Ne aflăm noi înșine în fața noastră mereu, alții nu au loc, decît noi înșine singuri. Îndrăgostiți de noi înșine, nu putem ieși din așa dilemă personală, narcisism, nici conștienți de asta nu sîntem. Doar în timp și atunci tot nu ne vine a crede că ființa e doar pentru ea însăși cuprinsă. Auto cunoașterea expusă și altora, de vor, dar ne considerăm mai altfel, nedefiniți corect.
Geloși că alți-s mai darnici și se împacă mai altfel cu ceilalți, noi doar dorim, dar nu reușim. Sînt și astfel de suferințe că nu putem fi în rînd cu lumea, nu ne pricepem decît la noi înșine. Să ne venim în voie, ceilalți să aștepte rîndul la paștele cailor, conștienți foarte greu de așa fire. Închisă în sine, în stare de concentrată căutare a sinelui de ne deocheat, Doamne ferește!
Și derutant de ușor ne luăm după alții în acțiuni ce nu ne privesc, doar copiem la nesfîrșit. Nu sîntem noi înșine, că nu putem, ne dăm după cei ce pot, continuu impersonali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu