Poate nu se ştie cum e în cadrul Spiritualităţii Divine, ştiu, poate nici nu vă interesează, dar asta e : nu noi îL desemnăm pe Dumnezeu să ne fie, ci EL E Creatoul nostru Însuşi de vrem ori nu şi are pe unii printre noi care-i vrea alăturea, ce-s din timp sortiţi. Şi mai sînt unii tot aleşi de EL care şi-au dovedit un ataşament, respect pentru EL şi Lumea LUI în timp şi la o adică sînt promovaţi să-şi continuie demersul spre o desăvîrşire cerută şi de învăţat cît de mult au cădere şi năzuinţă într-acolo sînt şi ei aşteptaţi să reuşească.
Creindu-ne atunci cînd se puneau bazele umanităţii în vechime, cu una cu alta, numai de aceia şi EL ştiute, mai tîrziu s-a mai şi consemnat cîte ceva ca să se mai ştie în timp cîte ceva, aproximări, va veni timpul cînd vom şti exact ce şi cum despre multe din acestea toate. Creatorul omenirii, nu-şi I-a mîna de pe noi, sîntem aI LUI, că nu ne dăm prea seama, nu sîntem prea conştienţi de acest fapt, asta ca să evoluăm cît de cît şi independenţi. Cu toate că mai mult am fi cîştigat de-I ţineam aproape de EL şi Lumea SA, în dezvoltarea cunoaşterii în toate domeniile, aşa lipsa de cooperare cu EL, L-o silit însă să ne oprească de la unele necuvenite, decît celor merituoşi LUI.
Obraznicii, dintre noi, să mai aştepte un timp. Deci cei ce-L cred pentru început îs confirmaţi de EL ulterior ca şi credincioşi în Divinitatea SA îşi încep o conlucrare prin îndreptarea celor strîmbe din viaţa viitorilor credincioşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu