Se spune că suferinţa ne învaţă minte, tot păţitul e priceput, dar la ceva palpabil, vizibil, simţit oarecum controlabil, da, dar aşa cîte ni se întîmplă fără să putem şti mai nimic, ci numai ne trezim hodoronc-tronc cu necazul pe noi, de unde pînă unde, nu ştim, ca om obişnuit e greu, firescul e nefiresc uneori.
Pentru mine e altceva, avînd legătura cu EL, mai ştiu şi pentru mine şi pentru alţii oarecum, preîntîmpin necazurile mai uşor, avînd şi eu păţaniile mele de învăţătură cu EL răbdîndu-mi şi multe în timp, dar voi ce nu-L primiţi în voi, ţinîndu-L la intrare de cînd vă ştiţi. Aţi pierdut simţul acesta al unei legături fireşti cu Divinitatea, o doriţi, dar e nevoie de invitaţie adresată EI şi aşteptarea firescă, ce mulţi n-o respectă şi pierd ocazii bune construite în timp, ce le dau cu piciorul din necunoaştere şi mai ales din nerăbdarea de altfel firească, omenească ce ne tot trage îndărăt din faţa SA şi pierdem pe mîna noastră de cînd sîntem.
Cunoaşterea şi iar cunoaşterea ne lovim de lipsa minţii ce ne cauzează pierderi. E bine să fim mai potoliţi, cu bun-simţ între oameni, deci generalităţi de invitaţie deschisă permanent şi mai e nevoie şi de un pas hotărîtor încrederea în EL arătată cu o ocazie oarecare firească, rugîndu-L ceva ce ni se acordă şi ulterior EL ne înştiinţează că-L putem urma cît vrem de profund înspre Lumea SA. Şi vom înfiripa o legătură ce o putem ulterior dezvolta ori limita cum dorim, depinzînd şi de EL şi de multe altele din lumea de azi.
Principalul e firea noastră, să căutăm a ne-o îmbunătăţi, să ne călcăm pe nervi şi să ne potolim, cu răbdarea se trece marea, e greu, dar nimic nu-i uşor în viaţă, moralizîndu-ne îL mai îmbunăm, deci fiind cu bun-simţ între oameni, se uită şi EL cu îndurare la noi şi de-L respectăm sîntem pe drumul cel bun în viaţă, încercaţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu