În istoria umanităţii au fluctuat preocupările în general spre cunoaşterea naturii, realităţii, universul priceput, limitat de tehnica vremii, şi spiritualitate cum era a timpului, şi s-a evoluat în aceiaşi parametri cam neamestecaţi cu toate că-s preocupări complementare, ajutîndu-se la nevoi, cu progres simţit mai altfel, dar aşa nici acuma nu ne descurcăm în dezbinarea ce încă persistă cît de cît cu asprime nătîngă. "Este necesar, ar spune un istoric al culturii, să îmbinăm ceea ce Kenneth Clark numeşte - zîmbetul raţiunii - din secolul al XVIII-lea cu aspra ascultare şi înflăcărata credinţă din secolele XII-XIII"(N.Steinhardt).
Divinitatea a creeat totul în strînsă conlucrare, dependenţă totală cosmosul de natura Pămîntului, Spiritualitatea Divină în conlucrare cu umanitatea conectată la natura înconjurătoare, un TOT indisolubil, dar noi nepricepîndu-ne decît a încurca lucrurile, nu le înţelegem împreună nici acuma, sigur de asta nici în universul vast nu ne descurcăm, nerespectîndu-L, unii zicînd : "dar dacă universul, cum a crezut J.B.S.Haldane, nu e doar mai ciudat decît gîndim noi, ci mai ciudat decît putem gîndi? Atunci - cu atît mai rău pentru natură şi univers". Îmi repet cuvintele abatelui Auguste Valensin. Nepricepere pe toată linia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu