Deplin

   Ni se impune a fi liberi de prejudecăţi, de ranchiună, dispreţ, răzbunarea, ţinere de minte a răului şi setea de umilire a celuilalt. E nevoie să ne respectăm rivalul, căzut, biruit ceea ce nu-nseamnă nici slăbiciune, nici concesie ieftină ci nobleţe, corectitudine, bărbăţie adevărată, omenie cu speranţe de mai bine. Să ne simţim mărinimoşi e ceva extraordinar de împlinitor, să avem de unde lăsa de la noi oricînd, fără păreri de rău, niciodată, ci să redevenim oameni.
    Într-adevăr demnitatea ne impune uneori reguli de ne acceptat la prima vedere, să nu ne compromitem cu cine nu se cuvine, buna-cuviinţă nu-i aici respectată ci altele mai presus de datorii ce implică înalte obligaţii de ne înţeles simplist ci cu oarecare adîncă reculegere a datoriei împlinite în definitiv, ce ne depăşeşte şi trebuie respectate ferm, corect trebuie supunere, altfel e goliciune fără sens, neamul.
    Trebuie unele trageri de mînecă ale unor nedrepţi conducători şi înfumurate clase privilegiate ce nu-şi merită locul, fiind delăsătoare şi iresponsbilă străină de interesul naţiei. Toţi trebuie să ne punem de acord în demersul normal spre îmbunătăţirea vieţii sociale, ca o participare la dar, ce altfel nu-i posibilă. Împlinirea şi spirituală e strîns legată ca un tot de celelalte şi fără tăgadă.
    Neputinţa nu există, trebuie rîvnă, coexistenţă, înţelegere pentru demersul reuşitei fie ce-o fi, victoria e obligatorie, înfrîngerea nu, nu-şi are loc. Ni se acordă numai ceea ce dorim cu adevărat, ferm şi clat, de asta trebuie să fim foarte bine informaţi de ce ne dorim cu adevărat, pentru că nu-i loc de întors. Relizarea-i curată ea ne depinzînd de cîte şi mai cîte altele ce nu-şi au rostul în finalul ei deplin.