3762...Mai pe Pămînt luată cum trebuie

  EL se socotește că-I bun, e o părere, E drept și îngăduitor și cu nedreptăți și răutăți. Doar o vreme socotită SUS, după care schimbă foaia și vedem noi în părăsire cum e de nasol. De trăit cu frica-n sîn mereu nesiguri pe ziua de mîine, încercare dată a ne dezmetici. Dacă-i posibil, că-n așa înstrăinare de EL și fără îndreptarea firească, e tare greu.
  Neștiutori de bine, util și mai ales frumos, fără minte în porniri necugetate, ce nu-L privesc corect. Ci cîte închipuiri necurate și minciuni în nelegiuiri ce EL nu le îngăduie și ne părăsește. Plătind și cu viața, după alte încercări mai domoale, de ne prindem, dacă nu, nu. Prinderea, să ne dăm seama de ce și cum e de făcut să fie bine, e în baza vieții știute.
  Dar azi în așa îndepărtare de EL și noi cum trebuie și nu știm a fi, e dificil încă o vreme. Cînd va fi sperăm lumina SA mai pe Pămînt luată cum trebuie, nu minciuna.

Mama lui M.

   Caut un amic în ateluerul său improvizat lîngă casa  mamei sale şi nu-i, e plecat cu alte daravere, îmi explică ea ieşită în întîmpinarea mea, văd că e dornică de palavre, nu am mai discutat liber şi ne silit de timp şi treburi cu ea de ceva ani, şi am evoluat cred nefiresc pentru ea, dar va afla curînd.
   Dar atunci adică ieri pe la prînz, încep să-i împui capul mamei lui M.cu de ale mele, credinţa în EL, Tatăl Ceresc,  ea mă ştia din vremea cînd uneori întorcîndu-mă de prin hoinăreli în natură cu familia, o mai luam din prejma unor mînăstiri, unde-şi căuta credinţa, şi-şi descărca desaga credinţei ei în maşină între noi încercînd cumva să ne mai amintească că există Ceva, dar noi, şi mai ales eu, nu avea urechi de auzit atunci, familia mea nici acum .
   Ea încuviinţează toate spusele mele mai ales că-s la un nivel mai aparte de cît e la îndemîna credincioşilor simpli de pe la noi, spiritualitatea ei din Biblie şi mai ales din NT, şi alte lecturi şi îndrumări curente din mediul ortodox de azi, o atrage o altfel de dezbatere ce o plimbă cam prin unghere prăfuite ale credinţei în general, pentru că EL e Totul Dintotdeauna, pentru Totdeauna şi nu-L prea ştim .
   Deodată ea îmi zice : să o scuz, are ceva uitat pe foc, să nu se ardă, eu îmi iau la revedere, şi plec, dar ştiu unde am greşit, aproape imperceptibil i-am clătinat scheletul de rezistenţă al credinţei ei, ceva ce ştiu sigur de la EL.
   EL nu-mi dă voie să zic de Toate, să se mai decanteze în timp cumva, şi eu mai am de învăţat, EL mă ţine încă din scurt tare, e cam nemulţumit de mine uneori îs prea aprins, am prins prea lesne gustul infailibil al credinţei în EL, şi nu vreau să-L scap, cu toate că-s în urmă cu multe încă
    Ulterior îmi cer scuze de la ea prin M., care-m zice că  nu-i mare lucru, el nu le prea are cu spiritualitatea în general. Amintindu-mi cum a debutat discuţia, ea mi-a cerut cumva ajutorul, plîngîndu-se de pedepsele bătrîneţii, iar eu ştiu că EL are grijă de cel ce-L respectă, ştie şi crede în EL indiferent de vîrstă şi alte deosebiri umane, ocrotindu-i şi pe ai ei, ca un supliment, de-ţi pasă de ei.
   Dar trebuie tu să-L cauţi singur singurel în gînd dîndu-I toată atenţia cuvenită, şi te va îndruma  prin comuniune cu EL, numai în gînd de cîte ori vei simţi că-ţi cere.