2753.Ne zbenguim aiurea de traseu și-l rătăcim

  Nu sîntem ca cei ce operează pe viu organisme bolnave, salvîndu-le. Ci chiar de părem necruțători în viață uneori, implicarea-i tot pentru viață și trăite. Trainică în continuare, dar avem rolul fiecăruia cum ni-l pricepem mai bine de interpretat. Nu se cade să ieșim pe cont propriu prea să ne zbenguim aiurea de traseu, să nu-l rătăcim cumva. Cum de foarte multe ori s-o petrecut și am tot plătit și unii și alții.
  A, că ni se pare uneori că nu ai timp de trai pe vătrai, cînd îți coordonezi viața cu o năzuință. Tot ce se poate, te confunzi cu acțiunea, faci parte din ea, personaj în propria viață. Și-n timp te consideri exclus tu din viața ta, de tine însuți. Că nu ești pregătit poate întocmai, nu te aștepți să te confrunți cu trăiri mai altfel. E de înțeles, dar să ne concentrăm atenția, a ne dezmetici și căuta ieșirea la lumină.
  O lumină a noastră a fiecăruia ce ni-i dată ce uneori ni se pare stinsă. E doar o lipsă de precauție, să nu ne prea consumăm cu firea și totuși e de făcut față. Întregii vieții cum e ea, dată, nu-i încotro, nu-i de ales, vrei nu vrei, asta e.