii să tragă foloasele şi alţii ponoasele, EL e drept, adevărat, ferm, direct, conştiincios, responsabil, creator, aspru, desăvîrşit, Divin, Unicul, Dumnezeu Tatăl Ceresc, Atotştiutorul, Domnul oştirilor Cerului.
   "Răspunderea nereuşitei o purtăm, întreagă, noi înşine,şi orice încercare de a transmite vina asupra unor circumstanţe obiective şi extranee este iluzorie şi mîngîietor-copilăroasă"(N.Steinhardt), "atîta doar că oamenilor, în general, le plac  numai adevărurile consolatoare.Şi chiar sînt aşa, dar numai după ce au fost acceptate în asprimea lor"(Fracis Bacon).
   Nu ne convine pedeapsa de nu sîntem conştienţi de vina noastră, în ultimul timp eu îs conştient de vinovăţiile mele şi plătesc de nu mă văd, sufăr, asta e, de greşesc plătesc şi caut să mă-ndrept cît de repede pot, şi trece pedeapsa ca prin farmec, am convenit cu EL, uneori să mai învăţ şi din greşelile mele, ori a altora de le ştiu precis, asta e, comuniune, comuniune, dar mai altfel cum vrea EL, ce să fac încă mai am de învăţat, îs şi-n examene la EL, vreau să reuşesc, ceea ce vă doresc şi vouă, pentru a nu mai suferi în neştire, şi să vă-ndreptaţi conştienţi de EL, şi de binele din voi . 
   Dar de curînd sînt popoare, din Japonia, Noua Zeelanda şi altele mai mereu în groaznice pedepse date de EL pentru trezire şi îndreptare cum doreşte EL, pentru că altul nu e cine să-I pedepsească, decît EL, pentru a-L şti, respecta, şi să se-ndrepte în bine; din relatările din mass media se vede că n-au înţeles nimic şi-i dau-nainte cu neştiinţa LUI, ca mai înainte cu tupeu, vai de ei.
   De asta am intervenit şi eu azi, cu voia LUI, să-i mai îndemn de pricep, şi nu-s grei de cap, poate nu toţi, şi cu un număr la aprecierea LUI de îndreptaţi din acel popor, se poate scăpa, de vrea EL, dar să se ţie legătura continuu cu EL, pînă la vindecarea totală a pedepsei, nu sporadic, ci cu dăruire totală, şi fără să se mai renunţe vreodată la EL.
   Îi sîntem datori vînduţi şi mai facem şi nazuri, şi încă ce obraznici-nedrepţi ne-am făcut, pînă cînd crede-ţi că vă mai merge, fără EL? Au început ca unii să dea socoteală, vreţi să vă vie rîndul, zic să nu întinde-ţi coarda răbdării LUI, a plesnit tare în acele părţi putea să fie,cam pe oriunde, pentru că sînteţi cam la fel de nedrepţi, şi fără respectul datorat LUI.

Inspiraţia

   Trebuie să fii tu însuşi indiferent de încercările de influenţare ale altora în ceea ce înfăptuieşti, să nu-ţi pese de nimeni decît de ce doreşti tu intim să relizezi, de pornirile tale, pentru că orice influienţă din afară te va perturba şi vei realiza ceva ce nu-i din tine, ceva străin, ce nu-l vei putea înţelege şi prezenta, e o făcătură, un kitsch.
   Să-ţi placă cum faci ceva, şi ce-ţi iese din preocupările tale lucrative, să nu te laşi influienţat de nimeni, orice influienţă e o ideie falsă în ceva ce nu-i din tine, trebuie să fii curat, adevărat, întocmai cum îţi place să fii, chiar naiv dar eşti tu firesc, pur, drept cît poţi fi,"voinţa de a place cu orice preţ altora, secretul final al kitschului...,trăsătura care mereu va deosebi pe un creator autentic de un surogat"(N.Steinhardt).
   Indiferent de oprelişti şi infuienţe să fii neclintit, hotărît, fidel spiritului tău adevărat, înălţătoarei tale firi spirituale ori în ce domeniu al cunoaşterii ai fi, nu te da bătut, luptă, curajos şi neclintit pentru a realiza ceva deosebit, chiar neînţeles la un moment dat, dar valuarea aşteptă, şi e năvalnică la timpul ei, programat de Programator.
    Inspiraţia, pornirile intime dă-le frîu liber realizărilor tale fluturînd stindardul spiritului tău în ele, să nu te laşi furat de alte amăgiri străine eului tău. pe care trebuie să ţi-l cunoşti foarte bine, să-l cauţi, să-l identifici, să nu-l copiezi de la alţii niciodată, fiece o fi, nu te lăsa înşelat de cursul lumii ăşteia nedrepte, rele şi urîte.
   Nu poţi lupta să fii tu însuţi, nu te regăseşti încă, roagăte LUI, şi te va îndruma, ai răbdare şi încredere numai în EL, şi vei reuşi întocmai ca mariile genii ale umanităţii pure, curate, ferme,adînci, cumsecade, înălţător, adevărat. Să fii singurul îndrumător şi beneficiar al operei tale deosebite, nu te lăsa sedus de vorbe uşoare şi mîndre aiureli.
   Să lupţi pentru proiectul tău indiferent de mijloacele folosite, pentru că vor fi omologate cînd, opera va fi în sfîrşit aflată la justa ei valuare în triunful nesperat încă destul. Ce faci din plăcere sinceră, va dăinui, uimind şi pe alţii, încitîndu-i cu admiraţie sinceră, "cel care dăruieşte altora ceea ce a făcut pentru plăcerea sa"(N.Steinhardt).

Se poate

   Se poate, cu toate că-i greu să faci faţă răului şi urîtului ce coexistă în societatea noastră după 1990, de eşti singur şi părăsit e chiar imposibil de coexistat în această societate, şi trebuie să-ţi iei lumea-n cap spre alte zări mai omenoase, pentru că a noastră e cam de izbelişte lăsată în bătaia de joc a nedreptăţii, răului şi urîtului nărăvit.
  Dar se poate lupta şi aici de e EL cu tine, şi-L rogi în virtutea relaţiilor ce le ai cu EL, să-ţi ajute şi familia în ansamblul ei, binenţeles nu toţi aveţi relaţii benefice cu EL, unii nici nu ştiţi ce-nseamnă asemenea relaţii cu EL indiferent ce religie ai, serios să fii, şi să-L simţi aproape mai mereu ca mine, o comuniune cam în toate domeniile existenţei mele, la vîrsta care o am.
   Şi caut să mă feresc de urît şi rele, şi să fac cît pot bine, sînt unele limite ale bunului simţ, oarecum care te obligă să faci, pentru a nu greşi în faţa răului şi urîtului obraznic, care-i mai mereu prezent în societatea noastră. Mă mai ajung şi pe mine neînţelegerile pentru că-s nou în relaţiile cu EL, şi tot vreau să-L urmez cîteodată mai în grabă, şi plătesc de greşesc.
   E o învăţare continuă pentru coexistenţa credinţei în EL şi treburile normale în societate şi familie, e nevoie de reţinere şi atenţie  pentru a nu rata cumva viaţa în comuniune cu EL, deoarce am încă obiective diverse de înfăptuit şi cu termene, am amintit în general existenţa mea, încă-s reţinut în amănunte deoarece şi EL mi-a atras atenţia.

Vrednic

   Societăţile actuale nu-s preocupate corect, adevărat pentru ai găsi cred locul cel mai potrivit individului, ce vrea să se afirme, e ceva preocupare, dar trebuie să ai şi un dram de noroc de vrea EL. tot la EL se ajunge, se zice că norocul şi-l face fiecare, corect, dacă societaea îi adevărată, fermă, corectă, altruistă, justă alftfel nu, ca la noi, acum cum se zice, la nimenea.
   Foarte adevărat şi insul trebuie să dea din coate pentru afirmarea sa adevărată, "autenticitatea este întotdeauna undeva pe drumul luat de cei ce au curaj să-şi dea seama că nu sînt meniţi a fi nişte biete manechine ştanţate, glăsuind  şi simţind papagaliceşte"(N.Steinhardt).
   Trebuie să ne învrednicim în viaţă, să o merităm, nu cum zice Martin Haidegger : "fiinţa întru moarte", adică o capitulare toată pentru că într-acolo mergem toţi, El ne-a dat viaţa să o trăim cu folos, să rodim în toate sensurile vieţii pămîntene, şi să ţinem cu dinţii de viaţă,că-i cel mai scump odor de la EL, şi so-nfrumuseţăm continuu, ca şi planeta ce o avem în grijă directă.
   Să nu ne gîndim nici în glumă să renunţăm la viaţă, fiind sătui, auzi sătui?, e o mare prostie , şi mai mare neghiobie e să-ţi scurtezi existenţa cumva, e incalificabil, nici animalele nu renunţă la viaţă oricum ar fi, ci luptă pînă în ultima clipă, exemple adevărate ne dau cei găsiţi după mult, foarte mult timp sub dărîmăturile unor cataclisme curente cu care ne altoieşte EL pentru a-L afla corect.
   "Cultul onoarei", prin voinţa concepută ca mijloc impecabil de auto-stăpînire astfel încît expresii "fac ce vreau" să nu însemne îmi fac de cap, ci fac numai ceea ce voieşte eul meu liber de teamă, pofte şi alte josnicii, autocratul unui trup strunit şi a unui sistem neurovegetativ pus sub control. Oricine are dreptul la fericire-şi tinerii în primul rînd-, dar dacă vor să ajungă la alceva decît la"gunoaie, murături şi cimitire" e bine să ştie că fraze ca"vai, nu pot", "a cedat, ce să facă", "n-am avut încotro, riscam prea mult", "m-am obişnuit să dispun de confort"nu sînt de folos"(N.Steihardt).
   Nimic nu-i uşor şi gratis, dar un gînd îndrăzneţ ne stă la îndemănă, chiar o trăsnaie de li se pare unora poate da roade frumoase de vrei cu tărie, curaj să ai, şi să nu te laşi învins de greutăţile inerente începuturilor şi de eşti şi pe un drum nou, provorarea-i şi mai şi, totul e să nu te laşi, cu capul în jos ca încăpăţinatul de unul singur. ori cu capul în nori totul e să nu te laşi învins niciodată, şi-L vei simţi şi pe EL uneori alături .

Mobilizarea pe NET

   O mobilizare pe net să încercăm, ca şi-n recentele acţiuni revendicative din nordul Africii şi Orientul apropiat, în jurul idei de salvare a zonei unde activăm fiecare, luînd legătura cu EL fiecare cum îl taie capul, pentru că de vom fi cîţiva într-un anumit teritoriu ce-L respectăm cum doreşte EL, acel teritoriu va fi feri sigur de pedepsele aplicate de EL în vederea trezirii lumii, cum face acum în : Pacific, Orientul apropiat, mai teribil cum îi e felul cînd nu-I respectat.
   Să ştiţi că EL îşi menţine acele obicee din VT, cînd pedepsea şi cruţa în funcţie de necredinţa ori credinţa în EL a băştinaşilor din anumite locuri, şi acum e la fel şi ţine la cei ce-L respectă, şi-I respectă şi EL, pe ei şi familiile lor oriunde ori fi..
   Cu timpul cei interesaţi şi pe încredere, pentru că numai aşa sînt relaţiile dintre cei ce-L respectă pe EL, bazate pe încredere totală, unii în alţii, deci cu timpul se va putea construi o hartă a repartiţiei celor ce-L respectă pe EL, pentru ca în viitor să căutăm încet încet să ne extindem pentru a ne salva întregul pămînt cum cred că doreşte acum şi EL.
   Ştiu că la EL există o esemenea hartă din vechime, ţinută strict, pentru evaluarea respectului datorat de lume LUI în orice clipă de evaluare, şi pentru unele măsuri de pedepsire asupra nedrepţilor, unde-s puţini ori deloc cei ce-L respectă, acele pedepse se vor înmulţi văzînd cu ochii, cei ce-L respectă vor fi feriţi de EL.
   De fapt odată simţindu-I prezenţa alături veţi deveni instantaneu alte fiinţe, ţi se schimbă îngerul ce te-nsoţeşte, parcă bucuria e alta în tine, cresc alte principii de viaţă, comportament în bine, lumea ce nu te cunoaşte vei observa te observă cu alţi ochi, spiritualitatea-ţi creşte, şi unii o văd, tu caută să fii acelaşi cît poţi de mult să nu fii prea vizibil local între oameni.

Pedepse de acuma

   Pedeapsa LUI de proporţii ireale sub diferite forme ce-l anihilează pe omul obişnuit, mi-l aminteşte din atenţionarea ultimilor tragice evenimente  ce zguduie lumea noastră de azi pe eseistul N. Steinhardt şi luările lui de poziţie în urma relatărilor zguduitoare ale lui Curzio Malaparte în urma ultimei conflagraţii mondiale, demult uitate de cei ce trebuiau să se trezească la realitatea SA îndreptîndu-se.
   "Reacţia normală a omului mediu în faţa exceselor pare a fi una de tăgadă a realităţii, recţie instictivă dealtfel şi explicabilă prin nevoia psihicului de a-şi menţine curăţenia şi calmul la un nivel acceptabil pentru întreg organismul"(N.Steinhardt).
   Se uită esenţa LUI mîndră creatoare dar dreptă, necruţătoare : nu un popor atunci, ori o alianţă e vinovată de pedepsirea întregii lumi nedrepte atunci, ci lumea toată ce a suferit la hurtă pe rînd cumva, pentru că nu-L înţelege, respectă cum vrea EL, şi acum e la fel, îs mari cataclisme naturale în zone mai retrase cumva, pentru a aminti că-I peste tot, şi să ne trezim!
   Urgiile SALE lovesc şi-n apropiere, nordul Africii acum, la hurtă, cînd pe unii cînd pe alţii, doar doar lumea în ansamblul ei se va trezi cumva, şi-L va urma. Nu e greu căutaţi-L singur singurel fiecare în sinea lui, măcar ici colo cîte unul, dar de-L aflaţi şi vă răspunde spune-ţi şi altora, sigur acele teritorii vor fi ferite de urgiile ce ne vizează încă, urmaţi-L şi veţi scăpa, încercaţi să vă organizaţi chiar şi pe net şi căutaţi-L, oricînd şi oriunde, pentru că vă aşteaptă neîncetat pe toţi de vă puteţi învinge inerţia laşă şi nedreaptă, îndreptaţi-vă!

Credinţa 2-

   Da, atunci EL era mai permanent printre oameni creeaţi de EL, era o bucurie cred imensă pentru EL să se poată înţelege cu cei pe care-i creease nu demult tare, şi se adaptau vieţii pe planeta Sa, în condiţii care poate şi EL le experimenta cu omul pe pămînt în natura dată în continuă transformare după legi care nici azi nu le prea ştim, şi plătim pentru că nici nu-L ştim măcar pe EL cum doreşte.
   Oamenii îL simţeau, îL vedeau, intrau în legătură cu EL, şi în primul rînd EL dispunînd de puteri specifice Divinităţii supreme îi influienţa şi chiar direct, cred că atunci existau favoriţi pe care-I apropiase EL mai mult se crease o comuniune de progres în sînul comunităţilor existente atunci.
   Dumnezeu Creatorul îşi dă seama că oamenii îs dificili,  inprevizibili, şi cu multe metehne animalice greu de educat, EL se inplică într-un mic grup influienţîndu-le  gîndirea responzabilizîndu-i pentru EL. Oamenii nu-s toţi la fel de inteligenţi, mulţi cu gura mare-s tare inculţi, şi de altfel majoritatea-s sub mult ce dorea EL.
   Pentru a nu conlucra cu toţi oamenii aceea, legate de unele afinităţi, El înfăptuieşte delimitarea prin limbi a înţelegerilor în sînul societăţilor timpului, de cam atunci EL îşi stabilise un segment de populaţie cu care conlucrînd mai apropiaţi dorea să-i folosească pentru a nu se inplica direct în conducerea lumii umane.
   Cred că de atunci EL dă îndrumări de viaţă familiară, socială, credinţă în EL, influienţe valabile şi azi în lumea oamenilor de pretutindeni. Măsuri coercitive de mai largă ori mică amploare  au fost şi atunci împotriva neascultării oamenilor timpului.
   EL a fost de la început tare preocupat de a-şi găsi intermediari dintre oameni, între EL, Lumea SA şi lumea oamenilor, o populaţie de legătură, un fel de diplomaţi-punţi pentru conducerea umanităţii în ansamblul ei foarte diversă, inprevizibilă, neascultătoare, nedreaptă, vulnerabilă în ultimă insatanţă.
   Cred toate acestea pentru că EL avea şi are şi alte preocupări înalte, de foarte înaltă tehnologie şi spiritualitate neînţelese de noi nici acum după multe mii de ani de cînd îL cam aflasem cumva ; şi nu prea are timp mult pentru conducerea directă a noasrtră, şi nici nu ar fi corect.
   Da, acum şi cu influienţe din partea-I, am aflat tehnic nişte paşi înspre cunoaşerea în domenii ce ne fac competitivi măcar tehnic oarecum, cunoaştem un abc oarecare în raport cu lumea LUI, dar îL nemulţumim tare pentru că spiritual nu-L cunoaştem mai defel, şi-I într-o dilemă, timpul trece şi noi rămînem cam de căruţă spiritual.

Viaţa

   Plictisit de viaţă, e ceva urît, e ca şi cînd refuzi viaţa cadoul suprem dat nouă oamenilor de EL împreună cu planeta SA, să o cunoşti în esenţele ei intime adevărate, desăvîrşite, uluitoare, frumoase de rămîi fără respiraţie, cuprins de o veşnică admiraţie molipsitoare, îndărătnică, cutezătoare pînă-n pînzele albe ale necunoscutului veşnic în evoluţie,"plictiseala e o formă a netrăirii şi neiubirii"(Jean Prevert)
   Îţi aparţine spre aflare misterul vieţii în întregul ei infinit, nu te crampona de o plafonare trecătoare, întîmpătoare, efemeră, caută-ţi curajul aflării neştiutului vieţii, ce-i şi în tine, nu te vei mai sătura de ai să-i prinzi gustul cel adevărat continuu mirific, înmiresmat, cuceritor ce ni l-a dat EL, curcubeul zării noastre luminate.
   Numai să vrei să te deschizi către lumea dată de EL, şi să nu stai ca un arici speriat, îmbufnat, nemulţumit şi nedrept cu viaţa-dar minumat, de totuşi ai o problemă intimă cu EL, vorbeşte-I în gînd, numai în gînd cu EL, şi sigur te va lumina, bucura, înzdrăveni cum n-ai fost de cînd eşti.
   De eşti obosit odihneştete, regăseşte-ţi voinţa de viaţă în copilăria ta ce ai uitat-o în afara ta, în cele mai frumoase amintiri şi luptă cu urîţenia ce te caută a te doborî, natura e un leac uluitor, munca, şi mai ales creaţia, împreună cu facerea de bine nemijlocit.

Credinţa

   Credinţa în EL trebuie continuată de unde a lăsat-o EL pe pămînt, printre aceia ce-L respectau atunci în urmă cu mii de ani ; da, e mare faliea temporală, comportamentală, socială,de civilizaţie în general cu altfel de gîndire, de aşteptări, atunci sclavagismul epocii acelei, azi civilizaţia actuală încă în căutarea LUI.
   După cum bine zice N.Steinhardt : "bine ştiutul adevăr că cel mai sincer omagiu pe care-l poţi aduce unei învăţături nu este de a o imita, ci de  a o continua (aplica). Imitaţia, fireşte, e mai uşoară (şi mai animalică, mai totalitară). Dar duce numai la realizări minore, în cea mai fericită ipoteză "interesante"...Opera autentică însă e un laser, nimic n-o reţine", şi EL asta vrea acum de la noi, oamenii planetei pămînt.
   Şi nu cred că e vreunul, care să nu-L urmeze cum vrea EL, fiindu-I creaţia SA,"a osîndi o lume nu înseamnă a nu o iubi"(N.Steinhardt).
   EL doreşte apropierea de noi şi ne aşteaptă să-L abordăm tete-a-tete,.cum ne pricepem fiecare, singur singure în gînd şi numai în gînd cu EL, veţi primi răspuns de la EL, chiar încurajator, numai trebuie avut curaj sincer din suflet, tărie, perseverenţă, încăpăţinare, dorinţă arzătoare, simplu, fără sofisticate întîmpinări, şi să fii tu însuţi, fără copieri şi fără reluări ce nu te reprezintă.

Corect

   Da, corect, ţi s-a dat viaţa să o rodeşti unde eşti programat de EL, să nu-ţi schimbi locul destinat de EL ţie, şi a lor tăi, pentru că acolo şi numai acolo vei trăi maximum de încercări ce ţi-s programate, pentru a te realiza cum vrea EL, "a, rogu-te, nu te despărţi de vremea în care trăieşti"(Henri Franck).
   Să-ţi dezvolţi viaţa acolo unde trebuie de la EL distribuit fiind, cred că-i greu de priceput asta, uneori societăţile te obligă să te muţi existînd un timp cel puţin în alte zări, ca-n familia mea, de nu mult timp m-a trezit la realitatea LUI, şi-L urmez.
   Am să caut să nu mai ies în evidenţă cît de cît prea vizibil, să nu fiu pus în insectar cumva, oricum El decide ce am de îndeplinit şi cînd. În general viaţa socială, culturală, existenţialitatea umană va merge încă cred inerţial după tipicul format încă, chiar de-i în fierbere cam haotică, El ştie de ce?, noi nu.
   Trebuie să ne aflăm cumva trecutul mai ales cel cu EL între noi oamenii cînd era, şi de ce nu mai e?, orice epocă istotică cît de veche ar fi, evoluţia socială, economică, culturală, religioasă, are caracreristicile unor organizări ale vremii, ce e rezumatul, şi de-l afli, ştii aproape tot, "imprimînd caracterul generat şi organic al instituţiilor din diferite epoci, spiritul timpului e, aşadar, firul conducător al istoriei în controversele faptelor"(Eugen Lovinescu).
    Îmi pare rău că încă nu merităm să-L aflăm mai aprofundat, mai ales acea perioadă,. pentru a ne dezmetici acum ce e de făcut concret, încă nu-L ştim cît vrea EL, pentru a ne înţelege cu EL.
  

Trebuie singuri

   Nouă e permanent suferinţa şi insuportabilă, dezarmantă, te îndoaie, te moaie, te distruge încet încet dar nu te trezeşti , nu ştii că EL ţi-o dă să-L cauţi neapărat, te tot avertizează, de nu ai un apropiat priceput să-ţi-L arate, caută-L!, tu vei cauta avocaţi pentru bolile spirituale ale sufletului tău nedrept, în loc să-L cauţi pe EL simplu şi la obiect, ce mai tura-vura,"în biata inima omenească sînt locuri încă neexistente şi unde suferinţa intră spre a le da , în sfîrşit, fiinţă"(Leon Bloy).
    Nepriceperea costă uneori şi viaţa, şi degeaba ai existat, de nu-nţelegi ce vrea EL de la fiecare şi de la tine, şi mori degeaba suferind neinformat corect, se spune că fiecare îşi trage foc la oala lui, dar de ce mai toţi suferă fără încetare de cînd e lumea, şi nu-şi trage fiecare "focul" SĂU la el simplu şi-n gînd numai în gînd fără intermediari, singur singurel, nimic mai simplu.
   EL vă aşteptă, ce vreţi mai mult, îi sînteţi datori, pentru că de nu ia-ţi fi datori nu v-ar pedepsi mai mereu pe voi şi familia voastră de sînge, e greu asta de priceput oameni buni, căutaţi-L nu vă jucaţi cu EL ca pînă acuma de mii de ani a-ţi tot plătit, nu v-aţi săturat?

Nefiresc

   Curios cum unele ralizări în timpul edificării lor îs mai promiţătoare decît lucrarea gata, străluciau mai tare, erau mai dorite, acuma împlinite îs de ne recunoscut în bine, în performanţă oare de ce? Opera gata nu ne mai mulţumeşte uneori, oare nu ştim să apreciem corect, drept, adevărat evoluţia, perfecţionarea continuă?
   Ne avîntăm, presupunem, visăm, ne iluzionăm degeaba realizarea nu ne mulţimeşte deplin, ne înşeală aşteptările, nu ne place om fi prea pretenţioşi, nechibzuiţi, iraţionali, vrem prea mult nejustificat de mult de la un firesc,"există lucruri frumoase care au mai multă strălucire cînd rămîn nedesăvîrşite decît atunci cînd sînt prea împlinite"(Francois La Rochefoucauld).
   Termină omul o calificare într-o profesie şi nu mai rodeşte cum îi sînt aşteptările în profesia mult dorită, a răzbit degeaba, timp pierdut, finanţare, planuri, se năruiesc. Ai un prieten, şi cazi în viaţă totul e posibil, şi-i ceri ajutorul. şi nu ţi-e prieten, şi ai un rateu ce te va marca cît vei trăi poate, pentru că prietenia se realizează greu.  Asemenea aşteptări se-ntîmpă mai mereu de cînd e lumea şi-n căsnicii, ce se dovedesc neserioase, iluzii de la care de obicei şi EL are aşteptări mari, care-L întristează cînd eşuiază. Nu sîntem echilibraţi, corecţi, îndreptaţi ci necopţi, gură-cască, neserioşi.

Nedoritul din tine

   Da, e o trezire urîtă dar adevărată, un nedorit şi neştiut duş rece, cînd afli primadată conştient de subconştientul tău, de regulă într-o situaţie limită, ori în procesul credinţei adevărate, pentru că EL ţi-l arată în toată nerozia lui.
   Subconştientul cînd nu-l struneşti te surprinde fiind în ofsaidul vieţii fireşti, te cruceşti cît e de inventiv în rele şi urîţenii, îţi împuie capul cu bazaconii de nu-l supraveghezi din scurt toată viaţa, de nu vrea EL, să te ajute cumva că poate  de meriţi, ori ai un anume statut.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Nu, nu-i prinde bine omului să se cunoscă pe sine". Cunoaştera ta, îţi dezvăluie subconştientul în toată puterea  mistificatoare, minciunoasă a o parte din fiinţa ta, ce de nu ştii mai permanent să-i faci faţă te poate conduce spre  partea întunecată a existenţei noastre fireşti, prudenţă, te faci că nu pricepi inboldurile desluşit negative.
   Stăpînirea de sine, o veşnică luptă cu stihiile subconştientului, e greu dar se poate să trăieşti  în continuare cu frica-n sîn, pentru că te poate lucra pe la spate, eu am trăit o astfel de experienţă nedorită, crezînd că-I lucrarea LUI să mă-ncerce, m-am lămurit cu greu ulterior.
   Pe lîngă frontul vieţuirii fireşti, cu luptele sale, mai e frontul din umbră cu subcontientului fiinţei tale, năbădăios, incorect, duplicitar, laş, superficial, răzbunător, nefiresc, uneori nedrept, uşuratic, nu te reprezintă şi totuşi e din tine ca o luptă internă.

Mama lui M.

   Caut un amic în ateluerul său improvizat lîngă casa  mamei sale şi nu-i, e plecat cu alte daravere, îmi explică ea ieşită în întîmpinarea mea, văd că e dornică de palavre, nu am mai discutat liber şi ne silit de timp şi treburi cu ea de ceva ani, şi am evoluat cred nefiresc pentru ea, dar va afla curînd.
   Dar atunci adică ieri pe la prînz, încep să-i împui capul mamei lui M.cu de ale mele, credinţa în EL, Tatăl Ceresc,  ea mă ştia din vremea cînd uneori întorcîndu-mă de prin hoinăreli în natură cu familia, o mai luam din prejma unor mînăstiri, unde-şi căuta credinţa, şi-şi descărca desaga credinţei ei în maşină între noi încercînd cumva să ne mai amintească că există Ceva, dar noi, şi mai ales eu, nu avea urechi de auzit atunci, familia mea nici acum .
   Ea încuviinţează toate spusele mele mai ales că-s la un nivel mai aparte de cît e la îndemîna credincioşilor simpli de pe la noi, spiritualitatea ei din Biblie şi mai ales din NT, şi alte lecturi şi îndrumări curente din mediul ortodox de azi, o atrage o altfel de dezbatere ce o plimbă cam prin unghere prăfuite ale credinţei în general, pentru că EL e Totul Dintotdeauna, pentru Totdeauna şi nu-L prea ştim .
   Deodată ea îmi zice : să o scuz, are ceva uitat pe foc, să nu se ardă, eu îmi iau la revedere, şi plec, dar ştiu unde am greşit, aproape imperceptibil i-am clătinat scheletul de rezistenţă al credinţei ei, ceva ce ştiu sigur de la EL.
   EL nu-mi dă voie să zic de Toate, să se mai decanteze în timp cumva, şi eu mai am de învăţat, EL mă ţine încă din scurt tare, e cam nemulţumit de mine uneori îs prea aprins, am prins prea lesne gustul infailibil al credinţei în EL, şi nu vreau să-L scap, cu toate că-s în urmă cu multe încă
    Ulterior îmi cer scuze de la ea prin M., care-m zice că  nu-i mare lucru, el nu le prea are cu spiritualitatea în general. Amintindu-mi cum a debutat discuţia, ea mi-a cerut cumva ajutorul, plîngîndu-se de pedepsele bătrîneţii, iar eu ştiu că EL are grijă de cel ce-L respectă, ştie şi crede în EL indiferent de vîrstă şi alte deosebiri umane, ocrotindu-i şi pe ai ei, ca un supliment, de-ţi pasă de ei.
   Dar trebuie tu să-L cauţi singur singurel în gînd dîndu-I toată atenţia cuvenită, şi te va îndruma  prin comuniune cu EL, numai în gînd de cîte ori vei simţi că-ţi cere.

Fiece o fi

   Vecinul meu C., tînăr, căsătorit un copil, deosebit de activ  în tot ce e omeneşte posibil la nivelul de azi, într-o gamă largă de servicii utilitare, aducătoare de venit cinstit.
   Un tip ambiţios, neobosit de altfel, eram la o discuţie pe diverse teme, eu ating mai mereu spiritualitatea, credinţa, raţiunea, gîndirea, inconştientul ce ne subjugă uneori firea irevocabil, şi cu toate că îşi exprimase unele reţineri, vine cu o întîmpare trăită, mai rar auzită : la întoarcerea spre casă după o zi epuizantă, condusese mai mereu maşina, noaptea, şoseaua ca şi cureaua, drum european, îşi mai aduce aminte o staţionare pentru o alimentare în fugă, şi de acolo cca. 80 de km. pînă la intrarea într-un mare oraş, luminat din belşug, ceea cel trezeşte, el dormise aparent şi condusese involuntar, sub conducerea inconştientului, pe pilot automat uman, i se rupsese filmul, nu ştia nimic, nimic, era tare speriat, se-ntreba : oare cum am trecut prin atîtea localităţi unele semaforizate, cum am făcut faţă traseului, şi încă noaptea?
   Continuă cursa nu spune nimic, era oarecum odihnit, dar foarte speriat, parcă condusese altul prin el, şi acum revine să fie el însuşi, raţional, dar îngrijorat, alături un coleg domise tot traseul acela. Cînd întinzi coarda puterilor fizice, uneori intervine de poate în anumite condiţii bine intim calculate inconştientul, şi caută o portiţă de compromis, şi în conlucrare cu EL, scapi numai cu sperietura, dar sînt permanent ştirile pline de accidente cu şoferi adormiţi la volan, cînd EL pedepseşte.
   Conducînd  aşa o distanţă apreciabilă, fără evenimente, înseamnă că EL are un gînd cu C., şi-l încearcă, poate-L găseşte cumva în gînd,şi nu-l va mai părăsi niciodată cît va exista.
    Cînd cauţi să-ţi depăşeşti existenţa activă fizic forţînd umanul, cu toate înpotrivirile firescului obosit la volan, de obicei fără ajutorul LUI nu reuşeşti, şi astfel din salvat eşti pedepsit, şi chiar de nu-I dai semne de ascultare, respect orice ar fi EL te creditează încet încet şi hăt cîndva te trezeşti şi-L realizezi, începînd a fi un alt om
   N.Steinhardt : "inconştientul, e ceva unde prudenţa e o calitate elementară", deci de frică inconştientul, cînd faci ceva iraţional, te preia pentru a duce el mai departe existenţa fiinţei tale şi te predă conştiinţei cumva întreg la un liman convenabil.

Singur sigur

   Uneori ne punem în gînd să înfăptuim mari relizări, deosebite, deschizătoare de un drum bun, ori măcar îmbunătăţit pe măsura posibilităţilor tale umane, şi asta cu o ocazie ce ţi se oferă poate odată în viaţă, şi crezi poate odată în generaţie, aşa de tare te crezi cumva, să nu te înşeli, ori deruta de aparenţe înşelătoare.
   De eşti bine motivat, şi doreşti, cît de greu ar fi, tot vei reuşi de ai curajul necesar, şi se poate să reuşeşti în ceva ce alţii nu au nici măcar gînd cumva, "transpunere a făgăduinţelor făcute prin cuvinte în fapte reale"(Brice Parain).
   Curajul de a demostra ţie şi poate şi "altora", că nu faci umbră degeaba pămîntului, şi nimic nu-i inposibil de arzi în direcţia dorită, cu toată puterea, şi de-i şi cu succese în treptele biruinţei, chiar că nu-i imposibil de ai tenacitatea necesară, îndărătnicia bună pînă la capăt.
   Se poate, de-i drumul lung al acelei deosebite realizări şi cam singur pe el, să mai faci popasuri, dar reiei tot mereu de unde ai rămas şi trebuie să reuşeşti chiar şi de unul "singur", şi să nu te laşi doborit de singurătate, greutăţile întîmpinate inerent deschiderii, şi chiar de ştii că eşti mic pentru un război aşa de mare asta te va mai mobiliza, şi spiritul LUI te va ajuta sigur.

Cumva

   De ce ne săturăm aşa uneori repede de un obiect, de o persoană chiar, de o ocupaţie, preocupare chiar şi spirituală o tratăm cu mai puţin interes ca la început, cînd e năvalnică, dominantă uneori, e ceva nou ca o primă dragoste, şi se poate răci, aştepţi mai mult dar dai prea puţin cred şi EL te arde cumva, şi te şi scutură să dai mai mult din tine pentru bine şi respectul SĂU, ce îL datorăm, "nu dispreţuim puternic decît ceea ce posedăm"(Anatole France).
   Găsim cîte ceva ca o piedică în noi şi n-o putem învinge singuri, sîntem limitaţi, neputincioşi, infideli cred drumului pe care L-ai apucat, dorim perfecţiunea, idealul spiritual, să ne cadă, ca o pară mălăiaţă din cer cumva, şi nu o primim, mai ne mai şi dă cîte un brînci mai serios să înaintăm comva.
   De asta uneori e bine pentru a nu compromite acţiunea de pînă atunci cum o fi, EL ştie nota obţinută , e bine să te evaluiezi  singur cumva, cum poţi mai sincer, oprindu-te cumva, fără să-ţi periclitezi etapa în care te afli în raporturile cu EL, luptînd  cu metehnele demonstrate sinelui tău încă ne stăpînite corespunţător cumva, înspre îndreptarea mult dorită, de ambele părţi : tu şi EL.
   Nu poţi să te trezeşti bun peste noapte de nu faci binele dorit, fără întrerupere şi alegere, treaz permanent, nu cu ochii închişi, conştient, în gînd, vorbe şi fapte pe măsură cît mai ridicată, să te miri şi tu pentru că poţi să le înfăptuieşti liniştit cumva, ar fi bine .
   E bine permanent să fii cred un nemulţumit de cum nu poţi fi, aflîndu-L cum poţi mai bine de vrea şi EL cumva, pînă acum, EL e cam lîngă mine îndrumîndu-mă, cred că mai am multe de învăţat, şi cît mă consider de răzbătător  în ale spiritualităţii în El şi de tras, pînă cred mă-nvăţ cu EL.

Înainte de ....

   Se-ntîmplă uneori să duci o viaţă aiurea-n tranvai, fără cap şi fără nici o noimă, dezordonată, nedreaptă, şi vine clipa depărţirii de traiul pămîntesc, de vieţuirea aceea neclară, deşănţată, lumească, şi nu vrei să o părăseşti oricum, şi cauţi să te-ndrepţi la Ignat, dîndu-ţi seama cumva de nefolosul vieţii duse, inresponsabil şi-L afli cumva, mai ales că EL ne aşteptă mereu.
   Şi te salvezi în ultima clipă cumva, EL ştie cum, ţi-a întins mîna, dar ceilalţi rămaşi nu te ştiu de îndreptat, ci de rău , urît, şi nu te au în memorie deloc, eşti un nimeni între foştii apropiaţii tăi, familia, ţi-ai irosit viaţa, fără să laşi amintiri demne cît de cît.
   E păcat de viaţa dusă fără un scop bun, de te trezeai niţel mai timpuriu, apucau şi ai tăi să-ţi afle sufetul cu mari posibilităţi, nedeschis, ci îmbîcsît de năluciri nefireşti, ce ţi-au paralizat simţurile şi gîndul, cumsecădenia nu o va mai afla nimeni în bine, ci amintirile-s cele compromiţătoare, odioase, nedrepte.
   Toţi avem binele în noi numai trebuie să-l aflăm, să-l utilizăm cumva, să nu-l acoperim cu nimicuri lumeşti, ce ne trag înapoi şi plătim mai permanent prin suferinţe de toate felurile, pentru că EL ne vede bine numai cînd îL recunoaştem noi cumva întîi pe EL.

Învingătorul

   Odată apucînd pe un drum, chiar şi mai puţin umbat, bătătorit ori chiar pustiu, nu mai poţi da înapoi, fiece o fi, trebuie să te inplici cumva, se-ntîmplă că poţi înpăca mai multe preocupări pe rînd poate-s complementare, de nu trebuie după ce afli ce şi cum e treaba, să horărăşti cumva, "nu poţi şi cu porcu-n coteţ, şi cu slănina-n pod", ori e lae ori balaie.
   Trebuie să te hotărăşti cumva, la calea de urmat, după o evaluare mai aşezată, fără grabă, e posibil şi o tocmeală, unde cîştigi mai mult urmînd acea cale, de calea-i spirituală, şi e-n conflict cu alte preocupări lumeşti, sigur spiritualitatea îţi aduce cîştig mai mare orice ar fi, dar tu hotărăşi singur fără nici un amestec din afară, oricare ar fi, numai pe tine te priveşte, nimai tu vei suferi de greşeşti cumva.
   Sînt unii mai neserioşi ce umblă în neştire pe căi diferite, nehotărîţi în ce au de înfăptuit sincer în viaţă, şi odată vine scadenţa cumva şi-i surprinde nehotărîţi şi buni de plată şi plătesc de nu se văd neserioşii, nehotărîţi, atunci adagiul juridic:"odată ce s-a ales o cale, nu mai există recurs la alta", e indiscutabil.
    Uneori alegerea ta e pur spirituală, ai şi argumente hotărîtoare pentru tine, chiar de alţii nu le admit, şi ai probleme între apropiaţi şi tine, nu contează deloc acele păreri, ori de la cine vin, nici un preţ nu-i prea mare de eşti tu liniştit în sinea ta sinceră, convins că ai numai de cîştigat, şi nu pierzi nimic esenţial din convingerile tale fundamentale, corecte, drepte, adevărate, la urmă vin şi cele materiale .
   Se-ntîmplă să ai pierderi materiale, pedepse, etc., toate le vei recăpăta prin credinţă de eşti adevărat, şi vei fi alt om, curat, un învingător, prin îndreptare.
 

Ce urmează?

 Să trăieşti numai pe plan material şi să nu iei amînte la spirit, e un risc mare,  poate capital, ce te costă cînd ţi-i lumea mai dragă.
   Omenirea cam de cînd e, fără aI SĂI , nu prea a ţinut legătura cu EL cum vrea EL, spiritul de la EL e dat pentru a-L respecta cum vrea EL, e o chezăşie în calea uitării de EL, Părintele tuturor, numit după cum le pare că-i potrivit fiecăruia, dezvoltînd legături cu EL diferite ca intensitate şi seriozitate.
   Viaţa cu problemele ei pe planeta SA, i-a creat omului preocupări străine uneori de scopul Creatorului : să-L ştie, şi să-L respecte cît mai apropiat de dorinţele LUI, care nu le cunoaştem nici acum bine şi datorită înţepenirii noastre în unele vechi percepte de sorginte Divină, ce nu-s actualizate deoarece EL a evoluat continuu, chiar şi acum ca şi noi dar EL, la o scară Divină.
   Om fi şi cu porniri mai pronunţate ori nu animalice, dar ne deosebim de animalitatea, regnului prin gîndire, spiritualitate şi încrederea faţă de umanitatea firească, şi de vom dobîndi şi respectul datorat LUI , cam măcar cum îL doreşte EL, sîntem bine nu de pedepsit în vederea trezirii, ca-n Japonia zilele acestea, Noua Zeelandă mai nu demult, nordul Africii şi prin apropiere de cîtva timp încoace.
   Deci să mai lăsăm peocupările strict materiale în dauna celor spirituale, care considerăm că ne reprezintă fără a-L supăra ca să nu ne pedepsească cumva .Să ne desbarăm de autoinpusele înbrobodeli inutile în faţa Sa, care-I hotărît cît de curînd să ne viziteze pe cît mai mulţi pămînteni, să-L cunoaştem bine, dar nu oricum, să-L primim nu cu dosul ca acum de-ar veni, ci cu faţa înspre EL şi respectul datorat Creatorului Însuşi.
   De cultul plăcerii, hedonism, să fugim cît mai e timp, nu-I place LUI, de-l îmbrăţişăm prea tare şi plătim cumva de nu-L inplicăm şi pe EL mulţumindu-I, în viaţa noastră prea plină.
   "Numai cel ce s-a făcut pe el însuşi bun poate să treacă la teribila încercare de a-i face şi pe ceilalţi buni (Aldous Huxley).

Măreţia şi micimea

   Nedrepţii ce au mai aflat cîte ceva în bine, ori au fost educaţi bine şi au călcat strîmb şi aşa merg de atunci, îşi acoperă negativismul, nedreptatea, şmecheria, urîţenia, relele cu vorbe mari, uneori bine ticluite, cîrpite ( înaltă calitate ne la locul ei), cu slogane, unele foarte normale la un drept şi cinstit, dar aşa insul urît în caracter mizerabil interior, degeaba se feţeşte, fain să nu arate micimea, tot mic e, de la o poştă îl simţi.
   Din zicerile nedreptului, vorbele înălţătoare cum au fost, în mocirla josnică une-s tîrîte, se degradează şi ele pierindu-le solemnitatea zămislită de un popor cîndva ne otrăvit, popor ce-şi are încă undeva puritatea lui.
   "Solemnitatea nu-i totuna cu formele ei degradante ori cu  pseudomorfozele ei, cu pompierismul, cu  emfaza, cu genul declamatoriu, găunos ori onctuos... rostirea adevărului şi proclamarea dragostei au rămas, prin însăşi natura lor, acte solemne"(N, Steinhardt).
    Iritarea ca urmare a civilizaţiei incomplet înţelese în faţa solemnităţii, milei şi lacrimilor, e o neînţelegere şi o exagerare ridicolă, dar care se ţine tare ţapănă şi atît, fără caracter, dreptate, şi firesc uman, "mila nu e sentimentală, domnilor nietzscheieni, ci umană şi bărbătească"(Eugen Ionescu), "poate că nicăieri nu se plînge mai des şi nu se cuvîntează mai solemn ca la Homer, ai cărui eroi sînt deopotrivă de viteji şi de miloşi de lesne de înduioşat"(N,Steinhardt).

Sîntem

   Sîntem un amalgam de bine şi rău, în gîndire, vorbe şi fapte, în existenţă în general, aşa sîntem creeaţi de la EL, dintotdeauna, mai exigenţi ori nu cu noi înşine şi cu alţii la fel, se-ntîmplă uneori să nu ne înţelegem pe noi înşine, mai mult ori mai puţin,"sinucidere lentă şi înţeleaptă"(Hippolite-Adolphe Taine).
   Avem acţiuni clare dar şi dezlînate, anapoda, în derîdere, ce poate considerăm că nu ne reprezintă, toate ne reprezină, aşa sîntem şi să ne obişnuim cu noi înşine, în derularea trăirilor vieţii noastre strîmte, nu e cum ne-am dori să fim ci sîntea aşa cum sîntem, da , ne putem educa mai mult ori mai puţin, reuşiţi din această acţiune, pentru că sîntem diferiţi proiectaţi şi unuiformizarea nu-i o soluţie, ci trebuie alceva, "unitatea e ultima trăsătură ce i se poate atribui drept caracteristică"(N,Steinhardt).
   Un neînţeles în societatea noastră, e poate perfect adaptabil înt-o aftfel de lume, tot creată de EL, dar nefirească pentru noi, ori ceva ce EL a dorit şi noi am luat-o pe arătură cumva din cine ştie ce nereuşită influenţă, unde dai şi unde crapă, I s-o fi întîmpla şi LUI cred, pentru că văd ce greu ne înţelegem noi cu EL, parcă n-ar fi Părintele nostru Unicul, Creatorul CEL de Nedezminţit.
   Omul un amestec neliniar între bine şi rău "asimetria e secretul vieţii" (Louis Pasteur), de la plus la minus, de la bine la rău,  o varietate de miliarde de creaţii unitare în diversitate, şi EL e Unic şi ne studiază iar noi nu ne batem prea capul cu EL, oare de ce? Unii o ţin pe a lor nedreaptă, neevoluată, blocată cu toate că EL a evoluat, şi evoluiază fără oprire într-un mod specific LUI, neînţeles de noi încă.
   Dar şi noi am evoluat (pe unii îi obligăm să evoluieze pentru că ei nu vor,îi tîrîm după noi) de cînd ne-a creeat EL, de multe mii de ani, numai pe pămînt în natura asta, restul nu ştim nimic, de am căuta să-L găsim, am afla mai multe despre noi şi despre EL.
   Putem spune că nu sîntem perfecţi ci perfectibili cumva EL ştie, de la bine la rău şi invers, după cum ne taie capul, totul cu ştirea LUI, cred, acolo unde am fost zămisliţi, să vieţuim în natura dată locului să rodim, asta-i maximum de existenţă ce ne e dat pe acest pămînt, să nu căutăm alte zări, vom şti de nu sîntem programaţi acolo.
   Viaţa ca o luptă continuă cu sinele tău pentru perfecţionare şi aflare a locului tău în Lumea LUI, care încă n-o ştim, o bojbăim niţel, totuşi cred că nu-i greşit să fim toleranţi în binele tuturor, cît se poate să încercăm măcar, cu curaj, şi să nu ne oprim cît existăm să-L aflăm. şi respecta cum vom afla că vrea EL.
   Îmi dau seama după ce ma trezit EL,pe zi ce trece că dorinţa mea de a-L afla tot mai mult, şi fără să mă lase, din scurt să mă ţie, e ceva absolut nou, şi învăţ, cred şi voi cumva.

Cunoaşterea

    Scopul nostru obişnuit al existenţei noastre pe acest pămînt aL LUI, e înţelegerea cumva a identificării LUI în ce îL înţelegi că e EL în tot ce te înconjuară şi e şi din tine, cu scopul identificării în final cu EL, e deci pe scurt, descoperirea , şi să fii ce doreşte EL prin identificarea cu EL, o vei afla singur de la EL prin comuniune la momentul ales de EL.
   "Să nu se spună lege, ci dharma, nu cale, ci tao, nu destin, ci karma, unde fiinţa supremă se cheamă în englezeşte Ground, care s-ar putea traduce prin temelie"(Aldous Huxley), vei începe să te schimbi pe măsură ceL înţelegi, uneori mai bine alteori mai greşit, dar te va îndruma, şi vei afla ce e de făcut să te îndrepţi singur cumva.
   Schimbarea ta va fi în aşa măsură că-L veI putea simţi cumva, cred că-i proprie fiecăruia, şi e o trăire spirituală foarte deosebită, înălţătoare, cu mare bucurie, emoţionantă pînă la lacrimi, şi chiar poate în funcţie de firea fiecăruia, chiar extaz nedefinit, mut de uimire, ori o explozie nefirească de bucurie, dezlănţuită exprimare necontrolată în bine, de mirare pentru apropiaţi, martori uneori, "acel Ground e imanent şi trancendet şi e principiul nedezvăluit al oricărei dezvăluiri"(Aldous Huxley).
   Se poate ca cei din jur să nu te mai înţeleagă, trebuie să le explici ce ţi se întîmplă, să nu fugi de ei, ci pe faţă, să afle că-L cauţi cumva tainic, şi-L urmezi în taină numai cu EL în gînd, fără alţii, indiferent cine or fi, pentru că de nu-ţi dau liniştea necesară, EL te va ocroti cumva, de nu te descurci singur în lumea asta, "fiinţele omeneşti pot cunoaşte şi iubi Temeiul ; şi deveni, trecînd de la virtualitate la actualitate, identificate cu EL"(N.Steinhardt).
   Şi familia ta va fi avantajată în bine de comuniunea ta cu EL, îmbunătăţirea ta, de poţi va fi continuă şi echilibrată, fără exagerări,şi intoleranţă, e o luptă cu eul tău în faţa lumii şi pentru EL, să-L afli şi respecta cum vrea EL,"înfăptuirea acestei supreme identităţi e scopul final al existenţei"(N.Steinhardt).
   Numele LUI, unii îi spun într-un fel alţi altfel, nu prea contează, important e să ştii că E Unul Indivizibil, Atotputernic Dumnezeu Tatăl Ceresc, Creatorul a TOT.

Românul

   În fiinţa adîncă, curată a poporului Român încă nu a pătruns otrava, dar e pe cale să otrăvească tot, şi nu ştiu cu e de oprit, pentru că oferta toată e otrăvită = . Romînul nu era invidios, nedrept în general, ci deschis, comunicativ, dezinvolt, naiv, pur, curat, adevărat, drept şi mai cîte cu bun-simţ, avîntat, cu pieptul gol în faţa urîtului şi răului şi-i învingea cu bucuria sa .
    "Imperativul categoric al lui Dostoievski (din postarea anterioară),îşi află pe deplin aplicarea în străfundurile fenomenului românesc...beţia solitară nici nu poate fi concepută; trăieşte, dimpotrivă, acea bucurie pe care fericirea ori binele celuilalt nu numai că nu o stingheresc, ci o amplifică; ba mai mult decît atît, o condiţionează, căci fiecare accede la o stare de euforie cu atît mai înaintată cu cît creşte numărul participanţilor şi se arată mai slobodă fericirea lor. Comesenii în limba şi psihologia românească, infirmă cu desăvîrşire formula Ceilalţi sînt iadul"(N.Steinhardt). 
  = Ba ştiu, EL ne va salva trezindu-ne cumva cînd va vrea, cînd va veni timpul, înaintea timpului SĂU.

nedreptate

   Fericit prin nefericirea altuia, e o mare greşeală în lumea oamenilor de cînd e lumea, specifică celor needucaţi, neînfrînaţi, nemernicilor, şmecherilor, profitorilor, hoţilor, în general a nedrepţilor de toate categoriile existenţi în omenirea asta decăzută.
   "Oricine are dreptul la fericire, dar nu pe seama şi socoteala altuia"(Feodor Mihailovici Dostoievski ),"de unde rezultă osîndirea tuturor formelor parazitare ale fericirii : crima, furtul, adulterul, calomnia, delaţiunea-toate exploatatoare ale drepturilor altui ins" (N.Steinhardt).
   Şi cînd vă gîndiţi ca acest urît fenomen nu era întîlnit în comportarea firească a poporului român, e plină azi mass media de asemenea exemple neroade, şi au curaj nemernicii să nu recunoască adevărata faţă a lor, am ajuns de batjocura lumii cu asemenea jalnice exemple încă şi în fruntea ţării !?....
  

Să ştim

   EL ne pedepseşte uneori prin noi înşine şi suferim accidente, boli, întîmplări nefericite, pedepsindu-i şi pe cei la care ţinem în mod deosebit, şi iarăşi suferim pentru ei, şi mai sînt suferinţele produse prin cei "răi" ce ne pedepsesc pentru EL, şi nu ne dăm seama, şi credem altceva, inchipuiri false, se mai întîmplă să ne pedepsească şi prin ne "răi", şi tot nu înţelegem nimic.
   Vina e a noastră întreagă şi suferinţa prin pedeapsă e doar pentru îndreptarea spre bine, adevăr, dreptate, şi poate pentru trezirea necesară spre a-L respecta măcar cum vrea EL, nu înţelegem şi tot greşim cîteodată fără să vrem. pentru că nu sîntem pregătiţi încă pentru ceea ce vrea EL de la noi, trebuie să-L căutăm.
   Va veni un timp. şi cred că nu-i departe cînd pedepsele LUI se vor produce altfel, cum nu ştiu încă, şi lumea se va schimba în bine, şi cine va mai fi pe atunci nu va mai simţi "răul", pedepsele cumva, trăind în voie bună, şi cel mai important : îL vom şti, respecta şi unii îL vor crede poate altfel decît ne străduim unii din noi azi.
   Origen : "visul dintotdeauna al omenirii, după care răul-poate-nu este adevărat şi necazurile-pînă la urmă-se vor termina cu bine ; speranţa, dorinţa, convingerea că cei răi n-au jucat decît un roluri şi că la sfîrşit se vor lămuri şi împăca toate".

Conduita

   Să ne păstrăm intacte pornirile înalte, spirituale, pozitive, să  nu ne coborîm niciodată din acea lume aşa de rară, a cumsecădeniei, a spiritului înalt în gîndire cu bun-simţ, colaborînd cu normalitatea cumsecade să nu îndrăznim niciodată, nci o clipă, să ne otrăvim spiritul, în gîndire şi fapte, cu vreo pornire lăuntrică, nestăpînită destul în cel mai ales domeniu şi de urmat în bine, ce se poate prăbuşi şi dintr-un domeniu de urmat  devine o epavă.
    O epavă demnă de milă şi păreri de rău, regrete a unui  avînt înălţător insuficient susţinut de propriile porniri vremelnice şi puţine, ce ne joacă uneori grave feste, nimicitoare şi de cuminţire a avînturilor ne stăpînite şi nepotrivite oricui şi oricum.
    "Infracţiunile spirituale (nu simplele infracţiuni de drept comun) părtund în chip tainic în realizare, operă, înfăptuire printr-un straniu efect al comunicării celor două idioame (natura omenească, natura realizatorului) şi ajunge o cantitate infimă de spurcăciune pentru a strica iremediabil gustul întregului"[Alain (Emile-Auguste Chartier )].
    Pentru că altfel realizările noastre ori cît de strălucite sînt, nesusţinute corect, sincer, se pierd şi degeaba ai avut talent şi geniu pentru că nu ai ştiut să-l fructifici cu obligaţiile ce le ai, cum sînt date de EL.

