De se poate

   Ni s-a lăsat o deplină libertate în a ne desfăşura existenţa în lume, poate cu mici intervenţii simţite mai altfel, inexplicabile oarecum, dar în rest ne-am făcut de cap, cam cum am vrut chiar şi-n spiritualitatea de regulă rezervată LUI, dar şi acolo. S-a compotat ca un autor clasic în cadrul operei SALE, lăsîndu-ne după un oarecare îndemn corect, la cheremul voinţelor omeneşti veacuri de-a rîndul, rînduindu-ne după reguli proprii viaţa socială, familială şi individuală.
   Cu înrîuriri de-ale SALE permanent în morala şi cu spiritul dreptăţii înnăscut, dar totuşi şi cu nedrepte apucături dar educabile în timp de se vrea. Fiecare dîndu-I numai LUI socoteală de cum şi-a dus viaţa, fiind notat şi promovat ori nu, la final. Mai şi-n timpul vieţii e notat şi urmărit şi de nu corespunde, e şi părăsit de protecţia SA, de n-o merită şi are de suferit cîte şi mai cîte un timp şi iar i se relaxează viaţa şi tot aşa. De fapt o simţiţi fiecare în diversitatea ei cam cum vi se întîmplă traseul vieţii şi vi-l puteţi analiza singuri, singurei şi trage concluziile fireşti de urmat, că doar minte şi spirit Divin e-n voi toţi.
   Ne-am rînduit viaţa socială popoarele şi naţiile după cum ni s-a părut posibil şi chiar ultimul secol a adus la finalul său prin unele părţi din lume schimbări drastice care continuă şi-n alte zone cu aceeaşi hotărîre de schimbare înspre năzuinţe de mai bine şi util cît-or mai mulţi. Totul începînd atunci sporadic să se spună fără reţinere în sfîrşit, lucrurilor pe nume ca şi acum în lume e o constantă a căutărilor de tot felul spre ceva încă de ne găsit.
   Şi aceste căutări îs precipitate şi esenţiale dar şi obositoare şi nerăbdătoare ca-ntr-o operă clasică la nivel mondial expusă, trăită pe viu acuma-n lumea de azi. De asemenea timpul pare atît de scurt, de asta se spun clar răspicat toate cele nevoite treburi ferme.
    Într-adevăr există un timp de vieţuire cu aşteptări pe măsură, cînd ne putem desfăşura în tihnă şi bucurîndu-ne modest de viaţă, ulterior se pornesc notările obişnuite de SUS şi atitudinile ce ne privsc mai de atenţionare ori de aspre măsuri pentru îndreptare şi de se poate şi respectarea SA.

Fest

   Spiritul nostru totdeauna va căuta să subjuge materia, materia primă în definitiv, să o conducă spre forme superioare de organizare şi constituire, spre opere, realizări chiar visate, aşa de departe e şi găndirea umană în cunoaşterea permisă de SUS, şi încă cît vom merita în continuarea existenţei prolifice în toate cele ale trăirilor permise nouă pe Pămîntul SĂU.
   Cu toate că-n natura înconjurătoare ce-o ignorăm încă, dispreţuind-o, se petrec fapte în sensuri ce nu le pricepem încă încăpăţinaţi în noi, îndărătnici, doar că e o prioritate a noastră rînduită de SUS,  ne aşteaptă, cu răbdare fără margini şi înghiţire în sec de ne imaginat, nu ca-n firea noastră aprinsă şi apucată, încă ne perfecţionată în răbdarea mai altfel. Şi totuşi educabili, după EL, greu, dar se poate în timp de ambele părţi poate în devenirea cunoaşterii.
   Întotdeauna ni se va supune natura mediului înconjurător, chiar de sînt şi greutăţi, le vom învinge, fiind superiori, aşa sîntem daţi, dar să ne şi responsabilizăm cu adevărat, nu de mîntuială după interese imorale cel puţin.
   Sîntem uneori împinşi de porniri nestăpînite şi-n deveniri rele şi urîte şi oarecum conştienţi, dar nu-i putem rezista unui ceva ce ne depăşeşte şi nu ne putem controla deviaţia greşită ori ce nu ne reprezintă, dar în final ne revenim în matca firescului cu bun-simţ a cumsecădeniei noastre cunoscute.
   Se zice încăpăţinaţi cum sîntem, ne asemuim cu zicerea : Diavolul niciodată nu se va da de gol, e şi firesc, Satana e în firea lucrurilor Supusul Absolutei Divinităţi, noi în schimb cu foarte, foarte infime excepţii nu-L ştim măcar nu încă să I ne supunem, Divinităţii Însăşi. Ne fofilăm în cel mai bun caz, dar de regulă îL renegăm făţiş de cînd lumea şi ni-i greu să ne şi îndreptăm, moralizăm cum ni se pretinde de SUS, nu încă să-L respectăm corect, aiurea.
   Divinitatea ne-o dispărut, cu mai recente excepţii oarecum mai en-gros, nu ne-o deranjat vizibil, ne-o dorit dar s-o abţinut, ne simţea în totalitatea SA, noi nu pe EL, ne-am înstrăinat fest de tot, de ne mirăm că-I TOT acolo unde o ştiam de cînd lumea, dar n-o mai ştiam.

Îndoielnică

   Ni-i dat răul de SUS să-l ştim doar atît, încercîndu-l şi văzîndu-i urîţeniile şi nedreptăţile ce le face omenirii, fără îndreptarea cerută între oameni. Deci cu răul să nu ne încurcăm, să-l evităm tot timpul cît existăm pentru că se opune organizării spiritualităţii necesare nouă să-L respectăm pentru a ne putea desfăşura viaţa dată în concordanţă cu cerinţele ce le avem pentru noi şi familia noastră şi întreaga societate şi mai ales să-L ştim corect, respectîndu-L.
   Se zice că nu-i prinde bine insului să se cunoască pe sine, că mai bine să fie necunoscut interior, inconştientul, subconştientul sau ce-o mai fi sulfeteşte în noi, intim sincer să nu ne preocupe, o fi, dar fără cunoaşterea aceasta sincer nu ne vom putea apropia de spiritualitatea SA. Inconştientul te apasă, te îmboldeşte să te schimbi în bine, renunţînd la tot ce-i nedrept în tine şi-mprejurul tău. Şi să fim moderaţi în acţiunile noastre dar mai cu suflet, cu voinţă mai puşi pe fapte corecte, nu să lîncezim acolo în nedreptatea asta.
   Ne bucurăm de viaţă în timp ce înfăptuim ceva util şi binele făcut cînd e nevoie. De nu ne satisfac spiritualităţile locale, ne căutăm în alte zări mai puţin ştiute, acele porniri primitive în cunoaşterea naturii necontaminate încă de modernitatea în cucerirea necunoscutului.
    Să ţinem mai mult la ce ne place a fi, decît să ne luăm repede după alţii la modă, stricîndu-ne obiceiuri şi practici bune şi adevărate în bunul-simţ străvechi, încercat, ce ne-a apărat la greu. Mai bine ne-am deparazita de apucături nedrepte, ticuri şi şabloane ce ne strică firma de om. Şi-n situaţii limită, cînd nu mai e de glumit, e nevoie să ne trezim, la realiatea adevărului şi să ne identificăm cum stăm în raport cu el, de ce parte, clar şi ferm.
     Sîntem trecători ca tot ce înfăptuim, ca şi anii ce ni se perindă prin viaţă şi de nu ne schimbăm putem rata totul şi să ni se pară deşărtăciune o viaţă ce o putem face corectă şi să ne salvăm nu numai pe noi. Să ne preocupe calitatea în dauna cantităţii care de regulă e îndoielnică şi nedreaptă pentru noi toţi.

Nu nu-i clară

   Elitele ori care or fi, în orice domeniu de activitate, ce-s luate-n seamă de societate îs responsabile nu numai în sfera lor de afirmare ci şi-n cea socială, asupra li-s ochii aţintiţi la o adică, şi să nu se facă că plouă, că nu-i corect. Să coboare din turnul de sticlă ori din izolarea înaltelor idei ori practici şi bazîndu-se pe încrederea că-s oameni întîi de toate să se confrunte cu viaţa societăţii şi de nu-s în stare să-şi lege conlucrarea în nevoile atunci de altele ce li se par demne şi totuşi responsabile de viaţa socială la ananghie.
    E bine să ne vindem scump pielea, de ne pasc vremuri ce nu le putem prevede în despotice căi în desfăşurare, să ne informăm cu luare aminte şi de nu putem lupta, valea! Ori în conservarea nedorită dar tare trebuincioasă pînă trece cazna vremurilor strîmbe, feriţi cît mai bine şi nevăzuţi neauziţi o vreme. Că tare-s de ne îndurat nedreptăţile inumane şi imorale la o adică. Îs pedepse de SUS ce nu totdeauna le ştim.
    Să nu contăm pe răzbunarea ce-o vom înmagazina prin ură în noi, că nu-i roditoare şi ne înnebuneşte, mai bine îndurare ne participati-vă cît mai mult nepăsător şi veşnic căutător de libertate fiece o fi, cu zîmbetul în noi înşine, luptînd şi iar continuu, că se va sfîrşi şi o vom lua liber de la capăt totul. De eşti cu EL, totul e mai simplu.
    Între vis şi realitatea cotidiană ne trăim viaţa ce ni-i dar Divin, ca şi fericirea ce tot de SUS ni-i dată de-o merităm, asta e problema, trebuie să fim cum vrea Divinitatea SA, nu întru totul ci cît mai mult posibil, o negociere continuă cu binele şi utilul totdeauna în faţă, ţinînd cont de ce doreşte EL şi căutînd să-L pricepem cît mai bine. Chiar de cînd e lumea nu s-a prea putut şi avem consecinţele : părăsirea LUI şi EL la fel ne mai fiind simţit printre noi decît foarte, foarte rar, ici şi colo din auzite cîte ceva.
    De cele mai multe ori aproximări, că nu-L pricepem defel şi nici nu ne place, e greu şi fără EL e şi mai greu, se şi vede dar tot o ţinem aşa într-o rînă şi suferim vrute şi nevrute tot mereu, dar nu ne îndreptăm şi nu-L respectăm defel, şi ne costă enorm, nici nu putem aprecia încă corect. Toate fricile ni le dă ca povară şi mai bine le suportăm decît să-L respectăm. Şi nici nu ne dă voie la cunoaşterea necesară decît rar şi pe sărite să nu prea pricepem nimic clar de nu ni-i clară relaţia cu EL.
   

Cît vom fi

   Şi cu buzele unse şi cu slănina-n coteţ nu se poate, ori, ori deci îi neseriozitate nu se poate discuta cu asemenea oameni, nu ai nici o bază în ei. Oscilanţi între buni şi nebuni, azi un fel mîine altfel, după cum îţi convine numai ţie, atitudine ce te descalifică ca om normal. Se poate în societăţi mai ceva, neobişnuite or fi acceptaţi astfel de inşi, noi încă nu am prins şpilul unei astfel de vieţi nestatornice, ori fi dar nu pe aici.
   Se zice că-i necesar curajul înainte de toate, şi le eclipsează şi de nu-i degeaba-s restul cîte or fi . Se poate, dar şi tenacitatea, îndîrjirea chiar de-i mai fără vîlvă, cred că-i bună de slujeşte la bine şi util nu numai ţie. Pentru că se-ntîmplă să nu fii urmărit îndeajuns, cînd eşti prea avîntat şi lesne neînţeles, de tema nu-i interesantă şi la curent cu problemele lumeşti azi. Pentru tine da, dar restul are fiecare drumul său, şi nu-l priveşte dezmeticirea ce te-o apucat  pe tine în dezacord cu restul altu-i firesc, mai nefiresc, dar asta-i altă daravelă.
    De vrei să prinzi ultimul tren şi nu eşti încă în gară din timp, el nu te aşteaptă, eşti un oarecare şi ţap ispăşitor de te iei după alţii din alte vremi şi alte apucături nedrepte în felul lor de atunci. E cale lungă de străbătut şi de regulă din timp pornită şi preocupare atentă, de te vrea, de nu e şi mai şi silinţa.
    Să acţionăm cît putem de mult şi bine fără să ne arătăm şi mai ales să nu vorbim înainte de fapte, faptele pe măsură să ne susţină din urmă, de nu-s, degeaba-s ziceri, mai bine linişte şi aflarea căii bune şi pe urmă om mai vedea. De regulă se vorbeşte şi faptele nu le urmează, deci vorbe goale, vorbe-n vînt, aiureli obişnuite în lumea nedreptelor vremuri
     De se zice pentru  realizări lumeşti oricare or fi, e de luptat să fie respectate, chiar de nu-s decît vremelnice ca noi aproape şi chiar de ne edifică-n lumea trăirilor acestea bune rele cum or fi, dar de ne vom dezmetici cîndva şi alte zări vom afla cred că atunci şi altele mai deosebite trăiri ne vom impune a urma cu-n ţel adevărat încă ne visat.
     Să ne exercităm orice profesiune mai întîi ca om adevărat să fim, fiind cea completă şi greu de înfăptuit, şi ea să primeze totdeauna cît vom fi.

Printre noi

   Numai Divinitatea ştie ce va fi, cînd va fi şi se va întîmla cu omenire toată şi de se vor mai reabilita careva din cei de dincolo, pentru că EL se ocupă numai de cei vii cu precădere, fiindu-le singurul Responsabil din CER de noi cei vii, de ceilalţi nu ştiu nimic, ci numai presupuneri şi putem greşi, ar fi bine să-L lăsăm cum vrea să fie, că-I bine oricum şi nu ne dă socoteală nouă.
    Orice am vrea să ştim şi aflăm în definitiv oarecum în timp şi ne edificăm în cunoştinţele ce ne privesc cum trăim şi convieţuim cu mediul înconjurător într-o conlucrare  de întrajutorare reciproc avanajoasă şi cîte şi mai cîte aflate de cînd existăm, totuşi pretutindeni şi ni-I ascuns simţirii, EL, de nu avem voie nu-L ştim, că nu-L merităm a şti. Nu ne-am ridicat încă la pretenţiile SALE, nu le ştim bine, şi încă-şi alege unii ce-I doreşte a-L şti şi conlucrează cu ei într-un anonimat oarecare, ce încă nu-l întrezărim.
    Ne putem apropia, încerca în definitiv, a schiţa poate o apropiere prin numai fapte bune, frumoase şi utile mai multora buni, şi de ni se dă voie, să-L abordăm şi ne vom afla de reuşim ori ba. Şi-n altă ordine de idei putem da din preaplinul nostru bine, înspre bine şi altora învăţăminte, numai de vor.
    Căutînd contiuu să ne tot îmbunătăţim relaţiile interumane, moralizîndu-ne, mai şi prietenii aflăm în timp, în comuniuni deosebite în înţelegeri corecte ce ţin, dar şi se destramă şi nu-i drept să ne criticăm vechii prieteni fiind cu ei, avînd puncte comune, pe noi ne autocriticăm în final, ori nu ne dăm seama şi pierdem pe mîna noastră, defăimîndu-ne.
    Diversitatea umană e deosebit de vastă şi ne întîlnim cu felurite tipuri de inşi, care şi mai care cu diverse însuşiri bune dar şi rele ori neclare şi foarte ciudate ori chiar diametral opuse-n aceiaşi fiinţă, un conglomerat de moralitate şi imoralitate de se poate exprima să exite şi totuşi sînt asemenea excepţii de la reguli obişnuite în societate, dar cu excepţiile de rigoare, ca orice regulă care se respectă, ce-s minunile SALE printre noi să-L ştim că E.

Bizantinism

   Bizantinism = viaţă publică intrigantă, frivolă, inutilă, aiureli nedrepte, ce vrei mai mult şi rău şi urît de-atît între noi să coexiste o atmosferă de mahala fudulă. Ne trebuie multă voinţă de lucidă trăire profund corectă şi cu bun-simţ de ne învins, orice ar fi, e foarte greu, dar nu imposibil de dorim să ne schimbăm în bine şi util  şi altora.
    Să preţuim mult libertatea şi să n-o schimbăm pe nimic oricît ne-ar oferi, nedrepţii pe ea, e cel mai de preţ lucru după viaţa ca atare. Pentru unii mai altfel zidiţi, chiar înaintea vieţii de nu se poate, luptă pînă  înving ori nu-s. De regulă spirite distante cu deveniri spre puritate a aflării înaltului de ne atins oriunde şi oricum nu-s de coborăt în lume. Se ţin tare departe de obştea imorală şi dezordonată azi ca şi ieri şi de cînd e omenirea tot aşa în derizoriul pierderilor inerente nouă, de cînd existăm.
    Ne trezim în viaţă undeva pe Pămînt, în timp ne şi dăm seama de cîte ceva şi poate bine nu prea curînd, decît după o bună bucată de existenţă cînd de fapt o şi gustăm viaţa, o interpretăm, o dizolvăm în noi ne schimbăm odată cu trăiri proprii nouă, ca şi a altora cu noi. Ni se petrec prin faţă şi ne complacem firescului acela al nostru cum e, bun rău, cum o fi, şi ni-l facem înspre ce vrem de vrem, de nu îl continuăm înspre ceva ce vom afla în timp, de-l vom şti, de nu asta e, încă nu ne-am  prins de ce e viaţa încă, poate timp mai e.
    Să ne auto biruim pe noi înşine, adică să ne schimbăm din ceva ce se strică din ce în ce, în ceva mai acătării înspre bine şi cumsecade vieţii şi n-am ştiut-o de-un început poate nefiresc vieţii ce ni-i dată şi n-o ştim încă, ne-o formăm încă-i în curs de existenţă în dezvoltarea cerută. Ce-o vom afla. Poate cu-n strigăt de izbîndă corectă.
    Să nu facem caz de izvorul nostru, că toţi sîntem din EL porniţi cu părinţi pămînteni cum vrea EL şi lăuntric contează ce vrem să ne construim, e mai greu, dar se poate de vrem straşnic şi să-L aflăm, aflîndu-ne în curs de schimbarea cerută, în convieţuirea înoită demn curată.

Muncă multă

   Să nu ne închipuim că neputinţa noastră e şi la ceilalţi şi de sîntem noi încăpăţinaţ alţii nu-s. Ori ceilalţi sînt nebuni şi noi nu, e o treabă negîndită şi imorală. În definitiv în toţi găsim ceva bun şi ne alterat, la o adică. De vrem cu adevărat ceva, nu-i uşor, dar cu voinţă fermă totul se poate în timp cu răbdare şi să ne izolăm din zona nisipurilor mişcătoare ce-s la tot pasul împrejurul nostru. Şi să facem de vrem să reuşim numai ce ne convine cu adevărat, la care ţinem să-l înfăptuim cu ardoare şi încăpăţinaţi vom putea de vrem corect şi ferm continuu, să nu ne dăm bătuţi niciodată.
   Să ne implicăm la ce considerăm că ne priveşte, chiar de alţii nu ştiu, de ne simţim vizaţi de orice anume, nu contează în definitiv ne dăm socoteală nouă înşine şi Celui de SUS, la urma urmei. Nu putem fi nepăsători, nu sîntem ca ei, cei din afara timpului şi spaţiului. Entităţi ce ne privesc mai puţin pe noi, noi însă nu, sîntem aici cu datorii de împlinit şi de nu mai ştim ce şi cum, să-I solicităm LUI îndrumarea corectă.
    Se poate uneori să ne împiedicăm, să cădem în mizeria străzii, înjosiţi din propria neputinţă, să ne ridicăm şi grabnic scuturîndu-ne de putem, de nu să-I solicităm ajutorul, pentru a ne curăţa. Şi de vrem să ştim ce am păţit, să căutăm în jargonul străzii ce handicapat aveam să fim, imoral şi nedrept, exact numele.... De regulă ajunge o cantitate măruntă de spurcăciune să strice un întreg edificiu corect pe muncă multă construit, aşa că răbdare. Şi precauţiune.
    Chiar de sîntem cumprinşi cu treburi într-o faptă demnă şi corectă, şi de ni se solicită ajutor, ori de vedem suferinţa neputinciosului ce ni-i al îndemînă al ajuta cumva, să nu ne lăsăm rugaţi ci să ne facem datoria cum ne pricepem mai bine atunci cu interesul necesar momentului.
    Omul e de toate şi umbră şi lumină, raţiune şi inconştient, bine şi rău, nu-i liniar, moderaţia de-o îmbrăţişezi şi te prinde te poate moleşi de tot şi iar nu-i bine. E de muncă multă cu sinele propriu în îndreptarea corectă de aflat cît mai aprofundat, cît poţi şi cere-I ajutor, de meriţi.

Pînă vom fi

    De sîntem în cadrul societăţii sus-pus ori la baza ei, nu contează la fel trebuie să dăm socoteală de faptele noastre rele ori bune, în faţa poporului, la o adică. Să nu ne sustragem că-i bai mare şi-i degeaba societatea aceea, se duce de rîpă, o adunătură de netrebnici ce trebuie desfiinţată imediat ,că-i strică altora .
    Considerîndu-te liber să nu care cumva să făptuieşti fapte de sclav, în faţa oricui să fii demn şi adevărat, corect, înfipt moral şi ferm în toate cele ce te privesc drept.
    Să nu dăm voie să se formeze clanuri şi găşti de netrebnici ce-şi bat joc de morală şi nici personaje cu nasul pe sus nemeritat, înconjurate de supuşi într-ale dezordinii şi nedreptăţii cum îs azi la noi şi nimeni nu zice mai nimica. Sîntem o societate în descompunere lentă, nedreaptă şi şubredă, imorală de sus pînă jos. Trebuie luat totul de la zero, cînd va fi timpul! Putrezim şi tineri unii, au ajuns bătrîni de rele, speranţa ni-era în ei, dar aşa!
    De am fi cum se pretinde o republică liberă, nu am avea supuşi ce nu-şi fac datoria, angajaţi la stat liber şi democrat, unde imoralitatea e la ea casă. Fără cea mai mică zguduire trebuie făcută ordine deplină după principii de moralitate şi nu de gaşcă, vai de noi cu aşa elită de rahat.
    De regulă totdeauna se vor găsi destui buni pentru anumite împrejurări, dar din aceea preocupaţi de probleme esenţiale şi hotărîţi să le rezolve grabnic nu sînt mulţi ci trebuie încurajaţi să apară. Să li se dea cale liberă de formare, încurajaţi, nu ca azi, în nedreptatea asta generalizată şi nu numai la noi ci şi aiurea.
    E greu să zici la nimeni, aste treburi, că nu-i nimeni să le facă, ori măcar să poată gîndi c-ar fi bine undeva în ţara mea, de ar începe a se curăţa, cît decît şi tot ar fi ceva, sincer şi responsabil de morala celuia.
    Frumuseţea, se zice, stă la capătul unui singur drum, trebuie cu răbdare şi voinţă încăpăţinată căutată şi de-o afli împrospătează-te din ea, şi nu fii zgîrcit aratăle-o şi altora ce-o vor a şti corect în calea SA. De regulă EL şi-I cheamă singur înspre aflarea SA, pe cei ce-i consideră a îndeplini cerinţe nouă necunoscute, încă. Mai e cale şi durată pînă vom fi demni de aflarea SA

I-a aminte!

   Nu sîntem întru totul toleranţi ci ne supărăm unii pe alţii şi ne îndepărtăm unii de alţii şi totuşi avem nevoie unii de alţii, dar cum să facem? De nu ne iese mai nimic. Deci nu depărtarea crează duşmănii, ci duşmănia crează depărtări. Ne înstrăinăm pentru că nu ne ştim bine, ne suspectăm din necunoaştere şi îndepărtaţi nu mai sîntem oameni ci turişti prin lume, fiecare cu ale sale şi necunoscute celorlanţi. Cu tot avîntul instantaneu informativ actual, ne tot îndepărtăm unii de alţii tot mai mult, ne macină îndepărtarea, dezinteresul, neomenescul.
   Îndepărtaţi unii de alţii, dar totuşi cînd vom afla adevărul ce ne interesează, curat, ferm, demn, ne vom schimba şi dreptatea ne va uni pentru a o înfăptui fiecare în dreptul său cum se va pricepe mai bine. Şi nu ne vom mai ascunde ci vom fi alţii, oameni în devenire şi vom afla cum e, că ne-am deranjat de la felul nostru, în nefiresc. Ne vom reabilita singuri între noi, regăsindu-ne din nou ca la începuturile ce n-au fost ştiute, le vom afla.
   Străini deocamdată între oameni sîntem, greu ne acceptăm, neîncrederea, animalitatea ce nu ne-o putem învinge în noi înşine, suferim de singurătate şi nu ştim cum să ne facem acceptaţi împăcaţi cu viaţa proprie, supărăcioşi nevoie mare, permanent nemulţumiţi, înrăiţi uneori, unii într-atîta încît turbăm, nu mai vedem binele defel şi însetaţi de urîţenii sălbatice ne dedăm la orori inimaginabile, vărsăm sînge uneori şi nevinovat. Sîntem de condamnat imediat şi puşi la punct, să ne dezmeticim, pentru că de vărsare de sînge vom avea parte. Şi urmaşii vor avea şi ei de suferit pînă la curăţirea familiei de nedreptatea, SUS notată, şi ne va obliga fiece o fi.
    Puternicii zilei se consideră pe veci tot aşa şi nu au minte şi fără bun-simţ, plătesc la o adică, cu vîrf şi îndesat de nu se văd, asta e. Roata vieţii te întoarce cu zgaibele-n sus plătind  nelegiurule săvîrşite ori cine ai fi, nu contează-n faţa SA vei da socoteală aspră conform nedreptăţilor săvîrşite la huzur fără minte.
    Şi mai e ceva : de aleşii SĂU oriunde or fi şi din orice neam de pe faţa Pămîntului SĂU nu-i voie de atins că suferi chiar aprige pedepse şi nu ţi le închipui de ce, i-a aminte!

Cît mai bine

   Se zice că Dumnezeu a pus limită inteligenţei omeneşti dar nu şi prostiei omeneşti, care poate coborî cît de mult poate, atingînd tot noi culmi din cînd în cînd, culmi în jos, străfunduri adîncimi ale prostiei abisale, de se poate spune aşa.
    Dar totuşi prin fapte şi gîndire corectă ne îndreptăm, de putem corect şi găsindu-L corespunzător ne îndreptăm spre CER, călcînd pe Pămînt. În normalitatea vieţii acesteia de-o pricepem cum se vrea sîntem alţi oameni decît ne-am născut, mai adevăraţi, îmbunătăţiţi cum se poate mai bine şi-I reuşim a-L urma.
    Din încercările aprige ce le avem de trecut e şi proba banilor. Ce-i devastatoare în anumite fiinţe trîntindu-le jos de tot, de ne recunoscut ca oameni, ci ca animale de un egoism ce-i duce spre adularea banului, distrugîndu-le viaţa, prietenii, familia, liniştea, totul pe altarul viţelului de aur din VT şi azi la fel de în vogă-i totul şi la fel de urît de SUS, dar nepăsător între anumiţi oameni şi-n societăţi întregi ce-s pe ducă, ratîndu-şi viaţa degeaba, nepricepînd nimic din ea.
    Nu-i uşor să fii om, îţi trebuiesc multe atribute de cuminţenie  potolire fermă, clară, demonstrîndu-ţi ţie întîi că poţi şi ulterior şi celorlanţi de pricep, şi-ar fi bine să te înţeleagă cît mai mulţi, pentru a mai fi speranţe de îndreptare între oamenii lumii, pentru a nu ne pierde.
    Să fim uituci şi iertători, supărăcioşi decît pe foarte scurte perioade, trecîndu-ne fără ranchiună, ci poate doar o amintire acolo nebăgată tarea-n seamă. Curajul de a fi tu mai întîi corect, cît mai corect, cu cugetul curat şi se  pot afla şi alte tare de înlăturat înspre îndreptarea de ne tăgăduit.
    Să nu ştii de frică, deloc, învinsă prin strădania de a te îndrepta şi respectîndu-L cum doreşte, greu uşor asta e, şi ioc spaime, şi nici de moarte nu mai ştii, de-L ştii cît mai bine şi te-ndrumă nemijlocit.

Cumsecade

   Sinceritatea e bună să ne însoţească acolo unde din inimă înfăptuim ceva, cînd punem suflet în a-L respecta şi-n credinţa către EL, e normal să-l căutăm sincer, altfel nu-L vom afla niciodată. Dar în morală, în îndreptarea cerută între oameni se impun reguli de respectat cu bunul-simţ înaintea tuturora, toleranţa, omenia e bazată pe legi ce ni le însuşim încă din copilărie, în cei7ani de acasă, altfel nu vom izbîndi în viaţă şi-o putem rata.
    Natura Sa, natura înconjurătoare, ce-i pe Pămîntul SĂU, e mai altfel decît o percepem noi, nu-i un simplu mediu biologic şi structuri terestre diverse şi atît, ci un organism viu mai altfel conceput, un conglomerat de trăiri cu o formă de viaţă proprie, mai altfel de ne închipuit nouă încă. Ce, şi asta-i foarte important colaborează mai bine decît noi cu Divinitatea SA, e o conlucrare spre ceva ce vom afla.
    Din sinceritatea ce-o afli în trăirile noastre e şi cunoaşterea sinelui tău, ce prin inconştient uneori te înlocuieşte cînd nu mai poţi, salvîndu-te inconştient fiind. Dar tot inconştient îţi dezvăluie că ai greşit în viaţă, în urmă, în timp şi stăruie, te îmboldeşte să te-ndrepţi cît mai repede, conştiinţa trează nu te lasă la nesfîrşit să nu te îndrepţi, trăind în greşeală mereu, asta e, n-ai încotro, conformează-te şi vei fi pe calea corectă tu singur.
    Asta pentru a nu ajunge să-ţi mai fie frică de suferinţe şi mai ales de moarte şi mai făcînd un pas, înspre aflarea SA, cum vrei, nu contează, numai să reuşeşti a-L şti şi să-ncepi colaborarea ca să nu mai suferi pînă atunci şi atunci la trecerea finală.
    Pînă atunci pentru ceilalţi mai e cale lungă şi conlucrarea în cadrul societăţii umane în bune condiţii trebuie să fie normală şi-n utilitatea tuturora. De se poate uneori apar şi confirmări mai adînci ale legăturilor dintre oameni prin prietenii nesperate, ci aşa deodată, ori ca urmare a unei îndelungate obişnuinţi comune şi care să dăinue în timp confirmînd minunea ce-o aflăm prin ea, dată-n lume s-o afle şi unii oameni trăind-o, ca o binecuvîntare.
    Sînt prietenii şi prietenii, unele de conjunctură, nu ţin mult, altele dezinteresate ori oarecum bifate de undeva să înflorească cu rezultate nesperate în bine şi util, mai multora cumsecade.

Fireşti nouă

   Bunătatea fiinţei noastre, din inimă simţită ce ne cuprinde demonstrînd că sîntem oameni şi avem şi cultura necesară vieţuirii ce ni-i dată. Şi să nu-I înşelăm cît trăin aşteptările, pentru a ne răsplăti cum vrem şi merităm, dar să nu ne lăsăm pe tînjală orice ar fi.
    Nu sîntem întotdeuna pregătiţi în viaţă pentru noutăţile inerente trăirilor, ne iau prin surprindere şi greşim, căutînd să nu irosim timpul dat în folosinţă roditoare şi să nu obosim trăind niciodată, să fim pregătiţi a lupta permanent cu noi înşine şi cu ce ni se întîmplă totdeuna.
    Să ne păstrăm firea noastră dată în locul ce-l ştim, atît de bine şi ne-nplineşte şi de ne-ndepărtăm poate nefiresc de mult de acolo să nu-l uităm niciodată şi să revenim unde ni-i obîrşia neamului, chiar de-i greu, să ne rupem de nefirescul nedrept şi îndreptaţi căutîndu-L să ne schimbăm schimbînd şi celelalte cum trebuie în conlucrare cu Divinitatea SA.
    Într-adevăr în peregrinări străine nouă ne mai învăţăm cu lumea dată nouă spre cunoaştrea toată, tot o împlinire e, să fim atenţi a nu ne prea obişnui cu ea ci să ne-ntoarcem de unde sîntem pentru a ne definitiva acolo unde ni-i datina îmbogăţiţi şi cu alte obiceiuri adaptabile la noi fără să stingherim trecutul din noi ce ne îndrumă cine sîntem pînă ne-om cunoaşte şi prin EL mai altfel încă neaflat.
    Ne însuşim şi spiritual alte obiceiuri din acele zări străine nouă, dar a noastră de-o îmbunătăţim bine de bine de nu să ne-o conservăm în noi intim şi sincer să ne păstrăm cît vom fi îndepărtaţi noi înşine continuu cît vom exista.
    Să nu ne uităm sărbătorile fireşti şi să le onorăm cum se cuvine şi ca un răgaz de odihnă şi recreiere cu bucuria necesară repornirilor în demersul firesc vieţii pe Pămîntul SĂU. Şi să nu-L uităm, ci sărbătorindu-L să-L căutăm în continuarea îndreptării fireşti nouă şi nu numai.

Putem struni

   Istoria nu-i posibil de priceput, chiar de fiecare şi nu numai, e greu de aflat firul ei conducător, de regulă-i de SUS şi degeaba ne căznim cu cîte explicaţii, de L-am pricepe şi respecta sigur am şti mai multe, dar aşa.... Un flux neînţeles de fenomene dezlînate, cuprinse uneori de frenezii grăbite, haotic ordonate într-o lume-n tranformări aproximative nouă, nimic firesc ci bănuieli înfiripate cu duiumul, ca să ajungă tuturora să-i mulţumească în definitiv, gîndim şi noi ceva, ceva. În compensare oarecum că nu-L ştim şi nu-L vrem şi El la fel cu noi se poartă.
   Dăinuirea noastră e ca şi ceea ce făurim în existenţa asta precară, nerespectîndu-L ne costă netrăinicia noastră şi a ce înfăptuim, fără cap şi coadă de nu-L respectăm, e dezolantă neputinţa cînd vedem şi-o simţim, atunci ne-cearcă din nou poate ne vom prinde de neputinţa fără EL. Şi tot ar fi un cîştig, chiar de-i pe jumate, că EL ne-a provocat şi doar ne-am prins.
    Am vrea foarte multe ce-s numai cu acordul SĂU posibile, şi ne-ncăpăţinăm fără, şi dăm de nerealizări cu toptanul, claie peste grămadă la toţi ce se-ncumetă ignorîndu-L la multe şi mari şi mărunte. Vrem să ştim unde-i binele şi unde răul şi pe ce itinerar sigur să nu ratăm, dorinţe absurde de nu-L respectăm şi nu ne-ndreptăm cum doreşte să fim mai întîi.
    De eşti chiar şi-un diletant întra-LUI pricepere încercat oarecum, ţi se deschid largi posibilităţi şi aprecieri în reuşite, altfel de ne realizat, încurajîndu-te să-L mai ştii cît mai bine în demersul tău curajos de unul singur cum poţi mai bine răzbind.
    Uneori se poate SĂ-ţi întindă O mînă şi să-ntreci posibil măsura, deplinului tău renume, respectăndu-L în felul tău. Adevărul nu poate fi în afara libertăţii. Şi nimeni nu devine aşa rău pe cît pare. Dar totuşi să nu fim nerozi, că-i cel mai rău şi ne descalifică chiar de avem cultură şi inteligenţă cît încape, îs degeaba de nu ne putem struni înspre morala cît de simplă, izbăvitoare cît trăim, alături de respectu-I datorat.

Iertători şi uituci

   De nu putem fi buni măcar să fim reţinuţi la nervi şi supărarea să o mascăm, nu să fim mînioşi nevoie mare că ne stricăm în faţa SA şi a lumii.
    Imaginea Sa, a unui maiestos bătrîn cu barbă lungă şi albă cu înfăţişare plăcută şi blîndă,uneori înconjurat de îngeri, tineri frumoşi, toţi aflîndu-se înveşmîntaţi în alb strălucitor, şi totuşi îi poţi privi, eşti lăsat de vrei să afli, într-o atmosferă de armonie, muzică plăcută şi un aer înmiresmat de flori minunate, o minune aievea şi cu foarte mulţi porumbei albi zburînd lin în pacea Cerului Luminos.
   Viaţa uneori e provocatoare şi de-i urmezi calea te-npotmoleşti în nimicuri, în deşertăciuni şi învîrteli ieftine, te pierzi uşor în hăţişuri de vrajbă şi urzeli nedrepte ce te vor pierde, ratîndu-te din menire ta corectă, dreaptă adevărată. Deci trebuie să te rupi, să evadezi dintre mrejele ce ţi se oferă nedrept şi să te eliberezi definitiv înspre alte căutări corecte şi libere de nedreptatea lumii, îndreptîndu-te definitiv şi să-L cauţi de poţi a te definitiva cum eşti dat.
    Toţi avem drepturi, dar şi îndatoriri, de la cele mai neînsemnate pînă la înalte năzuinţe, unele ce ne pot înjosi ori ridica, depindem de noi înşine cum dorim să fim. Că aşa nehotărîţi nu se poate mult timp, există un timp de gîndire şi de luat hotărîri ce trebuie urmate de fapte ce ne vor croi viaţa. De regulă nu-L ştim corect şi pornim cu un handicap capital în viaţă, pentru că El e Esenţa tuturor lucrurilor şi fiinţelor terestre. şi trebuie cunoscut imediat, ca să ştim măcar de unde plecăm, nu aşa aiurea în nedreptatea lumii acesteia, neştiutoare.
     Convieţuirea în lumea asta aşa cum e ea, e necesară pentru noi, pentru că nu sîntem împărţiţi între răi şi buni ci existăm amestecat şi chiar în firea fiecăruia sînt perioade mai acătării ori mai nedrepte, nu sîntem liniari în existenţa ce-o avem de dus, cam cum ne pricepem fiecare şi de împrejurări şi educaţie şi altele. De regulă trebuie să fim mai iertători şi uituci, pentru a fi mai cum ni se cere îndreptaţi şi să-L ştim corect.

Cînd primeşti

    De nu putem ajuta un suferind, un nevoiaş, un pedepsit în general, mai bine nu ne oprim defel în dreptul său şi ne vedem de drum. Nu-i corect ,dar îs situaţii şi situaţii, cînd nu putem din varii motive şi cînd putem să ne facem datoria cum se cuvine, fiind darnici şi responsabili de cum miluim, dar totuşi cu inimă. De-i mare îmbulzeală la un incident cu victime şi suferinţă în desfăşuare mai bine retragere şi continuarea drumului, că-s prea mulţi şi-i cam bîlci şi poate nu pricepi nimica corect. Şi suferinţa nu-i spectacol niciodată, numai nedrepţii o admiră ca un circ, vai de ei.
    Să ştim că există un Dumnezeu în CER, dar pe noi nu ne prea priveşte, e un fapt întîlnit, poate la fiecare pînă la o   anumită vîrstă, cînd ne mai maturizăm şi din necazuri şi din cîte învăţături primite şi unele neprimite tot din nepriceperea corectă, dar în timp ne mai rămîne cîte ceva acolo. Şi sînt ocazii de aflarea a SA şi rămîi pe viaţă înspre îndreptarea necesară şi a aflării SALE corecte necesare în timp.
    Istoria consemnează personalităţi cu o chemare înspre o datorie ce şi-o însuşesc şi şi-o duc la îndeplinire cu toate opreliştile întîlnite, nu se lasă învinşi, devin invincibili pînă la îndeplinirea datoriei primite, în timp devenind conştienţi de chemarea lor, bună ori rea.
    Tot aşa şi-n noi toţi avem simţăminte bune despre dreptate şi morală, care trebuiesc bine puse în aplicare şi să nu ne strice nedreptatea lumii în care vieţuim. Nu sîntem dinainte sortiţi nedreptăţii şi ratării vieţii ci liberi a afla îndreptarea şi afirmarea înspre bine şi corect în viaţă. Şi lipsa de încredere e nedorită în noi, pierzînd mai mult, ci simplu şi cu respectarea fiecăruia oricine ar fi şi doreşte asta. Să nu fim zgîrciţi, ci cu judecată dreaptă.
    Credinţa e atunci cînd primeşti să fii ales de EL şi I te supui, urmîndu-L, îndreptîndu-te continuu. Nicăieri în evanghelii nu se spune să ţine-ţi Duminica, ori ca-n vechime doar Sîmbăta, ci s-a hotărît de oameni în timp, nesocotindu-L şi aşa-i pînă azi la noi.

Cît mai mult

    Ne preocupă uneori în existenţă trecerea fără veun folos prin viaţă, nu ne găsim locul, ne considerăm nefolositori, că am trăi dejeaba, nu-i aşa! De regulă ne împlinim prin urmaşii noştri ce ne vor duce mai departe amintirea existenţei cum o percep ei, de asta e bine de făcut binele şi utilul în viaţă cît existăm şi să-L respectăm, pentru ca Divinitatea să ne binecuvîneze cu urmaşi pe măsură, timpuriu, să-i ştim şi ei pe noi.
    Totul se leagă de respectarea SA şi îndreptarea noastră cum se doreşte de SUS,. pentru a nu rata existenţa, ca simpli oameni, oricare am fi, nu contează decît să ne împlinim cum sîntem daţi în lumea asta pe Pămîntul SĂU. Să nu se creadă cumva că e necesar de agonisiri măreţe pentru a fi cineva, împlinit, nu, pentru că-n timp de ai greşit vei plăti şi chiar în timpul vieţii, ne putîndu-te bucura de nedreptatea săvîrşită şi lucru şi mai grav şi urmaşii vor plăti nesăbuinţa ta, de le ve-i lăsa-o moştenire, pînă se va epuiza.
    Mai bine sărac şi curat în faţa SA, iar în a oamenilor nu contează, şi de regulă, de-L soliciţi are EL grijă să te mulţumească şi de-L respecţi îndreptat cum îi E dorinţa între oameni. Şi prin muncă cinstită se poate afla bucuria vieţii mai tare decît prin nedreptăţi fudule, ce le plătim pentru a ne îndrepta corect, nu se scapă, orice ai face, SUS scadenţa nu te va ierta niciodată pe tine şi ai tăi, chiar aici pe Pămînt.
    Să nu facem umbră degeaba pămîntului, să lăsăm măcar o urmă a trecerii noastre pe aicea şi chiar mai multe în amintirea oamenilor şi cel mai sigur în a neamului tău ce-l laşi pe Pămînt şi să te ştie prin bine şi utilul ce l-au simţit şi ei de la tine, cu respectarea bunului-simţ şi de se poate şi a SA. Şi nu vei regreta tu şi ai tăi niciodată.
    În peregrinarea noastră pe Pămîntul SĂU, avem nişte etape ce ni le trasează Divinitatea cît existăm şi de ne prindem în sfîrşit şi-L începem a cunoaşte, să căutăm să nu-L facem să ne aştepte, decăt cel mai puţin în raport cu celelalte treburi omeneşti, fireşti. În deplin respect al bunului-simţ şi să facem binele cît mai mult posibil, că vom fi răsplătiţi aici pe Pămînt cît vom exista, dincolo doar de-L respectăm bine şi-n consens cu EL, de nu în limitele normale, fireşti ce le vom afla în raport cu EL.

Să ne ţinem!

   Drumurile noastre, ale LUI şi ale noastre încă de foarte mult timp sau despărţit, El cu ale LUI, îI păsa de noi dar nu-L simţeam alăturea nicicînd şi de asemenea noi cu ale noastre nedreptăţi ce ne atrăgeau părăsiri de către EL şi aveam necazuri cît încape, de nici acuma nu sîntem mai breji, ca-n totdeuna fără EL şi neîndreptaţi.
   Mai mult nici natura înconjurătoare nu o mai respectăn cum s-ar cuveni şi am avut mai mult de tras consecinţe şi pedepse din partea ei, chiar şi nu de mult, cu grave suferinţe ici colo prin lume.
   Unii mai acătării dintre noi au aflat cum să-L caute şi respecte mai alfel prin zări mai puţin murdărite de nedreptatea atotstăpînitoare de pe aici, refugiindu-se departe de lumescul modern şi-n chipuri neînţelese de ceillaţi, ci împăcaţi cu ei înşişi şi cu EL în alt chip, nou şi ne identificat nouă, ca şi-n natura SA tot necontaminată de nefirescul avînt demolator ce ni-i specific pe oriunde te-ntorci.
   Natură care ne îndură nenumărate nedreptăţi şi distrugeri incalculabile, dar şi cînd i se umple paharul răbdării şi se varsă ne ia torentul şi dispreţuitoare ne distruge ca pe nişte gîngănii urîte şi nerecunoscătoare ce am ajuns din nepăsare şi prea mult egoism nefiresc omului, altfel închipuit atunci cînd s-au cunoscut prima oară.
    Să nu ne angajăm niciodată superficial în ceva ce nu ne convine, şi de ochii lumii, că aşa se cade, că aşa se obişnuieşte ori alte motivaţii ţie străine. Să fii tu sincer mulţumit, asta contează cînd ai de făcut ceva, nu părerile celorlanţi, pentru că tu vei răspunde şi răspunzi în faţa SA, toţi aşa o facem de vrem ori nu, asta e, sîntem pe Pămîntul SĂU şi noi tot de EL creaţi şi tot EL responsabil cu grija noastră a toţi cei vii de pe aici.
    Şi de regulă sufletul nostru simte ce-i bine şi ce nu-i, pentru noi înşine şi să fim fermi şi clari cînd e de luat o hotărîre ce altora nu le convine, asta e, aşa simţim şi asta facem. Lecţia s-o ştim cînd avem opoziţie ce ne-ar putea răsturna hotărîri, să-I cerem sincer imediat LUI ajutor şi-l vom primi.
    De ne vom dovedi demni şi-L vom urma, altă viaţă vom avea noi şi familia celor ce ţin de noi, dar să ne ţinem!

Devenim

   Se zice, cînd mai nou avem necazuri, simţind că ni le-am făcut singuri : Domne, apără-ne de noi! Afirmaţia absolut gratuită, pentru că-ntîi trebuie să ne îndreptăm corect şi sigur că nu vom avea necazuri de felul care ne fac să-L chemăm în ajutor, pentru că de-L respecţi cum doreşte nu mai ai necazuri şi nici frică de nimic cît exişti pe Pămîntul SĂU.
    Permanent ni-i foame de viaţă, să o trăim, s-o experimentăm noi înşine să vedem cum e, să ne săturăm de ea niciodată, tot în căutatea noului, a frumosului şi se cade şi a binelui şi a libertăţii şi utilului şi celorlanţi şi-i aproape perfect. Perfect ar fi şi cu EL în noi, ori cît mai aproape de această desăvîrşire în viaţă.
    Moartea cînd ne ia pe cineva drag, tare ne întristăm, dar de ce nu experimentăm să facem ca acel şi chiar noi să ne îndreptăm cît existăm corect cum doreşte Divinitatea şi astfel, fricile dispar şi nici de moarte nu ne va mai păsa, deoarece : ştim dinainte cînd e trecerea, e doar o trecere tot împreună cu EL eşti, nu-L părăseşti şi nici EL pe tine şi nici nu ne mai pasă, e o altfel de trăire în lumea nouă cu EL mai aproape de noi şi noi de EL, e altfel nu mai eşti singur niciodată.
    De cît să ne influienţeze mass madia cu toate formele ei de existenţă actuală şi care nu-i chiar corectă şi ne cam dezinformează şi ne înstrăinează de îndreptarea dorită şi devernind nedrepţi EL ne părăseşte şi suferim necazuri. Mai bine ne îndreptăm cu EL alăturea şi ne informăm mai altfel şi ne umplem viaţa şi nici nu mai ne e frică de nimic în existenţa asta care-i nedreptă şi cu probleme nenumărate.
    Viaţa toată e de primejdie şi libertatea e un risc asumat de nu ştim să ne avem de grijă în bine şi cu bun-simţ în lume şi ca rezolvarea să fie completă să-L şi respectăm şi nu ne mai doare capul defel, cît vom exista.
    De vreme ce teama e molipsitoare să căutăm a nu ne mai fi teamă prin respectarea SA şi cît vom exista adio frică. Şi se mai obţine ceva ne curăţim şi devenim curaţi la trup şi ochii ni se limpezesc, ne schimbăm, în noi înşine.

ÎL făureşte

  Se spun multe şi mari şi mărunte despre Divinitate, că n-o cunoştem oricît ne-am preocupa, nici EL nu vrea să fie cuprinsă oarecum şi nici noi nu merităm măcar cît ne revine din cunoaşterea SA ce am avea dreptul de am respecta-o cum doreşte. Deci în dreptul nostru de am fi corecţi în raport cu EL, eu cred că-n timp ne va da voie să ne cunoaştem mai bune pe noi şi multe din necunoscutele naturale ale Pămîntului SĂU ca şi noi şi din universul SĂU cît vom merita.
   Asta e cît merităm, pentru că de foarte mult timp ne-am înstrăinat de EL şi cu tot demersul SĂU din urmă cu peste 75 de ani nu-L respectăm şi nici nu ne îndreptăm cum doreşte. Deci vorbe-n vînt, nu-L merităm. ÎL ignorăm total, ori pe aproape şi la fel primim răsplata SA, cu toate că-I interesat de noi în cele mai amănunţite şi intime trăiri şi le află fără ca noi să-L ştim măcar cît de puţin, nu ne dă voie. Informaţiea e cu sens unic, de la noi absolut ce facem către Lumea SA, şi noi nu ştim nimic ce şi cum se petrec toate acestea.
   Sîntem creaţia SA de care EL se preocupă constant de la Facere şi ne are în grijă ca fiind cei vii, de morţi nu se preocupă îi consideră necuraţi şi ne-o recomandat şi nouă să ne feri să avem de-a face cu ei, decît din familie numai atunci cu respectarea anumitor reguli stricte expuse-n V.T., grijă, grijă dar cu obligaţii să nu-i greşim, deci între anumite limite să ne desfăşurăm viaţa. Nu ca turişti nepăsători de tot ce ne înconjoară ci implicaţi gospodăreşte în respectarea Pămîntului, dat ca o casă în custodie, chirie, nu să ne batem joc de ea ci cu responsabilitatea cuvenită să-i respectăm legile, îngrijindu-l.
    Să ne preocupăm de prezent cu bun-simţ între oameni, trecutul să nu-i repetăm greşelile şi viitorul să-l lăsăm în seama SA, de-L respectăm, va avea grijă şi de noi în continuarea timpului, ce noi nu-l ştim defel, EL îL făureşte.
    Noi oamenii, pentru că nu-L respectăm, ne-o dat ca frica permanentă de moarte şi de alte neajunsuri, ca semn că  nu-L ascultăm, pentru că ar fi cu totul altceva de ne-am schimba.  

Tarele

   O dată ce te hotărăşti să-mbrăţişezi credinţa SA se impune de la sine şi moralizarea totală a ta în a activităţilor între oameni şi obligatoriu facerea de bine, că de nu aiurea-s toate de nu te-ndrepţi şi vei simţi o presiune de SUS ce nu te va slăbi defel pînă nu te schimbi înspre corectitudinea cerută în căutarea spiritualităţii SALE.
    Uneori şi personalităţi insemnate îşi înţeleg ca oameni în faţa SA unele mai deosebite datorii, ce le au şi caută să se achite cît mai bine chiar şi-n ascuns să nu fie suspectaţi de exagerări în îndeplinirea traiului cotidian, dar nu-i aşa şi nu de puţine ori nu reuşesc să se îndrepte pe cît li-i datoria faţă de Divinitate şi la sorocul poate neştiut pierd totul, ratînd însăşi viaţa lor, nepricepîndu-se să şi-o gestioneze şi mai corespunzător cerinţelor poate prea mari puterilor lor limitate, omeneşti.
    Se poate şi nimic nu-i întîmplător ci după un program de SUS, ca să plătim şi cu urmaşii noştri nefericiţi din cauză că datoria îi prea mare şi greu de îndeplinit. Datorii ce le-au acumulat familiei inşi în trecut ce au comis grave încălcări ale legilor SALE, lăsînd urmaşilor de dus ce n-au mai putut ei plăti, de regulă cu viaţa nedreptă ce au avut-o în faţa SA în timp.
   De asta se poate întîmpla şi-I greşim, reproşîndu-I, cînd suferă un copil ce încă nu poate justifica anumite necazuri ce le pătimeşte singur, e vinovat că aparţine acelui nean ce-i cu greşeli în faţa SA, şi plătesc toţi, după cum e scris SUS, în partea sa fiecare, cum am zis chiar de li se pare nedrept asta e. Să se căznească maturii din greu cu toată fiinţa  şi puterea lor să-L înduplece, cred că se poate, totuşi nu-i de stat cu mîinile-n sîn în faţa suferinţei în desfăşurate, văitîndu-ne ca nişte neputincioşi, că ne merităm negreşit atunci pedeapsa, ce ne-a fost lăsată moştenire odată cu viaţa.
   Deci atenţie părinţi şi chiar tineri cînd vă luaţi în ce familii intraţi, vă asumaţi riscuri de nu cunoaşteţi tarele de plătit LUI, ori din contra vă uşuraţi existenţa urmaşilor, de-i o familie bine văzută în faţa SA.

Visate

   Tot omul poate fi redus la nişte foarte obişnuite apucături şi metehne omeneşti sicer necunoscute decît sieşi dintre oameni, slăbiciuni, dorinţe şi cîte şi mai căte ce ne fac la fel să fim dintotdeauna, la fel de vulnerabili în faţa vieţii, numai cu EL se schimbă existenţa de ştii.
    Tot la fel de nu-L ştii, conştient de Divinitatea să fii şi exişti altfel cam nu prea simţi ce şi cum trebuie, deviezi de la subiectul viaţă, eşti în afară nu mult ci suficient ca să trebuiască să plăteşti totul cît vei trăi pe Pămîntul SĂU. Totul se plăteşte de vrei libertate, e nevoie să  nu te temi de moarte şi necazurile toate şi să I te supui, îndreptîndu-te tu şi ai tăi în viaţă şi să-L respectaţi. La fel de orice neajunsuri, tipic omeneşti, a celor nedrepţi.
    Uneori căutăm nod în papură unora ce ne sînt superiori prin realizări şi alte activităţi demne şi admirate corect şi noi venim şi-i denigrăm cu cîte neajunsuri omeneşti ca la fiecare nu prea de arătat, intimităţi, deficienţe de comportament de altfel obişnuite, dar acelora mai ceva decît noi nu li se permite. Vai de cei ce nu-şi văd de bîrna din ochi pe paiele altora, în devenire dreptă. Invidia roade şi piatra, dar pe om oare îl mulţumeşte? Că dă dovadă de imoralitate şi neomenie.
    Ce mare brînză am realizat de ştim că viaţa unui ins însemnat prin ceea ce face bine şi util şi altora ce-l admiră şi-i mulţumesc îndatoraţi, deci acea viaţă e mai jos decît realizarea sa, bine că se poate ridica mai sus decît condiţia sa precară şi poate ştersă şi cu cîte şi mai cîte neajunsuri omeneşti toate ca şi la cei fără realizări deosebuite. Trebuie să fim oare toţi o apă ş-un pămînt? N-are dreptul fiecare la năzuiţe înălţătoare prin care şi alţii să se îmbunătăţescă cît pot mai bine şi cunoaşte fericirea ce le-o deschid alţii prin ei cu ce pot mai bine din ei, realizîndu-se mai împlinit decît media umană.
    Ştiinţa ne oferă ipoteze, presupuneri, observaţii iar realizarea în sine certitudini, siguranţa creaţiei depline adevărate împlinirea năzuinţelor, aşteptărilor poate mai de mult ne ştiute ci doar închipuite, visate.
  

Revino-ţi!

   Nu-i bine să-L abordăm, decît la început cînd poate sîntem emoţionaţi şi ne luăm după texte scrise de alţii, ulterior fiţi voi înşivă cu specificul vostru firesc, adresaţi-vă LUI, cum credeţi de cuviinţă sincer, că-i mult mai bine.
    Toate regimurile totalitare au avut grijă să ascundă adevărul, dar în timp cine va dori cu încrederea în adevăr îl va afla cu siguranţă, mai ales că-L priveşte nemijlocit să fie.
    Nu ştim nimic sigur bazîndu-ne pe legile umane şi se ştie că nu-s atotcuprinzătoare, sîntem conştienţi de multe imperfecţiuni şi totuşi complexitatea lumii nu ne dezarmează căutăm să ne perfecţionăm continuu chiar şi-n privinţa SA.
    Trebuie să fim receptivi la tot ce-i bun şi util în lume, societate, familie şi apropiaţi şi să ne tot perfecţionăm continuu în a da lucruri bune şi utile către ceilalţi.
    Să ne reţinem cît mai mult din pornirile nedrepte, şi să ne purtăm raţional între oameni, dacă altfel de manifestare mai bună nu sîntem capabili, măcar să nu le greşim şi la agresiuni să nu răspundem, mai bine retraşi şi-n caz de nevoie cu sprijinul SĂU sigur ne vom restabili normalul vieţuirii corecte nouă.
    Mulţi dintre noi ce se consideră drepţi şi corecţi îs şi înfumuraţi, greşesc, e bine să ne arătăm ponderaţi şi răbdători în toate cele şi numai de ni se cere să fim corecţi în toate, cît mai potoliţi în explicaţii.
    Receptivi la tot ce e de învăţat în bine şi util, vedem totul şi contrariul totului, ne vedem de drumul nostru împăcaţi cu noi înşine şi cu EL de se poate şi nepăsători la nedreptatea lumii.
    Să nu fim niciodată pesimişti, chiar de sîntem loviţi să ne retragem un timp de reflecţii, gîndire acordă-ţi şi revino-ţi încet la normalul firesc. Nu-i firesc să fii decepţionat de cum trăieşti, luptă să te-ndrepţi şi caută ajutorul SĂU, că asta-ţi lipseşte din viaţa ta şi vei reuşi. Nu te lăsa!
    SĂ nu te dai bătut orice ar fi, chiar de vezi pe mulţi descumpăniţi şi ai şi tu necazuri ca fiecare în viaţă fii mai altfel, înspre bine, gîndeşte pozitiv cu speranţe înspre EL, de reuşeşti să-L contactezi, vei fi alt om. Revino-ţi!

Neînsemnaţi

   Cercetarea în cunoaşterea ştiinţifică şi nu numai e foarte mult ajutată de simţul misterului, excepţia care confirmă regula şi altele asemenea aflării unor neştiute în dezbatere roditoare, ce nu-s înpiedicate decît de mîndria prost înţeleasă, ce se consideră atotştiutoare şi nimic în realitate folositor şi altora ci încurcă rezolvări necesare în timp util.
    Uneori probleme de nerezolvat în legătură cu suferinţe îndelungate, ce parcă nu se mai termină, care-s atenţionări de descoperire a realităţii SALE, se rezolvă în timp scurt de-L abordezi chiar şi cu neîncredere la început şi din ce în ce mai interesat, văzînd vindecarea ce se-nfiripă, suferinţa a rodit deplin, de te-ndrepţi corect şi-L respecţi cum se cuvine, ai cîştigat enorm şi să te ţii, eşti pe cele mai bune auspicii existente-n lume.
    Fantastică e doar credinţa, dar care te face în realitatea ce-o simţi să te încrezi mai tare-n viaţă şi fără frică s-o urmezi cu multă nădejde în bine şi utilul ei, la care şi tu contribui nemijlocit.
    Îşi asumă un risc, cred nedrepţii, şi nu numai, chiar şi cel ales uneori cît e în calea aflării SALE, deci cînd îi ales şi nu-i convins şi nici nu se consideră bun, ci doar poate în devenire. Aşa gîndim despre alegerea SA, dar nu-i aşa, trebuie să-ţi dovedeşti şi ţie că meriţi alegerea chiar de-i dificil uneori, ori asta e.
    Se zice că epocile au metehnele lor bolnăvicioase, ce bîntuie lumea atunci, mai specific acelei perioade, iar secolul acesta va fi, ori nu va fi, de nu va fi religios. Eu zic că se va regăsi credinţa în Divinitate, cu siguranţă.
    De regulă nu sîntem cu bun-simţ defel în lume, în societate şi nici în familie ori apropiaţi şi căutăm să-i dominăm, să-i bruiem pe toţi de se poate, emiţind continuu ce ni se pare a fi noi înşine şi restul nu mai contează.
    E bine că sîmtem aşa, mai apreciat e prietenul, apropiatul decît litera legii cu adevărul ei, ce n-o pricepem poate şi-i şi trecăroare, dar omenia nu
    Ne simţim uneori tari şi mari, dar în realitate am înnebunit şi nu ştim, urmează căderea, desfiinţarea, pierderea ireparabilă, sfîrşitul, de nu ne trezim să ştim cît de neînsemnaţi sîntem în realitatea SA.

Pricepînd firescul

    Se poate încă să întîlnim prăbuşirea spirituală între oameni destul de răspîndită, ca şi indiferenţa, ca urmare a neadevărurilor expuse-n lume, ce-au îndepărtat mulţimile de la EL. Nu-i nimic nu ne vom pierde în vorbe goale, că aşa se poate întîmpla, ci adevărul va fi simţit în lume, şi-L vom cunoaşte, ca nou. Şi nu se va întrista nimeni, ci din contra, vom fi minunaţi şi învăţaţi pe loc.
    Toţi îL vom afla odată pentru totdeauna, şi-n noi va rămîne, cu noi, cum se va dori, vom şti corect.
    Se greşeşte considerîndu-se de cîţi oameni că deţin adevărul, dînd dovadă de incultură, în lume diversitatea multiplelor gîndiri umane, atît de variată ne împiedică a gîndi aşa. O unificare oarecare, dar altfel manifestată o vom afla atunci în respect faţă de Divinitatea SA.
    Gîndirea şi modul de trai nu se pot separa, gîndind corect vom vieţui la fel, dar implicarea nedreptă cu vorbirea fără a ne gîndi bine cu bun-simţ ne va îndepărta de firescul cel dorit înspre îndreptarea binevenită. Să facem cît mai puţin rău, a minţi cît mai puţin, făgăduinţele să ni le ţinem, fiind un mod de viaţă în schimbare adevărată, că destul am existat nevrednic. Măcar începînd cu-n limbaj cinstit să-ncepem schimbarea noastră.
    Acţiunile vieţii noastre ni le facem încetul cu încetul, cătinel, cătinel adunîndu-se trăirea ce ne-o dorim corectă în faţa SA, şi-o simţim aşa în timp şi chiar imediat, doar nu sîntem aşa de rupţi de realitatea trăirilor noastre cotidiene. Afirmîndu-ne în adevărul în care credem cu bun-simţ între oameni, de nu şi-n gîndurile către EL.
    Libertatea gîndirii şi acţiunilor noastre în respect reciproc, să le-o restituim şi acelora care în timp au uitat de ea, înstrăinîndu-se de firescul adevărat uman, uitîndu-i gustul bun şi demn.
     EL ne ajută-n toate cele, dar trebuie să fim treji în tot ce înfăptuim cu ochii largi deschişi înspre bine şi util nouă şi altora într-o existenţă adevărată, cumsecade între oamenii Pămîntului SĂU.
     Absurdul vieţii uneori trebuie schimbat, pricepînd firescul altfel nouă, nu cel trăit nedrept în neştiinţă rea.

Nevoită

   Într-adevăr odată declanşat războiul cu nedreptatea, trebuie dus pînă la capăt şi doar învingători să fie fiecare împotriva nedreptăţii propii şi numai astfel să se poată apropia de îndreptarea dorită de SUS. Altă soluţie nu-i.
   Spiritul de suflă numai înspre libertatea în puterea aleasă liber. De regulă toate-s posibile dar multe nefolositoare.
   Dreptatea e necesară-n lumea de azi, pentru a nu se pierde lumea în dezordinea ce se-nfiripă tot mai mult.
   Ne înviorează credinţa, ne trezeşte din amorţeală, descoperim lumea mai altfel, bună, corectă să fie şi noi în ea cu binele şi utilul să continuăm schimbarea corectă înspre ce doreşte EL, susţinîndu-L, cît mai bine înspre înoirea necunoscută înspre devenirea continuă.
   Chiar de sîntem bucuroşi şi mulţumiţi de ce se va întîmpla în devenirea noastră înspre EL şi oarecum nostalgigi, tot firesc e să ne stăpînim în tumultul schimbărilor în desfăşurarea necesară, aflării SALE tot mai concrete atunci.
   Totuşi dreptatea nu va fi uitată şi cel nedreptăţit va triunfa chiar şi-n cauze aparent defavorabile cu învinşii vieţii, ce-şi află prin îndretarea dorită ca toată lumea înspre bine şi utilul necesar continuării convieţuirii necesare într-o lume adevărată cum n-am ştiut. Acum cu EL în prim planul vieţii lumii ce nu-L ştiam defel ca acuma, atunci va fi altfel vom vedea.
    Cumsecădenia va fi la ea acasă şi nimeni nu va mai nedreptăţi în lumea noastră, fără trădători, numai cu bune şi utile în toate cele.
    Sensul vieţii şi al spiritualităţii începe să-L perceapă mai timpuriu natura SA şi Pămîntul în toată fiinţa sa, ce n-o ştim, şi-ncet, încet şi omenirea toată se va alinia, îndreptată şi dispusă să-L respecte, cum n-a fost poate niciodată aşa, înspre EL şi Lumea LUI. Cu noi în schimbarea nevoită, asta e.

Solemn

   Suferinţa pentru unii e foarte roditoare, se dezmeticesc complet, de înainte erau nehotărîţi, acuma-s convinşi de reuşită şi se schimbă în bine total, chiar cu 180 de gr., o iau înaintea multora ce erau deodată cu ei, aşa a vrut El şi s-a şi putut. Calea a fost găsită la timp, chiar de mult bîjbîită, totuşi s-a îndreptat şi după cu un interes crescînd chiar dacă mai au rămas de aflat încă multe, ca pentru fiecare în raport cu Divinitatea neepuizînd cred niciodată vasta SA aflare.
    Mulţi spun vrute şi nevrute, şi ce-i mai grav că şi-n faţa SA la fel procedează, nu-s dezmeticiţi încă, dorm în ei trecînd prin viaţă inconştienţi de ei şi de responsabilitatea trăirii pe acest Pămînt al SĂU, fiindu-I dator vîndut şi nu ştiu deloc nimic, nu-s conştienţi de ce li se întîmplă oare în viaţă? Vai de ei, Doamne! Trezirea trebuie să fie cutremurătoare ca să se clarifice odată pentru totdeuna ce-i cu ei şi cu Divinitatea. În ce raporturi se află responsabili şi corecţi pentru totdeauna, să n-o mai scalde că vor plăti ce li se va cuveni atunci.
    De regulă cine nu-L respectă cît trăieşte, cît e viu şi Divinitatea doar de cei vii se ocupă cît trăim ne are în subordine şi-n grijă să ne îndreptăm şi să-L respectăm pînă nu mai sîntem. Cînd atunci intrăm în altă dimensiune, ce nu-L priveşte. Cel puţin aşa cred deocamdată. Sînt unele semnale de recuperări, dar nu ştiu multe şi-n ce condiţii, deocamdată.
    Au fost în timp perioade religioase accentuate, credinţa era respectată cum era momentul acela, azi nu s-ar potrivi deloc, lumea-i mai tolerantă faţă de atunci cînd toleranţă nu era defel în lume şi s-a mers, prea departe cu nedreptatea religioasă. Consider că era o înflăcărare religioasă bazată pe flăcările rugurilor terorii ne credinţei, ce atunci se chema "credinţă", vai de ei nedrepţii neştiinţei SALE.
    Nu merităm multe să ştim, din cauză că nu-L respectăm şi nici îndreptaţi nu sîntem în lume, drept consecinţe nu avem acces liber la multe cunoştinţe din natuar universului nostru apropiat ori îndepărtat, deocamdată. Adevărul SĂU e cel mai solemn dintre toate de pe Pămînt, şi încă nu-L ştim bine.

Nu numai a noastră

   Cel ce nu crede şi nici nu vrea, are el motive întemeiate, de necredinţă, ori se consideră îndreptăţit singur în toate cele, şiindu-se drept, corect şi cu bun-simţ în societatea oamenilor, deci ne greşindu-I în mod cunoscut şi se fereşte să-I greşească. Dar totuşi e bine să-şi caute în suflet de se oglindeşte curat, sincer cu toată hotărîrea şi responsabilitatea de care-i capabil în toată fiinţa sa, gîndindu-se adînc şi clar şi va afla de-i capabil să înţeleagă, adevărul său curat şi va lua după aceea hotărîrea bună necesară.
    Omul corect nu poate trăi fără să ştie tot mai mult despre EL şi ce legătură are de îndeplinit, poate nu ştie multe dar totuşi cîte ceva tot află în timp şi I se va închina cum necum, asta e.
    Tot aşa se schimbă credinţele şi sufletele maselor şi nu numai, cînd cade o putere politică, de se miră mulţi cum e posibil, s-a erodat, s-au plictisit de atîta neschimbare, vor ceva nou şi mai bun. Totul e o negociere continue în societatea conştientă, corect, de nu se pot răsturna îndreptăţite porniri şi învinge nedreptatea, de-i competitivă chiar rea şi urîtă, de nu-i alta mai acătării pe piaţă şi-şi găseşte susţinere, chiar nedreaptă şi merge un timp cît vrea EL. De-L priveşte şi se va afla cînd va dori.
    Aşa-i şi-n spiritualitatea SA, e în mulţime cunoscută de doreşte EL şi-n timp cum trebuie vom afla.
    Imaginaţia şi iar imaginaţia, e de vină atunci şi cînd se pierd confruntări de forţe materiale, umane ori imaginare, conflicte acum prin informaţii prea amplu răzbătute în lume.
    Se spune că răul poate fi absolut că-i puternic în toate cele şi că binele e puţintel la trup, becisnic şi neajutorat de nu-i susţinut se pierde uşor. Dar e singurul binele care ne ajută, el pe noi şi noi pe el. Cu răul ajungem nicăieri, pierdere de timp, mergem în gol de producţie ni-i calea răului pentru noi. Ne înjosim şi dispărem în suferinţele datorate părăsirii noastre de către EL şi-o încurcăm amarnic, putem rata şi viaţa nu numai a noastră.

Răscumpărarea

   Între gînd şi faptă e distanţă, ai de gînd să fii milos, dar nu poţi fi din varii motive şi e totuşi bine şi cu gîndul eşti văzut bine SUS, dar mai bine de era şi fapta, era dublă realizarea ta, e bine oricum numai să fii sincer totdeauna în relaţiile cu EL. Întotdeauna spre bine să fii orientat şi cu bun-simţ în toate cele.
   Sînt unii ce cunosc ce trebuie să facă înspre bine şi chiar şi unele din dorinţele SALE şi le transmit şi altora, fără să aibă vreo calitate, nu contează, de-s sincere şi corecte vor fi bine primite şi folositoare celor ce le vor şi urma. E bine să fim bine informaţi în spiritualitatea SA şi-n îndreptarea cerută, pentru a nu-I greşi iar şi astfel să nu realizăm nimic bun, cu toate că dorim, dar nu ştim.
    Divinitatea cînd alege, pe un oarecare, care s-a distins poate şi involuntar într-o treabă bună şi e apreciat SUS, I se adresează cu încredere, şi-l chestionează de se-ncumetă să se înhame, la o credinţă ce poate n-o ştie bine, e de tras înspre îndreptarea dorită şi nu-i simplu defel, de nu eşti învăţat. Ţi se schimbă macazul vieţii, eşti pe o linie în pantă, uneori crezi că-i nevoie de cremalieră, atît de abruptă ţi se pare calea. Asta e, cunoaşterea te premiază, după efort şi căutări nu toate roditoare.
    EL are răbdare multă şi tu să cauţi să ai ! Am cunoscut şi cazuri de renunţare în faţa SA, şi aceia chiar aveau nevoie şi au şi pierdut mult în viaţă, dar încăpăţinarea costă şi totuşi consider că-I răbdător cu ei şi cu fiecare încă.
    Nu ştiu cum să zic cînd renunţi la credinţă din cauză, că doreşti prea mult, fiind încă dator LUI şi nu te recunoşti dator. Nu ştii de ce ţi se cere aşa mult, crezi tu, şi I te împotriveşti în timp, neştiind datoria, nu ai acces SUS să vezi de unde ţi se trage, cine ştie ce înaintaş nerebnic ai moştenit şi tragi barca pe uscat încă mult şi bine de nu te-ncumeţi să te iei la trîntă cu răscumpărarea ce ţi-i în dreptul tău. Numai tu o poţi onora, ori de se-ncumetă altul în locul tău cu acordul SĂU.

E bine şi aşa

   Dumnezeu E aşa cum E, nu-l prea ştim bine, ni s-o ascuns, ori nu am vrut noi să-L ştim, numai EL ştie ce şi cum e problema cu noi şi EL. Răul şi binele îs de sorginte Divină şi deci nu le pricepem nici pe ele prea bine. Cu unul, binele, ni se dă voie să facem de toate cele, dar cu răul doar să-l ştim bine şi să-l evităm cît existăm de vrem să ne fie viaţa, viaţă.
    Creaţia SA lumea noastră, EL ne-a lăsat-o pe mînă să ne-o facem cum vrem, respectînd legile Pămîntului, ce nici acuma nu le ştim şi ne batem joc încă de truda SA, uneori o mai luăm pe cocoaşă. E destul de răbdătoare natura cu noi, şi nu mertăm, ar trebui că sîntem destul de mari la mintea de atăta amar de mii de ani, s-o cunoaştem pe de rost, dar nu, sîntem nişte neputincioşi în cam toate la care-i de pus osul la treabă, ne place chiulul şi huzurul pe seama SA şi a naturii SALE, oare pînă cînd?
    Nu cunoaştem nimic din mecanismele lumii oamenilor, de cînd pînă cînd vom fi pe acest Pămînt? Şi-n ce condiţii şi care sînt etapele de urmat încă pentru această omenire ce a ajuns la peste 7 miliarde de suflete? Întrebări şi iar întrebări, dar El ne aşteptă să-L ştim şi îndrepaţi să-L respectăm şi pe urmă vom mai vedea de vom merita, vom afla. El nu-I retras. 
    E prin preajma noastră, nu de mult ne-o vizitat cu îndrumări, fără să-L respectăm cu toate că ne-o pedepsit ulterior, lăsîndu-ne fără apărare doar, doar ne va veni mintea la cap. Şi nu ne-o venit nici pînă acuma ci parcă mai rău am ajuns în nedreptatea ce-o afişăm mai peste tot.
    Sînt unii cuminţi ce-şi văd de lungul nasului şi-atît, nu se-ntind mai mult de cît li-i plapuma, îşi văd de drumul lor corect disciplinaţi moralizaţi în viaţa lor şi a celor în grijă, nu-I greşesc, şi-I ţine. Nu se-ncumetă la mai mult, nu-L ştiu, nu au surse sigure, demne de urmat, şi se limitează la atîta, îL aproximează şi EL e mulţumit şi cu atîta. Nu se avîntă în demersuri semeţe, ce te implică şi ai de tras cîte şi mai cîte să-L afli şi respecta cum vrea, e bine şi aşa.

Permanent scuze

   În continuare se poate spune că şi instrucţia nu destul de bine înţeleasă te face să te menţii o brută încă, un simplist nătîng şi elementar în apucături încă animalice, chiar fiind cult dar nu încă om.
   Părerile politice vin şi se duc, sentimentul democratic îi iei şi-l laşi după cum îţi convine, doar morala e temelia culturii şi vieţii politice la o adică. De n-o ai degeaba e totul, instrucţia pe spoială de bun-simţ, cîte şi mai cîte titluri şi îngînfate realizări de pretutindeni, tot degeaba, ratate-s toate că eşti un zero ca om. Şi se poate şi viaţa toată să ţi-o ratezi, cu toate cunoştinţele acumulate fără o bază sănătoasă şi demnă de un om adevărat. Încă eşti ne dezmeticit.
    Mai e ceva ne la locul ei, libertatea de nu-i consolidată de morală, e degeaba cultrură şi ştiinţă înaintată, spirit democratic puternic, vorbe-n vînt îs toate şi azvîâtlite-n dezordinea lumii acesteia nedrepte, claie peste grămadă în neştirea SA, ce-I peste toate şi-naintea tuturor Temelia.
    La fel şi funcţionarea Dreptului nu-i posibilă fără morală. O atăt de veche chestiune de EL zidită-n noi e nevoia de o existenţă permanentă în societatea umană, bine înţeleasă.
    De altfel de nu te ţii de bune, frumoase şi utile treburi şi te complaci nedreptelor nevoi ce te "răsplătesc" de nu te-ndrepţi, pe scurt nu-i nevoie de cine ştie ce viaţă corectă de te-ncumeţi în lumea de azi. E cu totul altă treabă cu multă bătaie de cap ca să fii cu bun-simţ într-o existenţă acătării ce-ţi va fi foarte greu s-o susţii îndreptată.
   Mai exită o seamă de indivizi, aşa zişi exigenţi ce-şi caută de lucru şi-o dau cu stîngu-n dreptul, ce nu se ating, doamne fereşte, de netrebnici, se vede că-s odraslele lor needucate. Şi dau cu toate criticile-n  cei de ispravă şi drepţi la cea mai mică abatere. Canaliilor le găsesc permanent scuze, trecîndu-le cu vederea, animalităţile de ce-s în stare.

Şi e ceva

    Renegîndu-L ne renegăm pe noi înşine în primul rînd, fiind creaţia SA, nu numai noi ci şi-ntreg Pămîntul, natura şi universul, Totul E EL şi noi pe lîngă, ca ceva acolo neînsemnat, de nu-L repectăm.
    Omeneşte, ca să nu greşim cînd facem acţiuni de filantropie se cade a fi şi raţionali nu întru totul dedaţi milei şi inimii fără margini, nu-i corect că-i încă departe îndreptarea lumii şi ne trezim cu ponoase necalculate atunci şi plătim tot noi şi n-au intrat zilele-n sac.
    Puţini, eu zic chiar exagerat de puţini, din varii motive ce nu toate ţin de noi, nu ne pricepem de ce tragem barca pe uscat, majoritatea la o adică. Şi ni-i viaţa aşa de grea şi cu atîtea neajunsuri şi claie peste grămadă suferinţele ce nu se mai termină de la un timp în dreptul fiecăruia. Toate-s datorate neputinţei de a-L şti corect şi respecta îndreptaţi între noi oamenii. Simplu şi la obiect, dar foarte greu de realizat şi pentu unii mai cu o oarecare înclinaţie spre îndreptare, nu încă obişnuiţii nedrepţi ce-s pretutindeni în neştire. Asta e pînă la dezmeticire.
    S-ar zice că suferinţa nu-i roditoare, ea ar rodi de ar găsi prielnice condiţii, dar în lumea nedreată cu toptanul, de unde? Şi cu atîta minciună de sus pînă jos şi din stînga pînă-n dreapta şi invers tot aşa, continuu de mii de ani, nu-i posibilă trezirea chiar de ar fi fost unele încercări, mai ales din partea Divinităţii, ne-am opus şi încă ne opunem. Neclaritatea ne costă, neputinţa ne costă, nedreptatea ne costă şi nu pe unii ci pe toţi, că nu ne diferenţiem deloc, o apă şi-un pămînt toţi la hurtă nedrepţi cît încape. Numai SUS se ştie exact.
    Se zice că de ai cultură eşti cineva, cine are carte are parte, aiurea, de na-i morală eşti un zero, cu multe zerouri după , în nulitatea ta hîdă total. Singurătatea culturii e sinistră într-o fiinţă imorală, instruită parţial, fără cei 7 ani  de acasă, cît va trăi un handicapat mizerabil în comportamente de mahala, de nu se-ndreaptă cumva măcar să lupte cu sinele nevrednic cît va exista şi e ceva.

Un oarecare

   Uneori în viaţă din cauza unor întîmplări nedorite în cercul de prieteni, apropiaţi, se pune problema perisabilităţii vieţuirii nostre pe acest Pămînt, cînd nu ştim ce ni se poate întîmpla pînă măine, fiind o veşnicie de timp cînd ni se pot întînpla multe neaşteptate nedorite pedepse şi cîte şi mai cîte nenorociri. E firesc sîntem supuşi ca fiecare nedrept neputinţei aflării unu-i traseu corect şi sigur înspre EL, cînd totul e sigur de eşti îndrepat şi-L respecţi cît e posibil, firesc înspre EL, fără frica celorlanţi, justificată în nedreptatea lor.
    Nu pot să afirm că sînt oameni pentru care fericirea e o eroare, ci cred că-s incapabili de ceea ce le oferă viaţa, la un moment dat, fiecare are limitele sale şi le poate depăşi de se ambiţionează în cunoştinţă de cauză, de nu să se lase păgubaş, că nu-i bai de-ţi recunoşti nepriceperea la o ocazie mai deosebită, nu se face gaură-n cer. De cît, de te cheamă însăşi EL atunci e cu totul altceva.
    Se zice că tăria noastră morală e direct proporţională cu imoralitatea ce ne paşte doar, doar vom greşi şi e posibil să plătim, aşa că-i mai bine să ne păstrăm curaţi înspre bine cît existăm.
    Nu cred că-i bine să fiu aşa drastic, zicănd că-i o prostie avînd o ocazie de legătură cu Divinitatea şi refuzînd-o, aşa din obişnuinţă nedreaptă. Da, e cea mai deosebită şi înălţătoare relaţie umană ce ni se oferă de cînd existăm pînă nu mai sîntem, te simţi pe lîngă apărat şi neînfricat din toate punctele de vedere ale existenţei fireşti, normale. Căci te schimbi înspre bine, vrei nu vrei, asta e, ca-n orice profesie de credinţă ce-o afirmi sus şi tare la o adica. Şi împlinit, tot mai împlinit, dar e o muncă pe lîngă firescul obişnuit cel trăieşti, o muncă suisţinută continuă de îndreptare şi folos înspre ceva ce-n timp ţi se destăinue ca ceva absolut nou, minunat ce-l trăieşti nemijlocit.
    Asta e, nu te ştie nimeni, tu cu EL, atît, şi poate un foarte bun amic ce-ţi împărtăşeşte aceleaşi idealuri, trăindu-le şi el, te cam izolezi de nedreptatea lumii acesteia, într-o lume nouă cu EL alăturea mereu. Fiind şi printre ceilalţi ce nu te ştiu, decăt aşa că exişti şi tu pe acolo, un oarecare.

Cît exişti

   Timpul pur, e atunci cînd îl petrecem plictisitor de deranjant, nefiind ocupat cu nimic ce ne-ar omorî timpul, cînd sîntem absolut nefolositori şi stăm degeaba foarte mult timp şi nu-i vedem capătul, nu ştim cît vom fi aşa izolaţi de firescul nostru ambiant, atunci de regulă ne bat gîndurile, amintirile cum or fi, ne năvălesc anapoda. De asta e bine să înfăptuim binele cît mai mult în viaţă, ca acele pauze de gîndire şi răzgîndire să ni le bucurăm cu căldura amintirilor bune, că cele rele ne acresc, ne întristează iremediabil şi timpul trece foarte, foarte greu cu ele-n gînd.
    Curajosul e aceala care-şi poate înfrîna sieşi frica ce-l cuprinde la o adică, asta în caz că nu-L ai aliat pe EL, că-i altă treabă, nu-ţi e mai frică de nimica.
    Mulţi deosebit de nedrepţi îşi acoperă netrebnicia în diferite feluri, încercînd să ne ducă de nas, prin comportament mai îngrijit, dar tot lichele sînt, prin îmbrăcăminte elegantă, dar tot un netrebnic rămîne, de-l afli. 
    Să nu ne supărăm pe viaţă de întîmpinăm oarecum greutăţi în munca de îndreptare, înfrînare a sinelui spre moralizarea mult dorită, ci să ne distanţăm de noi înşine, impunîndu-ne exerciţii desconcertante pînă ne intrăm în mînă spre ţelul dorit, schimbare din mers cu răbdare multă şi încăpăţinare, înspre bine.
    Toţi avem un teritoriu în care ne simţim în largul nostru, şi canaliile şi nedrepţii ca şi toţi şmecherii îşi au terenul lor predilect de afirmare şi lucru în rele şi urîte apucături ce te îngrozesc, aşa că mai bine refuză-i în ai întîlni în asemenea împrejurări hîde, taie-le orice punte de legătură ce te-ar putea înstrăina de lumea binelui ce-o cunoşti şi păstreazăte-n ea cît exişti că n-au ce-ţi face. De-i vorba de un duiel, se presupune imediat condiţii egale între protagonişti, dar cu ntrebnicii ce-s atît de josnici, tu mult înălţat nu te coborî, iar ei niciodată nu se vor putea afla la nivelul tău, aşa că nu vă puteţi întîlni corect. Şi evită-i cît exişti, şi-ţi va fi bine.

Nu ne iese nimic

   Libertatea nu-i chiar desăvîrşită, nu ne putem face chiar de cap, avem o obligaţie, un traseu, bine de urmat şi ne vom împlini prin el, aşa sîntem construiţi, fiinţăm cu-n scop şi-n timp credem în el, confundîndu-ne viaţa cu acel destin ce se-nfiripă odată cu noi, prin noi realizîndu-ne concomitent şi nici nu vom observa, ni-i dat aşa.
    Avem uneori contradicţii, conflicte, în timp e bine să ne obişnuim a fi toleranţi, timpul vindecă totul, să fim morali, respectuoşi şi cu neînţeleşii noştri la un moment dat, ne vom simţi mult mai bine în timp. Să uităm!
    Tot ne adaptăm la condiţii în dezvoltare, cunoaştere, scormonim continuu. Ne-a dat din EL spiritul şi gîndirea daruri Divine, nouă, nu în conservare, ci să le folosim cum ne taie capul, cît mai bine în cunoaşterea ce-o considerăm necesară în desăvîrşirea noastră firească. Continuu ne lovim de nereguli, în noi înşine în primul rînd, neînţelegîndu-ne pe noi în toate cele şi de sîntem cu piciorele pe Pămînt, ne vom lupta să ne îndreptăm.
    Sînt neînţelegeri legate de absolut toate lucrurile ce ne înconjoară, abateri, excepţii care se zice că vor confirma regula, dar sînt atrageri înspre aflarea SA, minuni, ce-L confirmă de avem ochii deschişi să-L cunoaştem cît E de complex şi inexplicabil, că nu-L ştim defel şi-L evităm sistematic toţi, nu ne convine, ce!? Nu ştim, dar asta e.
    Libertatea fiecăruia e lege pentru oricine, să n-o încălcăm în nici un fel, asta-i morala în esenţa ei.
    Ne aprindem prea uşor cînd e un fapt deosebit, care poate nu-l pricepem pe de-a-ntregul şi putem greşi, e nevoie de moderaţie potolire în toate cele obişnuite şi neobişnuite-n lume.
    Se zice că viaţa e o sărbătoare, depinde cum o privim, de regulă vrînd să aflăm multe şi mărunte despre ea, ne alegem cu praful de pe tobă, n-o pricepem cu toate că avem parte de tot felul de trăiri prin ea în complexitatea ei firească şi nefirească nouă ce n-o înţelegem, pentru că nu-L luăm aliat pe EL în acest demers deosebit. Sîntem într-o combinaţie din care EL nu poate fi exclus, orice am face, nu ne iese nimic fără Divinitatea SA.

Să izbîndeşti

   Nu putem avea toate cum vrem şi uşor să ne adaptăm la nevoi imediate, ţac-pac, ci-i nevoie de răbdare multă şi nu ne place uneori, ne pierdem răbdarea şi-I greşim. Se poate ca-n timp să ne dorim să ne îndreptăm şi, şi mai deosebit, să-L cunoaştem corect şi de se poate să-L respectăm cum se cuvine. Cine ştie poate vom reuşi în viaţă şi vom fi salvaţi noi şi ai noştri, la care ţinem.
   Dar apare inconvenientul : nu putem din diverse motive, legate de diverse apucături şi lumeşti obişnuinţe cu care trăim învăţaţi şi nu ne putem rupe de ele şi poate şi apropiaţii contribuie la dezacordul ce s-ar isca din vina no-i tale porniri spre bine şi spiritulitatea SA. Şi astfel te zbaţi un timp şi de nu reuşeşti să găseşti o soluţie adecvată te laşi păgubaş, de ceva bun pentru întregul colectiv ce la-i fi împlinit, salvîndu-l în definitiv.
    Pierderea e imensă şi nici nu ştiu de nu va fi cu consecinţe negative asupta ta şi a celorlanţi şi mai e ceva, de acuma tot ce-i necaz va fi creditat : din cauza a ce nu ai putut să te adaptezi tu la noile cerinţe ce le doreai înspre bine şi spiritualitatea dorită. Aşa că fii hotărît, schimbă-te în bine, cu orice risc şi de ai necazuri, cere-I LUI ajutorul şi ţi-L va da şi altă treabă va fi, ve-i vedea, nu te lăsa şi fii răbdător înspre bine şi util nu numai ţie.
    Şi mai e ceva, în cazuri deosebite, se cunosc în istorie, cînd inşi cu diverse teme în faţă, au răzbit fiind de ne oprit pînă şi-au îndeplinit ţelul programat, întocmai fără rabat. Izbînda lor le-a asigurat un loc în timp. Tot aşa se spune că-n CER trebuie să izbîndeşti, altă cale nu-i, luptăndu-te cu tine în primul rînd, sinele tău năuc ce te trage îndărăt, invingîndu-l şi altele colaterale împotriviri şi de trebuie, cum se zice : cu plăcere.
    Lumea noastră a trecut prin multe încercări foarte grele pînă azi, şi toate acelea au fost atunci creditate ca sfîrşituri ale lumii, aşa de teribil I-am greşit de şi-o întors faţa de la noi fiind posibile acele grozăvii apocaliptice atunci prin locuri din lume, supuse dezastrelor inimaginabile ce ne-au pedepsit atunci.

Dar de ce?

   Se zice că din întîmplare ne naştem undeva pe Pămînt, nu-i corect, totul e programare ce ne-o însuşim vrem ori nu, şi-n timp ar fi bine să rămînem acolo unde vom întîmpina viaţa cu cele mai deosebite trăiri în primejdii, mister şi neprevăzut, decît în altă parte. Şi de ce ni-i dat nu putem fugi, ci ne va însoţi, dar va fi mai ştrearsă trăirea dată în noul context, poate neadecvat nouă şi nu ne-nplinim rămînînd poate aşa şi vom avea de tras.
    Universul există şi funcţioneză după legi ce oamenii le-au aflat şi unele în curs de cunoaştere, sînt şi excepţii ce-s minunile SALE date nouă ca semne că EL există şi să-L remarcăm ca atare, de nu, ne îmbătăm cu apă chioară.
    De regulă îi uşor să vorbeşti despre lucruri ce-ţi sînt inferioare ţie, cu cele superioare ce te depăşesc în bine e mai dificil, nu ni le închipuim cum sînt, nu le simţim corect şi poate greşim şi mai bine pentru că nu ni le închipuim corect adevărat fiind străine de noi, nu le abordăm, ne ferim necunoscîndu-le.
    Ne-am obişnuit cu suferinţele, nevoile să ne copleşească e un mediu curent nouă, nici nu ştiam ce înseamnă viaţa liberă, adevărată decît de cca. 60 de ani încercăm cu unele reamintiri urîte şi rele ce ne mai bîntuie încă şi acuma prin lume.
    Unii îşi dau seama că greşesc cum sînt nedrepţi şi-şi făuresc un fel de a fi, căruia îi zic noua morală, care-i o imoralitate ordinară, fiind în eroare faţă de morala corectă ce-i de cînd lumea permanent aceeaşi şi corectă de păstrat şi de învăţat, adaptîndu-ne după ea permanent îmbunătăţindu-ne continuu noi, nu s-o uităm sau s-o urîţim.
    Tot la pedepsele ce le îndurăm cînd EL îşi ia mîna de pe noi, ni-i gîndul, cînd sîntem în eroare faţă de cerinţele SALE transmise nouă şi nici acuma după peste 70 de ani nu le respectăm încă, tot nedrepţi sîntem în comportament în societate şi familie şi nu-L respectăm cum ne-a transmis Personal Însuţi Divinitatea. Nu ne îndreptăm, dar ne văităm că ne pedepseşte. Nu-L merităm, făcîndu-I greşeli şi ne părăseşte năvălindu-ne nevoile ca un obişnuit al vieţii terestre. Şi nu ne place, dar de ce nu ne îndreptăm?

Şi datorită nouă

   Sînt în general pedepsiţi şi unii dintre cei buni, prin încercări în faţa SA şi mai sînt poate restanţierii în faţa SA genetic, înaintaşii lor îs restanţieri LUI din viaţa nedreaptă ce au dus-o şi răspund urmaşii care pot fi buni, dar încă nu destul pentru a fi recunoscuţi în faţa SA şi încă plătesc pînă vor epuiza restanţa, asta e. SUS se ţin evidenţele noastre toate, ce mulţi nu şi le închipuie încă şi nu le iau în calcul că-i priveşte şi nu-s cum par, ci-ntr-un ansamblu de ne despărţit cu cei dinaintea lor şi urmaşii ce-i aveţi în grijă cît existaţi pe Pămînt.
    Deci şi dacă nu vă achitaţi corect de datoria de îndrumător corect faţă de odraslele voastre, plătiţi. Totul se evaluiază SUS şi veţi simţi aici încă pe Pămînt nota primită prin cum treceţi prin viaţă, mai uşor ori mai greu şi finalul cum e, depinzînd totul de voi înşivă ca un tot familial în faţa SA. Asta e şi nu altfel! Reflectaţi oameni buni de vreţi să fiţi corecţi prin lume, numai responsabili în faţa a ce reprezentaţi fiind prin lume, nu turişti, şi de se poate şi-n respect faţă de Divinitatea LUI cît vă încape a pricepe şi face bine.
    De ce propăşesc răii? Nu-i chiar aşa, de se întîmplă, ori e un avans dat lor tot ca urmare a unor generaţii trecute lor ce le-au lăsat ceva bine şi-l epizează şi vor plăti după aceea. Ori îi încearcă EL, aşa urmînd un program ce noi nu-l pricepem încă şi de se-ncadrează pînă la urmă în nota aşteptată e bine de nu vor plăti cînd EL Î-şi va ridica mîna de pe ei.
    Pentru că de milenii ne-am îndepărtat noi de EL şi EL, ni se pare, de noi, nu mai ştim bine ce-L intereseză absolut la mm., ci cît ne-a transmis din ultimile vizite ale SALE pe Pămînt, nu întîmplător prin România în 1935, adică : să ne moralizăm în familie şi societate şi să-L urmăm respectîndu-L şi prin credinţă. Contrazicînd unele scrieri, că nu-L privesc erorile noastre şi faptele, vorbele şi gîndurile noastre bune ; toate-L interesează despre noi şi mărirea SA şi strălucirea SA e şi datorită nouă, oarecum.

În toate cele

   De ce sîntem mulţi aşa josnici şi ceilalţi aşa de nepăsători la toate cele, bune ori rele, tot una le e interesul, vrînd nevrînd trăim în aceeaşi lume şi ne influienţăm vrem nu vrem unii pe alţii în bine sau rău, asta e. Deci ar trebui o conlucrare care-i mai vizibilă în sate şi-n comunităţi închegate, dar restul e praf şi pulbere din buna-cuviinţă ce-i în firea omului de-i corect educat cît e nevoie.
   De asta şi suferim atîtea ca urmare a nedreptăţilor ce le tot facem de cînd lumea, EL rabdă cît rabdă, dar vine şi scadenţa şi-şi ia mîna de pe noi şi-ncep nevoile ce le cunoaştem atăt de bine, dar încăpăţinaţi, îndărătnici nu ne-ndreptăm ci tot înainte ca.... şi mai degrabă ne învăţăm cu suferinţele nedrepţilor şi ne mai şi confecţionăm adevărate centre de lecuire şi apărare ce au evoluat în timp, azi ministere şi cîte şi mai cîte colosale investiţii în cunoaşterea suferinţelor, în loc să-L cunoaştem adevărat cum ne cere şi îndrepaţi să-L respectăm.
    Contribuind la cunoaştetea corectă necesară aflării adevărurilor curate încă ne identificate, bîjbîind în neştire de veacuri cel puţin, rămînînd de căruţă-n multe nevoi ale evoluţiei noastre oarecum programate de mult tare. Nu ne dăm seama decît în foarte mică măsură de ce ar fi trebuit să ajungem şi încă nu sîntem în stare în cunoaşterea universurilor, natural şi apropiat ori îndepărtat şi chiar pe noi înşine cu deamănuntul sîntem restanţieri, din vina noastră că nu-L ştim corect încă.
    Etalonul a ceea ce trebuia să ajungem şi nu sîntem e la Divinitate şi încă ne aşteaptă să vadă de ce sîntem în stare pe cărarea ce-o urmăm cam fără EL şi cîte şi mai cît altele încă ne ştiute, tot din aceeaşi cauză oarecum, deci colaterale în evoluţia trebuită.
    Încă şi moartea le pune capacul la toate, ne-am împotmolit de tot, ne pricepînd nimic în timp, ce-i şi cu ea şi legătura cu noi, ce nu ne priveşte absolut de loc ci să ne vedem de ale noastre ca şi cînd n-ar exista. De ne vedem de ce doreşte EL de la noi totul e firesc în altă direcţie decît sîntem azi porniţi în neştire. Înfricoşaţi de moartea ce ne obsedează de la început pînă la sfîrşit nerespectîndu-L şi asta e o meteahnă a noastră, a nereuşitei în viaţa dar Divin, care în loc să ne-o zidim cum trebuie, greşim în faţa SA şi plătim în toate cele.

Continua lor necesitate

    Divinitatea a făcut şi face multe minuni între noi oamenii să existe permanent, unele, oamenii nici nu-şi pun problema aşa, c-ar fi minuni, de exemplu prietenia între oameni. Şi totuşi e o minune inexplicabilă de cînd lumea fiind prietenii şi prietenii nu toate adevărate, dar sînt unele nici nu-s percepute ca atare şi-n timp îs viabile şi-şi dovedesc utilitatea chiar neaşteptată de unii.
    Care nu-s implicaţi, ori direct protagonişti cu succes neaşteptat, dar corect beneficiari în adevăratul sens al cuvîntului ferm şi clar fără rabat pînă la capăt, exemplar că se poate, omul e capabil de foarte multe neîncercate şi neştiute ca-i fiind în puteri astfel de minuni, să le ducă în lumea aceasta nedreptă de cînd e ea.
    Se poate ajunge şi la extrema sa desăvîrşită, camaraderia, care-i o noţiune progresistă a prieteniei, e ceva de vis care-i posibil de înfiripat între persoane, indiferent de sex, cu vederi morale desăvîrşite, căliţi în greutăţile vieţii, calităţi psihice şi etice dovedind un standard ideatic extrem de avansat, dar posibil între oamenii Pămîntului acesta cu atîtea nedreptăţi pe el şi totuşi şi minunate existenţe inexplicabile decît prin logica SA.
    Şi a unora îndreptaţi într-ale LUI mai apropiaţi decît majoritatea, străini de dorinţele SALE. Aşa-s şmecherii toţi ce nu au încredere nici de doi bani în nimeni, îs netrebnicii cei mai de jos, întîlniţi ca o specie umană nouă înspre rău şi urît involuată, incapabilă să-şi revină de nu-s scuturaţi bine de tot. Groaza de fraiereală-obsesia nedrepţilor, singura onoare a lor, impulsul josniciei. Te cutremuri cînd îi afli cît îs de netrebnici nemernici şi tot calabalîcul de grozăvii hîde, inumane.
    Cu bun-simţ de eşti şi consideri progresul ceva în legătură cu trecutul cu-a lui învăţăminte istorice ce nu-s de repetat că-i stagnare şi chiar derută, deoarece totul e dinainte ştiut, progresezi pe ceva cunoscut, a fi planificat. Dispozitivele de bază ale civilizaţiei, principiile morale, noţiunile principale ale sufletului uman, static şi permanent, nu-n devenire ci tot aşa, ce-şi demonstrează permanent continua lor necesitate absolută-n regulile ei.

Potoleşte-ţi

   Adevărul cînd e vizibil răspîndeşte o chemare sprea aflarea sa, să ni-l însuşim grabnic şi să-l respectăm, el răspîndind se zice o strălucire căreia nu i se poate rezista. Dar cînd nu-i vizibil, fiind bine dosit de milenii de nedrepţii lumii şi acuma tot aşa-i ascuns ştiinţei noastre, sîntem prostiţi şi nici nu mai ştim de cînd, oare pînă cînd?
    Nimeni nu primeşte mai mult de cît cere, numai EL ne dă şi nici nu ştim cît şi de cît timp, de cînd sîntem ne tot creditează, poate în timp îL vor recunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, oare cînd? Legătura cu EL fiind foarte fragilă, căutînd alte năzbîtii năzărite de nedrepţi, asta e, pierduţi dar, EL, totuşi ne aşteptă, cerîndu-ne să ne îndreptăm şi să respectăm Divinitatea SA.
    Fericirea celui ce-L crede şi I se închină, mai ales atunci, e mare, şi de tot întîlneşte împotrîvirea şi mirarea celor apropiaţi în cel mai bun caz, zicîndu-se că-i nebun prin spate, asta e cînd te bucuri pe faţă, de nu poţi altfel, plăteşti. Totuşi singur nu eşti, Eşti cu EL şi ei nu-L ştiu, e un mare adevăr în tine şi lîngă tine, trebuie apreciat şi bucurăte în sinea ta, numai. Nu te mai expune, încă nu-i timpul, şi n-ai cui şi pentru ce să te iroseşti degeaba. Dar asta-i vrerea SA şi încă rabdă, făcînd ce trebuie, aşa mocnit, să fii aprins gata oricînd să arzi şi să aprinzi şi alte primitoare fiinţe ce nu-L ştiu încă.
    Îs încă-n derută, dar vine vremea SA, cînd toţi se vor lumina, chiar şi cei nedrepţi, îL vor afla şi vor deveni şi ei sinceri în corectitudinea necunoscută lor încă.
    Cărbune încins, aprins , dar ne văzut că arzi asta ţi se cere, gata de a aprinde vîlvătaia SA cînd va fi timpul să-L cunoască toată lumea. E ceva, încă de aşteptat cu răbdarea spre a SA, e greu, dar încă mai trebuie. Linişte să ai şi să te supui LUI pînă-ţi va da deschiderea dorită, cînd va fi să fie. Fii gata oricînd şi rabdă-te pe tine întîi, potoleşte-ţi ponirile că-I greşeşti şi încă plăteşti, fii pe pacea dorită.

Cu folos

    O dată cu existenţa noastră pe Pămîntul SĂU am găsit natura înconjurătoare, cu care convieţuim firesc, ar fi normal, dar nu-i aşa, n-o respectăm cum ar trebui şi plătim poliţele datorate uneori şi nu ne place, dar asta e.
Se zice că doar supunîndu-ne ei  o vom şti şi astfel vom putea colabora în continuare în bune condiţii, nu ca pînă acuma.
    E interesant cum N.Steinhardt, trăind printre noi cînd a venit Divinitatea Însăşi la noi în ţară în cîteva rînduri luînd legătura cu oameni în văzul şi sinţirea multora, deci pe faţă, nu L-a luat în considerare defel, ca de altfel şi religiile lumii în neputinţa lor îndărătnică nici pînă azi nu au evoluat înspre EL defel, înţepeniţi în nedreptatea strigătoare la CER. Vai de ei!
    E nevoie de curaj uneori cînd vrei să te apropii de EL şi nu prea ştii cum, insişti prin diferite feluri, rugăciuni, mulţumiri, aprecieri, laude şi alte legături cu EL, prin viu grai, prin gînd şi-n general cum doreşti numai sincer să fii şi-cu bun-simţ, şi multă răbdare .
    Civilizaţia e ceva ce ne ajută în drumul nostru spre îndreptarea cerută şi vom fi liberi, ferindu-ne de cîte greşeli ce le-am făcut în istorie, în timp plătind, ne-am învăţat minte şi acum se aşteaptă de la noi continuarea îndreptării mai responsabilă înspre bine şi util tuturora, de asemenea şi să nu-L uităm ca-n veacuri de-a rîndul, plătind greu tribut ignoranţei.
    Se zice că fericirea trebuie inventată de fiecare în dreptul său şi a lor săi, responsabil, să nu fie pe spatele altora, pe nefericirea nedreptăţiţilor de orice fel, doar îs oameni şi ei, cu drepturi de la EL ca şi noi toţi. De regulă numai EL ne îndreptăţeşte la fericire şi libertate de merităm, altfel e degeaba preocuparea de sîntem tot nedrepţi. Îndreptarea ne dă drumul la multe drepturi ce nu le-am avut şi nici nu le-am cerut că nu ştiam de la cine, străini pe Pămîntul SĂU, trebuie să ne dezmeticim cu folos, respectîndu-L.

Să ne lase-n pace

   Ne ştie în cele mai intime detalii şi nu de curînd ci din moşi strămoşi, ne urmăreşte evoluţia cu mare acurateţe, doar,doar se vede o îndreptare spre ceea ce-L interesează, să-L respectăm cum doreşte, de sîntem capabili ori ba. Nu se bagă-n treburile noastre, cu toate că ştie cum şi ce vom face, decît atunci cînd avînd un gînd cu noi, vrea să ne mai atenţioneze spre îndreparea ce ne trebuie şi să nu-I mai greşim că ne pierde din vederile SALE.
    Sîntem ca într-o prezentare spre a fi promovaţi continuu prin faţa SA, nu ştim nimic, nu avem voie, dar asta e, depinde de ne îndreptăm corect şi să-L respectăm oarecum cum credem că-i bine.
    În cadrul încercărilor fireşti date, e şi facerea de bine oricui se-ntîmplă şi cu atenţie să nu ne aşteptăm niciodată, dar absolut niciodată la vreo mulţumire, e în afara programei SALE. Şi nu ne îngrăşăm ori ba, de ni se recunoaşte binele, e îmbucurător, ne simţim bine şi-l dorim, dar obligăm ceva ce sîntem datori a face oricum. Noi sîntem obligaţi a-i ajuta pe cei oropsiţi şi atît. EL ne recompensează cînd merităm, nu ne rămîne niciodată dator ci din contra ne iartă şi ne bucurăm de multe în avans, pe ne merit, de multe ori, asta e politica SA.
    Axiologia hinduismului : eliberarea de ură, dorinţă, frică ,dragoste şi milă. Să le luăm pe rînd, ura e firesc să n-o avem în noi niciodată, ca şi răul să le evităm şi numai binele să-l avem în vedere, făcîndu-l continuu cît existăm. Dorinţa, pofta, aspiraţia, năzuinţa, dorul şi cu asta am spus cam totul, e firesc, uman cît trăim ne însoţeşte şi nu cred că-i rău, într-adevăr ne subjugă de nu sîntem cu bun-simţ ci aşa nedrepţi, asta-i altă problemă, dorinţa de a-L respecta e fundamentală. Frica da, e corect, dar de-L respecţi n-o ai în tine, te scapă relaţia cu EL, extrateritorialitatea SA cît eşti cu EL în tine conştient.
    Dragostea e firească, e umană, s-o scoatem din noi, ne îndepărtăm de idealul firescului uman, e ceva ce ne încheagă uneori cu bun-simţ doar să ne comportăm şi nu-i eroare deloc. Mila, e umană şi ni-se cere de către EL, se vede treaba că hinduismul nu-i cu EL defel, aparţine altor crezuri străine Divinităţii şi Pămîntului SĂU, de unde provine ? Să ne lase-n pacea SA, aşa cum sîntem.

Şi-ţi iroseşti

   Sîntem datori şi nu putem înţelege de ce trebuie să păstrăm integritatea trupului cum ni-i dată cît trăim şi aşa s-o şi încheiem cît mai curat. Astfel sîntem creaţi cu gîndire şi spirit Divin într-un trup-templu al  acestor două entităţi ce-s de la EL şi trebuiesc păstrate şi trupul prin ricoşeu să fie curat păstrat, ne fiind dat împrumut. O experimentare, să vadă de-I sîntem corespunzători în încercarea de viaţă ce-o bifăm în dreptul nostru cu susces ori nu. Orice greşeală e de la început hotărîtă a o înfăptui în afara trupului-templu, nici nu se pune problema să ne batem joc de ceva ce nu ne aparţine, decît împrumutat ca o încercare serioasă şi avertizaţi.
    Dacă sexualitatea ar fi concepută pur animalică, cu periodicităţile cunoscute acolo, nu prea am avea ocazia de desfrîu, dar aşa e grea proba şi cam greu de îndeplinit, dar totuşi de vrem se poate, de regulă cînd ne dăm seama, ori prin educaţie fermă, corectă, responsabilă.
     De obicei toate ne sînt la dispoziţie cît trăim în lumea asta, dar nu toate ne sînt de folos, trebuie demnă hotărîre de luat cînd ne vine a folosi căte ceva neştiut şi de regulă în bine şi cu bun-simţ să ne comportăm cît trăim şi nu în ultimul rînd să-L respectăm cum ne pricepem mai bine şi util nu numai nouă.
     Să fim activi nu cu frică, reţinuţi în toate cele, că pierdem oportunităţi fireşti, se zice că mai bine să greşeşti încercînd cutare treabă decît să n-o ştii bine. De ţi-i de folos ori ba, să nu abuzezi şi cu bun simţ şi răspundere în toate cele, asta-i treaba. Şi să căutăm să nu facem prostii, că asta se ştie de regulă în primul rînd de sîntem morali cum e normal a fi.
      Cum am scris mai sus despre integritatea corpului în faţa desfrîului, e de amintit şi latura cunoscută a SA de a ne ierta, cînd e cazul unui sincer demers corect şi ferm în timp. Nu toţi sînt capabili să se oprească la o adică, atunci se simte un impuls de răbdare a SA, că-i la lumită şi de te prinzi e-n regulă, de nu, nu şi-ţi iroseşti viaţa în continuare ratînd-o.

Demersurile

   Nevoia de libertate vine din nesiguranţa ce ţi-o dă viaţa trăind-o nedrept şi plăteşti la o adica, trebuie atenţie şi preocupare bună în toate, de nu vine scadenţa.
    Se zice că omul creeat liber, a creeat la rîndu-i răul, din neatenţia SA. Aiureli, ni-s date spre probare şi răul şi binele de SUS, şi încercîndu-le să ne ferim de rău şi să-mbrăţişăm bilele cît trăim.
    La fel să nu-ncurcăm ce-i de dat statului şi ce-i de dat LUI. Astfel statul ce-i stat corect trebuie să se preocupe ferm şi adevărat : de întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, administraţie şi împărţirea dreptăţii, apărarea ţării, şi i se cuvine toate cele ale sale : impozit, respectul cuvenit. Am de adăugat ceva : de s-ar preocupa tot statul şi de respectul cuveni LUI cu adevărat responsabil, ar scăpa de multe belele ce-i necesită ministere în apărarea ţării, a sănătăţii, a justiţiei, a internelor şi poate şi altele legate strict în timp de omenescul firesc ce nu-l ştiu acuma.
    Da, Divinitatea îi foarte interesată ca elita ce conduce un stat să-L respecte întocmai, fiind un model de urmat în toate cele în faţa maselor, nu ca acuma la noi, cînd aşa zisele elite îs primii hoţi şi restul e imoralitatea din fruntea ţării, ce exemple-s astea?
    Se ştie precis şi corect delimitarea între porunca Divină şi cea omenească, nu se încalecă, nu se amestecă defel, fiecare cu ale sale se simt cu bun-simţ totdeauna, de fiecare-i normal omeneşte.
    În caz de forţă majoră cînd se impune luarea unor decizii hotărîte, nu se şovăie defel, apărăm dreptatea şi adevărul şi EL ne va ajuta în demersul nostru corect, nu ne e frică de nimic, de-L respectăm cum trebuie. Şi fiecare îşi manifestă respectul datorat LUI cum vrea şi poate, nu-i modalitate obligatorie. Se poate să fim nevoiţi a-I cere ajutor să ne ajute să fim curajoşi şi răbdători în demersurile noastre spre îndreptarea firească nu numai a noastră.

După ei, potopul

   Majoritatea noastră sîntem şi vrem să fim lăsaţi în pacea ce-o avem în jurul nostru construită aşa cum e ea, nu ne pasă cam de nimic ci să ne vedem doar de lungul nasului nu mai departe că ne rătăcim şi-i bai mare, cine ştie ci ni se poate întîmpla, vreo belea. Nu ne place să auzim lucruri neştiute, neînţelese ori nedorite, vai de mine să nu ne strice la ten cumva.
    Sîntem ca-n altă lume, nu ne interesează de cea reală, nu fac parte din ea, trăiesc de regulă iresponsabili şi imorali pînă la neobrăzarea cea mai dezgustătoare, şi nu se sinchisesc de nimic, nu-i atinge nevoia socială, ordinară ci numai cînd vrea EL le vine de hac şi gata dispar ca şi cînd nu-s pentru că nu-s decît pentru ei şi aşa şi pleacă din neant în neant.
    Trupuri fără suflete, spoială în veşmînte învelite, materialitatea cea mai hîdă formă umană în deveniri stupide, papagali incoerenţi. Şi zice Ignaţui de Loyola : " la ce bun să ai totul, dacă n-ai suflet?"
    Lumea lui "ce-mi pasă mie" nu-i de bun augur nouă în general şi ne priveşte de-o tolerăm aici, îi ţinem hangul unei astfel de existenţe parazite ce ne snopeşte la buzunar şi se şi ia de noi la o adică.
    Interesante sînt preocupările morale şi ale spiritului, deci relaţiile de la om, la om şi de la om la EL, în contextul vieţii aşa cum e ea cu bune şi rele, cu uşor şi greu şi cîte-n stele şi-n lună de nu ne vedem capul, existînd omeneşte cum ni-i dat.
     Să fii eliberat de povara libertăţii, e ceva inexplicabil şi totuşi existent între oameni, în lume posibil cînd lumea buieceşte, nu mai ştie de bine şi-o ia pe arătură cu totul, ne mai fiind ei însăşi oamenii, nu mai răspund de ei şi vin alţii şi-i iau în primire cu totul şi li se sfîrşeşte binele într-o trezire oarbă şi brusc văd realitatea sumbră şi gata.
 Au închinat steagul ăla falnic bazat pe putregai nedrept şi mai nedrept ajuns dar va începe trezirea doar cu ajutor străin, altfel îs vai de ei, neputincioşi şi puturoşi ca lumea.
     Cum s-ar zice la capătul lucidităţii inteligente stă nerozia poponeţ şi rafinamentul chior de dă-n gropi. Îmbuibarea şi frica, mai anapoda nu-i, pentru ei istoria a încremenit, paralizaţi de ce văd că-i atunci cînd nu-s ca lumea, au dat lecţii şi cu-a lor au udat gardul. După ei, potopul.