Credinţa cînd o ai ori o primeşti aşa deodată ori în timp desăvîrşind-o cum te pricepi mai bine, mai ai drum neică de îndreptare încă destul şi poate mult mai anevoie decît ce ai agonisit, fiind poate cu o oarecare chemare poate ca în fiecare oarecum. Deci îndreptarea e numai pe jumate de eşti aşa nedrept, imoral şi repezit ca un netrebnic oarecare. Şi dai repede înapoi insule, toate pe una, de nu-ţi vezi repede de faptele tale, vorbele apucate să înceteze, retragete în tine, de nu din lume şi potoleştete.
Potolirea ni-i cerută insistent de însuşi Divinul şi încă nu-i posibilă, se vede cu ochiul liber, se simte şi-n rîdurile celor ce-şi zic în slijba SA, dar nu-s, îs aiurea cu sorcova în neştire bătîndu-şi gura ca meliţa degeaba în van, doar se ştiu cît plătesc şi El nu-I va ierta de nu-şi revin la normalul afişat cu ostentaţie nefirească.
Credinţa din tine aşteaptă însănătoşirea grabnică a creaţiei Divine care te crezi, dar nu dai dovadă, fiind în suferinţă încă, în curs cît se poate de îndreptare, şi ţineţi firea în loc pînă te cuminţeşti de tot, încercîndu-te oriunde ar fi posibil să numai cu bine şi bun-simţ să-ţi iei vămile tale întru îndreptarea cerută, altfel nu.
Şi cu nu şi nu-i posibil de continui e de rău şi poţi ratat ocazia, fereştete de calea asta, dispari în lume şi numai înrăi căile Domnului cu neputinţa ta, cum se vede şi mass media e plină pretutindeni în lume de nedrepţi ce se cred buni şi-s nebuni de legat şi nu alta. Lepădaţi-vă de ei, voi cei corecţi, repede pînă nu vă molipsiţi şi voi de nedreapta obişnuinţă de a nesocoti căile LUI. Vă întoarce faţa de la voi şi veţi primi durerea nedorită ce vă va lecui de singuri nu mai puteţi, nu mai aveţi putere, se scapă de voi.
Ne sileşte prin căile SALE ce nu le pricepem de vrea să scoată totuşi din noi bunele la suprafaţă şi răul să ne piară din fire, curăţindu-ne definitiv, cum e normal şi să-I fim recunoscători şi prin neputinţa noastră corecţi înspre EL totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu