Nu ştim mai nimic, ni se ascund căile SALE şi de pe Pămînt şi de SUS, popoarele asiatice îs cu venerări foarte diverse şi total unele depărtate de Divinitate, aiureli sofisticate. Au suporturi ale unor forţe străine lumii umane, dar nici din CER nu-s, blazgonii, aiureli cu multe închipuiri ce nu-s bune şi părăsirile Divine în vederea pedepselor îs numeroase şi catastrofice. Plăteşte omenirea, plăteşte şi nu ştie de ce, i se pare că-i pe drum bun şi nu-i. Ar trebui să-şi tragă pe seamă acei ce-i conduc şi să se orienteze aflîndu-L corect, trăgînd şi pe restul societăţilor acelea înspre respectarea SA, în privinţa îndreptării ei stau mai bine, cred, faţă de lumea asta în derivă nedreaptă.
Nemulţumirea veşnică de cînd lumea a omenirii în faţa neputinţei aflării Divinităţii, scopurilor ferme corecte ale vieţii şi a celorlante legare de ea şi altele legate de natură şi univers. Noianul necunoaşterii nu se poate rezolva deodată, ci în timp, cu răbdare doar sîntem în faţa Creatorului lumii noastre, cu aşteptările cele mai mari dintotdeauna, deodată. Pe îndelete începînd cu ce ne-a cerut EL mai înainte : îndreptarea şi iar îndreptarea noastră a cît-or mai mulţi cu bun-simţ şi respectarea SA în condiţiile date nouă aici.
Pe de altă parte, cunoaştem toţi suferinţa, desnădejdia cînd sîntem părăsiţi de EL în faţa nevoilor trupeşti de bine şi durerilor necruţătoare ce ne domină straşnic de nu mai ştim de noi şi de nimeni, ne pierdem cu firea şi nu mai vrem orice ar fi, dar conştienţi nu sîntem ci duşi cu sorcova cînd ne venim iar în simţiri, tot pe arătura nedreaptă lumii acesteia şi tot aiurea.
Ajungem plictisiţi de viaţă, pentru că n-o înţelegem, şi ne dorim orice şi nimic, nu ştim ce-i cu noi şi ratăm pe mîna noastră totul şi altora le dăm ghes de neputinţă şi lehamite, ne predăm. E lipsa de chef de viaţă cel mai rău din toate, refuzul cel mai sfidător la adresa SA şi părăsindu-ne ne pierdem definitiv, ratînd viaţa. E nevoie de mult tact, răbdare şi un strop de bine şi speranţă în EL, tot la EL dar să-L respectăm măcar în ceasul al-12-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu