2843.Veșnic s-o tot ducem pe Pămînt, doar alții...

  Ineditul morții omului, e o experiență nedorită nici apropiaților, nici de cum nouă. Cît mai îndepărtată, de s-ar putea, veșnic s-o tot ducem pe Pămînt. Și alții mai îndepărtați de noi în mod firesc să se tot perinde prin viața dată. Că-i vom conduce oarecum pe ultimul drum al trupului spre groapă ori alte nedrepte obicee. Cu gîndul dus și altele de aflat înspre a noastră învățare, cum e să fim cum trebuie.
  În continuare, e o visare, că-i totuși vremea de aflare a noi noastre încuviințată exprimare. Că sîntem vizavi de eternitatea spiritului din noi, de fapt nu-i în noi, ci exterior nouă. Ne învăluie din CER cu al vieții tărîm în cunoaștere mai altfel, încă ne aflat nouă. Duși de ale întîmplării gînduri doar, că nimica nu-i alandala, ci cunoaștere înțeleaptă în desfășurare.
  Ce nu pricepem ne închipuim nume date unor trăiri incomplete, ne terminate firesc. Ne lipsesc din panoplia minții și a simțirii foarte multe date ce-s în CER zăgăzuite. Doar pînă ne vom învrednici de ele.