sâmbătă, 18 februarie 2012

Nu ne iese nimic

   Libertatea nu-i chiar desăvîrşită, nu ne putem face chiar de cap, avem o obligaţie, un traseu, bine de urmat şi ne vom împlini prin el, aşa sîntem construiţi, fiinţăm cu-n scop şi-n timp credem în el, confundîndu-ne viaţa cu acel destin ce se-nfiripă odată cu noi, prin noi realizîndu-ne concomitent şi nici nu vom observa, ni-i dat aşa.
    Avem uneori contradicţii, conflicte, în timp e bine să ne obişnuim a fi toleranţi, timpul vindecă totul, să fim morali, respectuoşi şi cu neînţeleşii noştri la un moment dat, ne vom simţi mult mai bine în timp. Să uităm!
    Tot ne adaptăm la condiţii în dezvoltare, cunoaştere, scormonim continuu. Ne-a dat din EL spiritul şi gîndirea daruri Divine, nouă, nu în conservare, ci să le folosim cum ne taie capul, cît mai bine în cunoaşterea ce-o considerăm necesară în desăvîrşirea noastră firească. Continuu ne lovim de nereguli, în noi înşine în primul rînd, neînţelegîndu-ne pe noi în toate cele şi de sîntem cu piciorele pe Pămînt, ne vom lupta să ne îndreptăm.
    Sînt neînţelegeri legate de absolut toate lucrurile ce ne înconjoară, abateri, excepţii care se zice că vor confirma regula, dar sînt atrageri înspre aflarea SA, minuni, ce-L confirmă de avem ochii deschişi să-L cunoaştem cît E de complex şi inexplicabil, că nu-L ştim defel şi-L evităm sistematic toţi, nu ne convine, ce!? Nu ştim, dar asta e.
    Libertatea fiecăruia e lege pentru oricine, să n-o încălcăm în nici un fel, asta-i morala în esenţa ei.
    Ne aprindem prea uşor cînd e un fapt deosebit, care poate nu-l pricepem pe de-a-ntregul şi putem greşi, e nevoie de moderaţie potolire în toate cele obişnuite şi neobişnuite-n lume.
    Se zice că viaţa e o sărbătoare, depinde cum o privim, de regulă vrînd să aflăm multe şi mărunte despre ea, ne alegem cu praful de pe tobă, n-o pricepem cu toate că avem parte de tot felul de trăiri prin ea în complexitatea ei firească şi nefirească nouă ce n-o înţelegem, pentru că nu-L luăm aliat pe EL în acest demers deosebit. Sîntem într-o combinaţie din care EL nu poate fi exclus, orice am face, nu ne iese nimic fără Divinitatea SA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu