Încîntat

   Viaţa e neclară, nu ne descurcăm în trăirile noastre chiar cum vrem, ni se oferă oportunităţi, ocazii negîndite ce ne pot schimba tot traseul stabilit ulterior, de persoane ambiţioase, în familii mai deosebite cu anumite tradiţii bine conturate în timp, dar intervine neprevăzutul şi ne dă totul peste cap şi de regulă cînd te aştepţi mai puţin, cînd eşti cam complet dezarmat.
    De fapt în faţa Divinităţii cine-i pregătit de nu-L bagi în seamă măcar aşa, asta-i, nu oricum chiar şi-n cazul SĂU, care ştie tot anticipînd, trebuie pentru noi o adaptare, să ne dăm cum doreşte să ne-nţelegem, ce avem de îndreptat şi ce mai merge deocamdată cum sîntem.
   Lion Feuchtwanger : "Viaţa nu e niciodată atît de clară şi că oamenii cei mai nedreptăţiţi nu vin, nu pot veni absolut curaţi în faţa călăilor lor. Există numai - schimbător şi inegal, trudit şi încîntat, ambiţios şi naiv, încăpăţinat şi desnădăjduit, sensibil şi neînduplecat". N. Steinhardt : "Scăderile sînt inerente firii omeneşti ; defectele, păcatele poate nu împiedică pe un individ să fie mare într-un domeniu, să aibă dreptate şi să se bucure de respectul nostru. Dar e mai puţin uşor decît pare ; noi cerem mereu semenilor noştri să fie desăvîrşiţi, în bine sau în rău. Sîntem obsedaţi de ideia purităţii. Sufletul omenesc, bietul nostru suflet, cu care forţe mai mari ca el se joacă în voie şi-l duc cu încetul unde vor".
   Pentru noi care deja ştim ce e viaţa, trecînd prin ea o vreme, e necesar să ne oprim niţel un timp, să ne gîndim dacă toate-s roz şi dacă nu-i, şi de regulă nu-s. Să ne schimbăm nu extraordinar, că nici n-ar fi posibil, decît în condiţii excepţionale, dar normal, firesc să mai lăsăm încet, încet fără a mai reveni vreodată nici din greşeală, deci să mai lăsăm din nedreptăţile ce le facem neatenţi fiind, micile răutăţi, urîţenii, inutile imoralităţi ce le ştim incorecte că ne caracterizează.
    Să fim mai de ajutor în dreapta şi stînga, darnici nu prea tare ci cît ne dă mîna, fără să judecăm pe nimeni niciodată. Să avem încredere nemărginită. Ştiu sună a sfinţi, ce vă spun. Dar nu deodată ci încet încet ca şi paşii ce-i făcea-ţi cînd începeaţi să mergeţi. E obositor, inervant că nu prea puteţi totdeauna la fel să fiţi, dar continuaţi, chiar de mai călcaţi şi-n stăchini uneori, se-ntîmplă şi la case mai mari. Nu renuţaţi niciodată pentru că vă  salvaţi(izbăviţi) încet, încet. Credinţa şi mai încet cu dăruire Divină prin religiile la îndemănă ce le doriţi, dacă nu singur singurel în gînd cu EL, Divinitatea, cum putem mai bine, oriunde şi oricum, gîndul contează.