Schimbarea bună la vîrf

   La noi în ţară parlamentarismul a luat o cu totul altă direcţie decît în ţări cu tradiţii în democraţii îndelungate, astfel actualul parlament în ansmblul său e de sorginte comunistă, urmaşul direct a lui N.Ceauşescu dar cu mai multe capete, urmaşi, şi din urmaşi, urmaşi, ce se cred stăpînii absoluţi ai ţării şi fac ce au făcut în ultimii 21 de ani, şi aşa vor fi cît vor fi, jăfuitori de neam şi ţară.
   Trebuie opriţi cu demnitate, şi tact atent, ne-ar trebui un "de Gaulle" al nostru care să nu se lase tîrît în jocurile politicianiste ale mizeriei actuale de la puterea ţării, şi de e cazul corect fiind să-şi asume o conducere prezidenţială, ca-n Franţa ori SUA Şi după aia poporul atent îndreptat corect să hotărască ce e de făcut.

Mai clar ILC şi noi

   Cumva ILCaragiale ne-a arătat mizeria ce e posibil să ne invadeze societatea încă de atunci, "considerat ca un bun cunoscător al unei lumi pe care a reuşit s-o redea într-un fel incisiv , dar opera lui e socotită ca sortită pieirii rapide pentru că e legată de o fază foarte trecătoare a societăţii româneşti şi nu se adresează niciunuia din elementele mai curate ale sufletului omenesc veşnic şi universal"(N.Steihardt)
    Şi n-am înţeles încă nici noi şi nici Steinhardt atuci, şi am asistat inconştienţi, mă refer la marele centre universitare, culturale, raţionale ale ţării, care trebuiau să menţină bastionul bunului-simţ românesc ridicat, nu să-l lase din mînă să cadă în mocirla actuală.
    Buna- cuviinţă rămânească, de cînd ne ştim, şi ne ştiau şi alţi, ne-am stricat-o cam peste tot, mai ales  la vîrful ţării noastre, cîndva mai bună, asta-i foarte grav, trebuie urgent, dar urgent să ne curăţăm, ca şi peştele de la cap
să înlăturăm noroiul, puroiul ce a înbîcsit conducerea ţării .
    Imediat să ne mobilizăm, să nu mai asistăm ca nişte paparude la spectacolul mizerabil ce ni-l oferă pe rînd conducerea aşa zisă a ţării de cîţva ani buni, pierduţi din vina lor, să nu-i mai votăm deloc pe nici unul, niciodată, pînă nu apare ceva demn, curat, adevărat,.cu bun-simţ românes, nu nedreptatea asta pusă pe huzur, şi bătaie de joc de tot cei drept.
   Se miră lumea de cum a ajuns România, în cei 21 de ani de dezordine şi dezmăţ tutelată de incopetenţa cu fason şi obrăznicie din ce în ce mai de ne oprit, avem încă timp să ne trezim cam tîrziu dar asta e.
   De ce e totuşi e admirată opera lui ILCaragiale încă, ne lămureşte Benedict Spinoza :"Lumina raţiunii se luminează pe ea însăşi şi lumunează în acelaşi timp şi greşala", şi N. Steihardt ne lămureşte definitiv: "exagerat, simplist şi semidoct în care mahalaua sau provincia înţelegeau la noi la sfîrşitul sec.XIX ideile fundamentale ale revoluţiei franceze păstrează, totuşi, ceva din măreţia lor", acele fundamente şînt ."egalitate, fraternitate, libertate ori moarte", da azi ele-s ciuntite de barbarii inculţi de pretutindeni, după interes.
   Eugen Lovinescu spune despre eroi lui ILCaragiale :"cioburi de oglindă, strîmbe şi murdare, în care se aruncă o rază de lumină curată. Deci -ideile timpului- sînt curate şi luminoase. Ele merg direct la spectator şi-l captivează, peste capul personajelor josnice. Contactul acesta direct şi permanent între public şi ideile mari ale omenirii  dovedesc că acestea din urmă sînt un izvor nesecat de farmec, de farmec atît de uman şi intens, încît pot, dincolo de alegeri măsluite, de bătrîni încornoraţi şi prefecţi abuzivi, de funcţionari servili şi discursuri electorale caraghioase, de intrigi amoroase sordide şi şantaje politice, cuceri inimile spectatorilor şi chiar, ceea ce nu e uşor, înlăcrima ochi atît de seci ai intelectualilor".
   Chiar de nu vei găsi după cum spune E.Lovinescu :"un apus de soare, un foşnet de pădure, un murmur de izvoare... E adevărat. Ce-are a face ! Metodele nu interesează, doar efectul". Şi trezirea noastră va fi amarnică pentru profitorii de azi, justiţie nu cacealma !

ILC şi noi

   Se spune poate pe bună dreptate că societatea noastră de azi e oglindită foarte bune în opera lui ILCaragiale, şi că toate apucăturile acelea deşănţate, deochiate, aiurite, dezordonate, nedrepte ne sînt proprii nouă azi, în societatea ce o compunem, se poate la unii.
   Dar eu unul nu cred că nu există în ţara noastră oaze,chiar comunităţi întegi, poate răzleţe pe întinsul ţării noastre, care să nu fie întoxicate cu de-alde limii acelea piestriţe şi nedrepte, aşa bine conturate de un mare  ILCaragiale, "literatura lui Caragiale e vulgară...nu întîlneşti un singur individ căruia să-i poţi întinde mîna fără să te simţi pătat : e vioi şi viguros, dar cu totul lipsit de cea mai elementară poezie ; nici o adiere nu-i risipeşte miresmele"(Eugen Lovinescu).
   Şi mai cred că sînt numeroase familii, în dreptul lor nu corespund acelor caracteristici mîrşave, odioase şi nedrepte, ar trebui să ne dea de gîndit această etichetă ce ne-o lipeşte mass media nouă tuturor fără excepţie.Şi  să-i recomandăm de are curaj o editură oricare să evidenţieze pe plan naţional ori chiar şi local de e cazu . 
   Numai exemple demne de urmat, luminoase prin bunul simţ şi bunacuviinţă ce caracterizează viaţa unor oameni fie ei şi singulare exemple pe aiurea-n ţara asta oropsită în calea viiturilor neruşinate ce ne tot lovesc întruna de cînd ne ştim, şi ne ştiu şi alţii, dar nu se obosesc să ne vadă cum sîntem cu adevărat ci numai ne-nstrîmbă şi pe nedrept ca neam şi ţară, să ne evidenţiem noi cumva şi-n bine , pe bune.

Experienţa

   Încercarea pe propria piele, cu propriile trăiri, intime, cu toată fiinţa ta ce participă la ceva ce cu toate că alţii ştiu au experienţă în acel domeniu, trăirile tale sînt numai ale tale şi diferite, pentru că EL ne-a creeat pe fiecare diferit, sîntem acum pe glob cca. 6,5 miliarde de experimente ale LUI cu fiinţa om, creaţia SA intimă, de ce intimă pentru că ne urmăreşte cu minuţiozitatea înalte-i şi desăvîrşite-i SALE super tehnologii CEREŞTI .
   Şi noi nici nu-L ştim măcar, şi nici nu încercăm să-L aflăm măcar, îL ignorăm mai mult ori mai puţin, şi L-am fi putut şti, dar am ratat acele timpuri, şi EL se preocupă din nou cumva, vom trăi şi vom vedea.
   "Să se izbească puţin şi pe propria-i ţeastă şi de pragul de sus.Nicio interpretare nu egalează pe aceea pe care o trage din propria experienţă"[Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu)]. Toţi ne dorim să cunoaştem cît mai multe, să experimentăm cunoaşterea întregului uneivers ce ne stă la dispoziţie, cu cîtă nerăbdare, teamă  încercăm diferite experienţe, şi cu trăiri proprii unice în felul lor.
   Tot mă leg de trăirea mea în domeniul credinţei în EL, nu am mai întîlnit pe nimeni să-L ştie la fel ca mine cumva, cu problematica care mi-o pretinde mie să o cunosc în domeniul SĂU, şi nu numai. Unele vi le transmit şi vouă cînd am ce să vă transmit, ori de-mi dă voie, mai am de învăţat, şi poate veţi învăţa odată cu mine cîte ceva despre Lumea SA.
   Din experienţa mea în cunoaşerea SA, respectarea, şi poate şi să-L crede-ţi măcar cumva cumva, şi veţi avea propriile experienţe trăite în preajma SA, poate cu toţii, nu ştiu, mai am de învăţat multe multe încă. Şi nu mă voi lăsa pentru EL, pentru voi şi pentru mine.

Morala din credinţă

   Morala e sfetnicul, îndrumătorul, călăuzitorul drumului societăţii spre comuniune paşnică, libertate, democraţie, bun simţ, de nu forţele oarbe ale maselor în conflict cu diriguitori strînbi, declanşează lupte aprige, dezordine, anarhie, forţa bunului plac,"dacă nu e lăsată morala să menţină coeziunea socială,o va menţine forţa brută"(N.Steinhardt), pedepsa LUI pentru nerespectarea îndreptării ce EL o aşteptă de mult, şi-n acele locuri.
   Asemenea tragedii se petrec nu departe de noi în lumea Islamică din nordul Africei şi Orientul apropiat unde perceptele religioase incorect înţelese, chiar încălcate de unii de la putere duc la pedpsirea haotică din partea LUI, ca învăţătură de minte, deoarece credinţa e şi morală şi dreaptă, nu poţi scoate morala din crdinţa oricare ar fi ea, fără să plăteşti în faţa LUI cu vîrf şi îndesat.
   "Dreptul cutumiar(tradiţional, obişnuit ) stă între morală, civilizaţie şi ordine" ( extras din al Curţii Federale Supreme SUA)."Numai o societate cunsecade poate garanta membrilor ei-oamenilor-o viaţă paşnică şi liberă ; ştiinţa nu se sinchiseşte de drepturile individuale fundamentale"(N.Steihardt).
   Deci credinţele lumii nu-s pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, îs egali toţi în faţa SA, şi EL rabdă, rabdă şi se sparge buba nedreptăţii acolo unde EL doreşte să înceapă îndreptarea noastră unde om fi, din orice colţ de lume, pentru că toată e a LUI

Uitarea

   Oamenii sînt îndemnaţi din necunoaşterea adevărului să-şi schimbe oarecum credinţa, spiritualitatea Divină dar nu cu entităţi invizibile, ci cu materialitatea lumească trucată cumva : icoane,sicrie, cruci diverse imaginate plastic, construcţii mai mult ori mai puţin reuşite cam în spiritul lumescului ce ne cam domină.
   "Oamenii cred mai departe, dar nu mai vor, nu mai pot crede în entităţi invizibile şi transcedentale. Religia rămîne dar are ca obiect materii...Fiinţele ideale s-au transformat în elemente lumeşti"(N.Steihardt).
   Imaginarul spiritual colectiv a cam dispărut undeva, L-a retras EL pentru că nu-L înţelegem, şi nu-L merităm, mai sînt unii încăpăţinaţi, L-a care şi EL ţine, şi-s ascunşi privirilor, neînţeleşi de mulţimea nedreaptă şi nedrept  îndrumată de "avocaţii" cultelor "inculte". E altfel credinţa adevărată ceL cuprinde definit corect pe EL, Nedespărţitul, Unicul, Pur, ce ne aşteaptă pe toţi, să-L ştim, respecta şi crede, cum E EL, Adevărat.
   Acei singuratici cu EL în gînd, nu-s chiar puţini, şi nu-s legaţi de aşezăminte religioase is liberi, am întîlnit cîţiva din diverse colţuri de ţară, cu imaginea SA în sinelea lor, încă-I slujesc cum se pricep, neştiuţi de lume cumva, îL ţin nedespărţit în gîdul lor, pentru că EL e O Unitate Divină Inimaginabilă de nedespărţit, cum face rău azi lumea nedreptă în frunte cu religiile lor, împărţindu-L în cîteva componente, de ce nu în toate, care-S poate miliarde, de miliarde, de miliarde....şi Toate Demne din EL, de ce se zgîrcesc cu EL, tocmai cu ceL ce zic că-L slujesc?
   Cei ceL slujesc în singurătatea lor, îs ocrotiţi de EL, înpreună cu familiile lor, şi nu ştiu de pedepsele ce-i lovesc cam pe toţi nedrepţii lumii acesteia, chiar în frunte cu cei din cultele lor, la hurtă nediscriminatorie ca-ntre nedrepţi în faţa LUI .

Laşitatea

   E oare cea mai reacţionară pătură socială? cea mai de jos, mai periculoasă deoarece nu se opune, nu are curaj, e laşă, fricoasă, paralizată, neputincioasă şi din snobism să nu care cumva să supere opinia celorlalţi nedrepţi, li se alătură corului urît, rău, dezordonat, deochiat, destrăbălat al lumescului actual.
   Aceşti foarte numeroşi nimeni, pentru că nu gîndesc deloc, naivi, nu vor să se certe pentru adevăr şi dreptate pentru bunul simţ din totdeauna al românului, nu vor să supere pe nimeni, nici pe şmecheri, golani, bolfaşi ordinari.
   Cred că vor fi etichetaţi învechiţi, prăfuiţi, înapoiaţi, dinozauri, etc. dar sub adevăr şi drptate nimic nu-i perimat, ci pemanent actual şi modern cît va exista omenirea, cu ţelurile ei nobile şi înălţătoare de spiritualitate şi gîndire curată, pură, adevărată, niciodată învechite ci permanent noi şi-n desăvîrşire.
   Acceptarea noului fără discernămît, pentru că-i la modă e o eruare grosolană de neiertat, da e adevărat uneori în tumultul actual al modernismului învăluitor, nu e prea mult timp de prea multă gîndire, dar totuşi se poate simţi ce e bun şi drept şi ce nu, şi nu trebuie acceptat.
   Uni-s de acord cu toate năzbîtiile neroade, îs varză în comportament şi gîndire, nu se pot opune nu se descurcă în dezordinea generală, nu ştiu de care parte se află, dezorietaţi umblă bezmetici uşor de manevrat, îndoctrinaţi cu păcăleli ieftine minciunoase şi perfide, hoţii la drumul mare, şi autorităţile depăşite, ori cooperază cu mişeii.
   Aceşti fără opinii ce manevrează în viaţă pe o muchie îngustă nedecisă uneori, cu toate că nu-i dictarură, teruare organizată, de lene să nu cerceteze bonitatea lumescului se complac predîndu-se incopetenţei, nedreptăţii, urîtului, răului nefiresc, şi plătesc de nu se văd la scadenţa inpusă lor.
   "Devine de prost gust să spui că te împotriveşti, să arăţi greşelile"(N.Steihardt). Dar totuşi, "e mai bine mai drept, mai util să fie puternici oamenii morali decît secăturile"(Curzio Malaparte), de dezarmează morala , se înarmează imoralismul, deci nu e de glumit, în istorie exemplele-s numeroase, şi societatea nu dezarmează niciodată, e o minciună cine opinează altfel, deci trezirea e foarte necesară, şi cu chibzuinţă.
    Îndreptarea soietăţii, libertatea, bunul simţ, binele civilizaţiei, ordinea depind de tăria dîrză a drepţilor."E de datoria celui ce are dreptate să vorbească sus şi tare şi să nu admită că orice părere e bună, pentru că- în cele din urmă- răul învinge"(Charles de Secondat Montesquieu),deci să ne apărăm cum putem mai bine, binele din
noi înşine singuri, că El e cu noi şi nu ne părăseşte la greu.

Statul

   Guvernul trebuie să se ocupe de cei în proiectul iniţial actualizat precis, gospodărirea ţării, şi dreptate în dauna nedreptăţii,. să fie autoritar desăvîrşit, nu o adunătură de gîşte.
   Guvernul e purtătorul de stindard al dreptăţii, contra tendinţelor de dezordine a grupării mulţimilor, trebuie să facă faţă cu bine funcţionărimii autocratice, talentelor în domenii stilizate şi foarte îngust specializate, tehnicismului exagerat, a tendinţelor de superioritate deşănţate şi ridicole, deci un guvern pe cinste, autentic, democrat şi util.
   "Guvernul nu arbitrează meciul dintre legalitate şi ilegalitate, ci apără- cu toată puterea, pînă în ultima clipă- dreptul"(Sumner Maine).
   De obicei individualităţi deosebit de bine intenţionate, instruite, înping societatea înainte, nu organizaţiile, corpurile sociale, etc. După Alain Emile Chartier, un adevărat exemplu de urmat în domeniul ministeriabil e Emile Colbes, cinstit, incoruptibil, conştiincios, sever, a fost sărac în final, dar stimat nu hulit, discreditat, şi după atîta amar de vreme e amintit de exemplu, ce-şi doreşte un muritor mai mult, decît nemurirea, amintire-ntre urmaşi lumii de aiurea, şi asemenea spirite dincolo îs cumva ridicate de amintiri demne, deci atenţie!
    Ordine, libertate în sprijinul proprietăţii corecte, aici e o întreagă discuţie., pentru că la noi uneori de-a valma buni cu răi şi trebuie separaţi odată pentru totdeauna, şi cei nedrepţi să plătească aici, printr-un corp legislativ, drept, incoruptibil, ţinîndu-se cont şi cum şi-au rezolvat în alte zări unde s-au petrecut  astfel de dezordini socialo-politice atît de dărîmătoare faţă de ţară.
   "Funcţionarea unui guvern real, precis şi politic, cu o constituţie impunătoare şi utilitară"(Walter Bagehot).
   Statul e în centrul atenţiei mai deosebit acum, de cînd cu dezvoltarea mass mediei şi a informatizării lumii, trebuind să fie un foarte bun balerin, drept, oriunde şi oricînd simţindu-se bine pe nesimţite.
   "Nu forţa îi  lipseşte statului, ci înţelepciunea, demnitatea, moderaţia, justiţia, înălţarea morală ; şi în consecinţă prestigiu şi autoritatea"(Guglielmo Ferrero).