Golul fiinţei

   Mai hăt la începutul secolului trecut exista un aparent ademenitor rai prin multe locuri de pe Pămînt, era ceva nefiresc de dulce viaţă şi huzur fără giji. Naufragiul Titanicului mai zgîlţîise cumva şandramaua lumii de atunci, căreia i se năzărea că-i totul firesc de bine în toate pe durată nedeterminată în timp, deci pe vecie. Nimic nu anunţa declinul şi nu numai ci catastrofa mondială, ce va coroda liniştea neprotejată contra invaziei nenorocirilor ucigătoare şi distrugătoare de tot şi toate în foarte scurt timp extinzîndu-se prin lume cam peste tot în locurile esenţiale, cancerul vieţii ataca exteriorul social şi interiorul fiinţelor se golea de tot.
    Protejarea contra acestei coroziuni, ca o ne luare a măsurilor de susţinerea a îndreptării şi spirutualizării fireşti în lume pregătea o şi mai şi catastrofă în prealabil prevestită de însuşi EL pe melagurile noastre, aşa deodată, de asta şi azi nu se cunosc cum ar fi fost normal cred în orice colţ de lume, numai la noi, sortită neşiinţei, aşa nimeni nu mai ştie nimic. Şi acele grozăvii s-au uitat şi cauzele nu se înţeleg, mergem înainte acum cam ca-n acel început de secol trecut, oare ?
    Multe mi se par importante să le pricepem în felul nostru de a fi, primul mi se pare corect să ne cunoaştem pe noi înşine fiecare cum putem să ne liniştim preocupîndu-ne de sinele, sufletul nostru a-l pricepe umplîndu-ne golul fiinţei şi pe urmă vom mai vedea şi de moralizarea şi spiritualizarea ce se tot bate monedă spre binele, ce cred că mulţi nu-l pricep nici acuma. Cred că-i nevoie de o trezire mai altfel, vom vedea.