2279.Bine și util societății, ținînd cont sigur și de EL

  Pentru a ne învrednici cu fapte și vorbe cum trebuie, e de dorit să avem noi înșine. În urmă să ne bazăm pe vorbe și fapte folositoare în bine și util între oameni, ținînd cont sigur și de EL. Deci odată pornit tu ca om trebuie să continui cu binele și în fața SA, cum ți-i dat.
  Luînd, închipundu-ne doar că nu știm cum e cu libertatea în Lumea CER-ului, credem ca ei să ne gîndim și noi că am putea fi, sperăm. E o măsură, un etalon închipuit doar de realizarea vieții în bine și util, poate și frumos. Și de se poate s-o lărgim și celorlalți ce i-au uitat gustul, părăsiții de EL că nu-L mulțumesc.
  Încercînd să le arătăm că se poate de vrei cu adevărat să devii om cumsecade și-n fața LUI. Începînd în fața oamenilor, încet cu răbdare și atenție, că se poate de vrei schimbarea care să te facă om cu adevărat. Nu-i chiar ușor dar se poate de dorești, sperînd la mai bine și lucru important. Și nu numai pentru tine, ci pentru alții ce încă nu pricep multe. Dar sigur ar dori aflarea LUI corectă de li s-ar prezenta pe înțelesul larg al oamenilor.

1798.Făuritori de bine, util și frumos și-nspre EL ceva

   Să nu se spună că am trăit degeaba, să se cunoască ceva în urma nostră. De obicei realizări materiale, bune și ele, de-s folositoare omului înspre bine. Deci să nu fim turiști, ci făuritori de bine, util și frumos. Și de reușim și înspre EL să înfăptuim cîte ceva, spre aflatea oamenilor e  și mai și.
   Ființa om, creație materială cu gîndire și spirit de legătură cu Totul și invers. De se învrednicește în bine și-n aflarea SA corectă, pentru a fi bine primit oriunde. De regulă nu pe Pămînt, cu toate că și aicea-i ceva simțit, inexplicabil încă.
   Condiția de om bazată pe foame, frică și eros e săracă și nedreaptă, principala era legătura cu EL. Ce o tot evităm a aminti, parcă ne-ar fi rușine cu Divinitatea, consider, că-i neputință. Necunoaștere deplină ce se va îmbogăți și va prisosi cît de curînd.
   Totuși omu-i  conștient de ceva ce-i lipsește și tot caută, scormonește, nu se lasă. Nu-i suficientă căutarea, e necesară și îndreptarea cerută de SUS, ca o condiție. Ca și cînd am promova într-o clasă superioară, examenul de trecere, de intrare. E unul poate consideră unii umilitor, de ar fi în fața a ființe inferioare nouă. Dar e în fața SA, cea mai desăvîrșită formă a existenței universale.
   Și din cauză că n-o știm defel, ne și eschivăm de o vreme a o cunoaște. Și-i rău și-i o neputință plătită greu dintotdeauna.

1726.Faptele bune răsplătite pe Pămînt și în CER

  Cînd facem faptele bune, ar fi de dori mereu să le facem toate bune. E să credem în ele că-s cu priință, folositoare și potrivite cînd le facem și la timpul necesar. Deci cu credință că-s necesare și nu-s de pomană, nefolositoare nimănui. Faptele bune, constructive îs mereu căutate și răsplătite pe Pămînt și în CER.
   Și de ne învrednicim și putem ar fi de dorit să nu așteptăm plată, nici mulțumire  ci să ne vedem de drum. Că-i un drum bun și cu priință, întorcîndu-ni-se binele la o adică, de vă mirați. Dar trebuie avut încredere mereu și niciodată nu vă va fi dezamăgire ci mulțumire și înălțare.
   Că EL are grijă de toate cele și nu lasă nimic la întîmplare, doar să avem încredere în EL mereu. Și nu ne va dezamăgi, doar să ținem aproape, cît mai aproape. Făcînd ce ne cere, căutînd să-L înțelegem și de nu să ne informăm, că le primim. Nu sîntem lăsați de izbeliște de corespundem, nu-i simplu dar se poate. Cu unele amendamente omenești, pe care le acceptă, veți vedea.
   Să nu întindem prea mult coarda și relația poate merge mult și bine de vreți și EL bine înțeles.
   În istoria poporului SĂU de atunci, sînt și extreme, ce azi sînt neînțelese de nedrepți. Cum de exemplu Ezdra o îndeplinit o cerință a SA atunci, îndreptînd lucrurile nedrepte LUI. Planului SĂU cu acel popor, ce-n timp tot o eșuat pînă azi lamentabil. Dar și azi nu-L înțeleg și li se pare că EL greșește și nu ei că-s pe coclaurile lumești. Înstrăinați vizibil de EL și cerințele SALE.

Înainte de ....

   Se-ntîmplă uneori să duci o viaţă aiurea-n tranvai, fără cap şi fără nici o noimă, dezordonată, nedreaptă, şi vine clipa depărţirii de traiul pămîntesc, de vieţuirea aceea neclară, deşănţată, lumească, şi nu vrei să o părăseşti oricum, şi cauţi să te-ndrepţi la Ignat, dîndu-ţi seama cumva de nefolosul vieţii duse, inresponsabil şi-L afli cumva, mai ales că EL ne aşteptă mereu.
   Şi te salvezi în ultima clipă cumva, EL ştie cum, ţi-a întins mîna, dar ceilalţi rămaşi nu te ştiu de îndreptat, ci de rău , urît, şi nu te au în memorie deloc, eşti un nimeni între foştii apropiaţii tăi, familia, ţi-ai irosit viaţa, fără să laşi amintiri demne cît de cît.
   E păcat de viaţa dusă fără un scop bun, de te trezeai niţel mai timpuriu, apucau şi ai tăi să-ţi afle sufetul cu mari posibilităţi, nedeschis, ci îmbîcsît de năluciri nefireşti, ce ţi-au paralizat simţurile şi gîndul, cumsecădenia nu o va mai afla nimeni în bine, ci amintirile-s cele compromiţătoare, odioase, nedrepte.
   Toţi avem binele în noi numai trebuie să-l aflăm, să-l utilizăm cumva, să nu-l acoperim cu nimicuri lumeşti, ce ne trag înapoi şi plătim mai permanent prin suferinţe de toate felurile, pentru că EL ne vede bine numai cînd îL recunoaştem noi cumva întîi pe EL.