Răul ca şi binele îs de sorginte Divină, ni-s date-n lume să le ştim, binele să-l facem continuu cît trăim, iar de rău, ştiindu-l să ne ferim continuu cît trăim . Deosebirea esenţială e că binele se face foarte greu, e un adevărat calvar de trecut, luptîndu-te cu tine şi cu cei din jur ca să-l reuşeşti a înfăptui, dar răul e la tot pasul gata să-l înfăptuieşti, pregătit să te ademenească a-l lua în braţe şi a nu mai scăpa de el, trăgîndu-te înapoi de oriunde ai fi. Şi de asemenea EL te părăseşte de nu renunţi să fii încurcat cu răul şi urîtul lumii şi să te îndrepţi corect. Răul e un zid, o necunoscută, un mister Divin dat nouă ca încercare, un examen, majoritatea nu-l trec, şi-s corigenţi şi suferă.
Încă un mister dar de data asta din noi, ce ne ţine-n viaţă, fiind el singur viaţă, e sîngele împreună cu tot sistemul circulator şi inima, care-i sediul spiritului, care-i de fapt în tot corpul, vizibil ca un spectru de energie ce ne-nvăluie, bucăţica Divină din noi ce ne ţine-n viaţă înmagazinînd prin gîndul tot de EL dat, tot ce-i în viaţă de reţinut şi dincolo formînd sufletul au drumul ce şi-l fac de aici.
Sinceritatea îi singura dorită în realaţiile cu Divinitatea, de nu prea poţi să te stăpîneşti sincer şi să-L respecţi cum vrei, ştiind că aşa vrea şi EL, se mai pune problema înfrînării, educării, legiferării relaţiilor cu EL, altfel nu. Deci e bine, doar de nu putem să-L mulţumim sincer, să ne căznim a-L respecta prin obligaţii ce ţi le faci şi să le ţii pînă le înveţi bine, altfel nu se poate. Sinceritatea noastră nedreaptă dă cu oiştea-n gard în faţa LUI şi strică tot de nu eşti atent permanent, e o luptă continuă cu sinele tău, uneori cît trăieşti, de nu reuşeşti să te-nveţi a stăpîni bine.
Aşa-i şi-n morală doar invers, moralizarea e prin adoptarea unor reguli de bun-simţ ce nu le deţii sincer şi trebuie să te-nfrînezi respectîndu-le corect, chiar cît trăieşti. Moralizarea împreună cu respectul SĂU e tot ce ne cere EL pentru a reuşi corect în viaţă acuma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu