3354..Dar e de muncă cu noi înșine

  Nu-s de acort cu suferința pentru cunoaștere, ci poate o anumită preocupare. Ce-i  dusă pe culmi de înfăptuiri ce necesită muncă și iar muncă peste poate uneori. Dar cu speranța învingerii neputinței și realizării bucuriei de a fi cum nu-i posibil altfel. Decît depășindu-te în realizări ce ne definesc mai cum trebuie pe fiecare îndărătnic în bine și utilul nevoilor mai altfel.
  Și nici cu sloganurile de limitare a ceea ce trebuie să fim, deoarece nu-i cum ne dorim. Sortiți după nedreptate sîntem limitați de inferioritățile firii prea uneori tentată-n nimicuri. Și animalități ce ne amintesc ceea ce nu trebuie să ne învingă, pornirile needucate. Nestăpînirea, abținerea de a da înapoi de la avînturile înălțătoare, autodepășirea ființei ce sîntem, totuși.
  Cu gîndire și spirit CER-esc într-un trup, ce pare pămîntesc, dar nu-i, ci o adaptare la acest Pămînt. Că altă cale nu-i, ci un compromis dat nouă al trăi și învingîndu-ne tarele, false închipuiri. Noi fiind altceva nu ceea ce ni se acreditează,  mult mai valoros, dar e de muncă cu noi înșine.