Viaţa e tolerantă cu noi, ne iartă multe şi mărunte, dar nu toate năzbîtiile, neruşinările ce depăşesc bunul simţ, firescul vieţii normale morale cît de cît, de nu sîntem învăţaţi în mai bine să existăm, corect şi o încasăm, o luăm în barbă de nu ne vedem bine, aceasta ca o atenţionare, nu-i de glumit cu exigenţa existenţei pe planeta SA, Pămîntul, trebuie a ne lua imediat seama, să ne cuminţim repede, să ne liniştim complet un timp, să nu mai greşim deloc în faţa nimănui, să ne retragem din acţiunile dăunătoare altora şi nouă prin ricoşeul firii umane ce ni se impune de SUS, la o adică.
Iar de nu reacţionăm cum trebuie ni se suspendă viaţa, existenţa pe Pămînt şi murim ca un cîine, deodată, parcă nici n-am fost. "Unde nu mai încap joacă, răsfăţ şi iertare ; pier toţi - şi pier neprohodiţi, fără lumînare pentru că n-au fost cuminţi, n-au fost modeşti, n-au înţeles că viaţa (sub toate aspectele şi ipotezele ei) pretinde şi o bună măsură de vulgară dreptă socoteală, de recunoaştere a unor îngrădiri, de supunere la implacabila natură care-i binevoitoare şi se pricepe a zîmbi pînă la o vreme, însă apoi, dacă vede că o iei razna, te crezi slobod de legile sale şi-i nesocoteşti poveţele, îşi pierde răbdarea, te azvîrle cît colo, te scapă din mînă ca pe o gioarsă, ca pe o scîrnăvie...Părînd a decreta că nu-i de şuguit cu ponderalele ei axiome"(N.Steinhardt).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu