2855.Pornirile vieții ne însoțesc viața toată

  Cu seninătate în pace să ne așteptăm finalul vieții, că am fost cum am fost. Dacă totuși ni se acordă dreptul de a sfîrși mai acătării, să fim mulțumiți. Că-i tare greu să mulțumești pe fiecare om, în deplină cunoștință și să ne fim proprii. Judecători nu cu părtinire ci cît mai distanți de suflet și trup, demni și înțelegători. Și să încercăm o părere de bine în legătură cu EL, ne știindu-L dar să fim încrezători.
  În mai binele lumii și a-l cunoașterii SALE, toate cînd se vor împlini, să fim pe fază. De vom putea să nu ne împotrivim mersului firesc dat pe Pămînt de EL, să știm. Cu asprimi și crunte desfășurări, de altfel normale în timp, mai întîlnite. Că oameni sîntem și-n fața LUI cu multe așteptări, încă din copilărie închegate. Și oarecum transmise și nouă, prin diverse viziuni, ce ne rămîn în minte.
  Chiar de pornirile vieții ne însoțesc viața toată, conformîndu-ne îndreptați ori nu. Depinzînd mereu de factorii de mediu și tot revenirea la începuturile educației. Cum s-o putut, cu lipsuri și vise, închipuiri și nerealizări, dar demni și curați.