Aseară stăteam la fereastră, priveam seara înourată, se pregătea de ploaie, toată noaptea a cam plouat, nu era frig cu toate că-i început de decembrie, azi e sf. Nicolae. Deci aseară pe stradă trecători diferiţi şi o tînără vorbea la mobil confesîndu-se, reieşea că se plictiseşte tare, dar lucru tare neobişnuit zicea că se simte foarte bine în biserică, că-i atrasă şi-i fericită acolo cît stă, cred că avea vreo 18 ani.
Aşa-s atraşi oamenii spre Divinitate, inexplicabil, fără vreun avertisment mai deosebit, aşa deodată şi gata de te prinzi şi nu te laşi defel pornind înspre necunoscutul SĂU cu hotărîre îţi schimbi viaţa şi posibil să şi reuşeşti să devii folositoare Celui de SUS printre oameni, realizîndu-te cum nici nu visezi
Nicolae Seinhardt : "Căci se cade a nu uita că sfinţii, la vremea lor, au fost şi ei oameni, ca noi toţi. Cu psihie ambiguă, simţiri pripite, purtări surprinzătoare, vocaţii diversificate, avînd şi ei, leit nouă, ţărîna ca mamă şi colbul drept strămoş".
În timp numeroase exemple sînt de reuşiţi cu înclinaţie deosebită, chemaţi de Divinitate pe drumul SĂU ce L-au urmat respectîndu-L şi dăruindu-se în mod deosebit crezului LUI, devenind cunoscători a ceea ce omul de rînd nu pricepe încă, şi-s salvaţi, emancipaţi înspre o cunoaştere trăită definitiv împreună cu Divinitatea, în lume dar izolaţi oarecum după cum li-i vrerea, îndrumînd, îndreptînd şi pe alţii cum pot, cum lI-i se cere şi doresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu