Nu-i bine să-L abordăm, decît la început cînd poate sîntem emoţionaţi şi ne luăm după texte scrise de alţii, ulterior fiţi voi înşivă cu specificul vostru firesc, adresaţi-vă LUI, cum credeţi de cuviinţă sincer, că-i mult mai bine.
Toate regimurile totalitare au avut grijă să ascundă adevărul, dar în timp cine va dori cu încrederea în adevăr îl va afla cu siguranţă, mai ales că-L priveşte nemijlocit să fie.
Nu ştim nimic sigur bazîndu-ne pe legile umane şi se ştie că nu-s atotcuprinzătoare, sîntem conştienţi de multe imperfecţiuni şi totuşi complexitatea lumii nu ne dezarmează căutăm să ne perfecţionăm continuu chiar şi-n privinţa SA.
Trebuie să fim receptivi la tot ce-i bun şi util în lume, societate, familie şi apropiaţi şi să ne tot perfecţionăm continuu în a da lucruri bune şi utile către ceilalţi.
Să ne reţinem cît mai mult din pornirile nedrepte, şi să ne purtăm raţional între oameni, dacă altfel de manifestare mai bună nu sîntem capabili, măcar să nu le greşim şi la agresiuni să nu răspundem, mai bine retraşi şi-n caz de nevoie cu sprijinul SĂU sigur ne vom restabili normalul vieţuirii corecte nouă.
Mulţi dintre noi ce se consideră drepţi şi corecţi îs şi înfumuraţi, greşesc, e bine să ne arătăm ponderaţi şi răbdători în toate cele şi numai de ni se cere să fim corecţi în toate, cît mai potoliţi în explicaţii.
Receptivi la tot ce e de învăţat în bine şi util, vedem totul şi contrariul totului, ne vedem de drumul nostru împăcaţi cu noi înşine şi cu EL de se poate şi nepăsători la nedreptatea lumii.
Să nu fim niciodată pesimişti, chiar de sîntem loviţi să ne retragem un timp de reflecţii, gîndire acordă-ţi şi revino-ţi încet la normalul firesc. Nu-i firesc să fii decepţionat de cum trăieşti, luptă să te-ndrepţi şi caută ajutorul SĂU, că asta-ţi lipseşte din viaţa ta şi vei reuşi. Nu te lăsa!
SĂ nu te dai bătut orice ar fi, chiar de vezi pe mulţi descumpăniţi şi ai şi tu necazuri ca fiecare în viaţă fii mai altfel, înspre bine, gîndeşte pozitiv cu speranţe înspre EL, de reuşeşti să-L contactezi, vei fi alt om. Revino-ţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu