4312..Celălalt învechit.

  Împotrivirea asta tîmpă va mai fi o vreme și nu-L vom lua în seamă, chiar de va fi altă aflare dinspre EL și noi, oarecum înnoită. Veste ce ne va dezmetici pe ce-i deschiși la minte cum trebuie, nu toți însă vom și fi pe fază, numeroși nu vor fi capabili de bine. Între noi, natură și-n fața SA, defel nu-L vom mulțumi, fiindu-ne mai dragă minciuna și chiar de avem necazuri gîrlă.
  Nu-L vom conștientiza favorabil nouă și alor noștri, ci-n deriva necuviinței ce încă dăinuie fudulă de dă-n gropi. Plăti-vom ca și pînă acuma, cu justificare punctuală doar SUS știută, aici jos dînd din umeri neștiutori de EL și noi. Năuciți de nedreptate, imoralitate, răutate și urîțenia vieții ce-o tot dezmorțim întruna, nefiresc de inumani și fără Dumnezeu.
  Conlucrarea între noi toți va ma fi pe cele două planuri, unul în înfiripare demnă și adevărată, celălalt învechit în neputințe.

4311..Demni creați.

 În prea îndelungată vreme ne-am tot obișnuit fără de EL și EL de asemenea nu ne înlesnea apropieri, decît ici și colo. În condiții dificile pentru masa largă de oameni, unii aleși pe sprînceană mai puteau afla cîte ceva acătării. Pentru acele momente de viață terestră ce-i privea oarecum, nu ca azi cînd cam cu toții participăm vrem nu vrem la aflări.
  Ce ne pun în priză directă cu tot globul, nu via pe SUS, chiar de nu simțim, dar știm ce și cum e în fiecare colț de lume umană. Natură și mediu ce ne privește în general aflînd cîte-n lună și-n stele, poate nu toate și de interes necesar vieții de zi cu zi. Dar știm ceea ce în general altădată ne era ascuns, ca și despre EL și noi ce-i încă dificil de aflat așa ca să știm ce trebuie să știm a fi.
  Încă ne împotrivim a fi oameni cu adevărat și cu trebuință înspre EL și noi acătării, omenoși în bine și demni creați a-L sluji ca și pe noi.

4310..Păsuindu-ne întîrzieri

  Năzuim, înfăptuim cîte și mai cîte cît viețuim pe acest Pămînt dat nouă în folosință bună, de trăiri diferite, bune ori rele. Și ne știe de acolo de SUS, privindu-ne și ținîndu-ne o evidență responsabilă, ce noi doar o bănuim, nu mai dorește să ne oblige-n oarecum în diferite moduri. Ci aveam și avem mereu de ales, variante și variante ale unei existențe ce ne umple ori golește viața de conținut corect simțit, mulțumindu-ne.
  Ori ba, depindem și de foarte mulți factori nu numai din CER, ci și altele ce ne privesc cu interes chiar suversiv. De nu ne ținem tari pe piața vieții date nu oricum, că  nici EL la o adică nu ne știe chiar cu de-amănuntul în toate cele. Datul acesta-i ascuns și LUI cumva, știind dar nu chiar la centimă totul ce va fi și ce vom deveni fiecare, ci-s diverse înlănțuiri ce dau ce dau.
  Din noi alegîndu-se pleava ori cine știe ce ridicări pe culmi rîvnite-n secole ori neoni ce nu noi le simțim ci acele tării ce doar ni le imaginăm. Limitați de viața ce-o ducem ne la locul ei noi și înaintașii, păsuindu-ne întîrzieri ce ne privesc și ne obișnuim așa delăsători și neștiutori.

4309..Năzuim și nu știm.

  De fapt comportîndu-ne cum ne dorește EL nouă să-I fim alăturea la bine și la rău, mai ales cînd e cazul aflîndu-ne cum trebuie. Prin lume nu anapoda în raport de EL și noi, ci acătării, conform datului ce nu toți îl și conștientizăm corect, aflîndu-ne în derive diferite față de omenia. Ce ar trebui să ne caracterizeze cît mai bine, cu binele în față, drepți și cu bun-simț oriunde pe Pămînt și nu numai.
  Deci sprijinindu-L pe EL ne sprijinim pe noi toți, planeta Pămînt, sistemul solar, universul în care ființăm și sigur nici nu știm cu ce potențial. De viață încă neștiută complet, ci aproximată în mari erori din vini diferite, părăsiți și ne îndrumați normal încă. Dar nu-i un capăt de țară, se va reveni cît de curînd asupra noastră cu tot elanul CER-ului și ne vor reabilita cum trebuie cu toții.
  Numai să  fim pe fază cooperanți și să ne dăm pe brazdă, cum ni se va cere, nu de pomană, ci-n conformitate și cu ceea ce năzuim noi și nu știm complet.

4308..Așteptînd asta.

  Prin faptul că-L știm, că-L respectăm, că-I sîntem recunoscători într-un fel ori altul, avem credință, că I ne încredințăm cumva în mîinile SALE. EL Singurul Dumnezeu de pe Pămînt și de oriunde știm ori nu cîte ceva pe undeva poate nu chiar cum E realitatea SA. Și noi pe acolo, deocamdată în neștire corectă, ci destul de aproximativ necunoscîndu-ne cum trebuie cu EL și reciproca.
  Credem, dar nu-i chiar așa, ne știe îndeajuns de bine, dar e un dar, ar trebui să fim conștienți cu toții în mod cît mai acătării. De o realitate și o relație corespunzătoare cu EL pe față și EL de asemenea, fiindu-ne cum zicem apropiați cît se poate. Între om și Creatorul nostru și a tot ce știm ori nu, deocamdată și vom ști ce trebuie cu și mai mare rîvnă ori ba, depinzînd de foarte multe.
  Ce poate nu le știm corect încă dar ne vom edifica la o adică atunci cînd ni se vor deschide ochii, simțurile prin toți porii așteptînd asta.

4307..Oarecum știute.

  Sîntem cam inconștienți de noi, cine sîntem pe Pămînt și de ce? și mai ales despre EL și legătura cu noi, indestructibilă, orice am face ne rabdă și ne dă speranțe. De mai bine, doar să-L știm cumsecade și să ne purtăm omenește, cum ni-i datul prin lume cît sîntem, demonstrînd omenie și bine între noi toți, în  natură și cu EL. Nu-i lucru ușor dar nici greu, ne vrea acătării, oarecum neștiută încă cum trebuie legătura firească cu EL și-ntre noi și natură, din varii motive ce le vom desluși.
  Mai bine cînd va fi vremea aceea de dezmeticire generală în lumea noastră încă înstrăinată pe coclaurile neputințelor fără de EL și EL îndepărtat ne vrea îndreptați. E de muncă și potolirea convenită de EL cu noi încă din vechime și nici pînă azi reușită pe de-a-ntregul niciodată, ci frînturi și delăsări cît lumea, de nu mai știm mai nimica. Corect, ci însăilări mincinoase cît încape-s azi încă prim lumea fudule cu fundul gol și fără de cap și normal e vai de mama nostră de nevolnici, că nu ne iartă.
  Pînă nu ne vom demonstra obîrșia de oameni dați a-I fi de ai LUI și noi în alte trăiri conviețuind conform cerințelor SALE și de noi oarecum știute, dar încă ne urmate corect.

4306..Inconștienți.

  Auzi comedie, din cauza așa zișilor evrei și lehamitea de mahomedani în general, deci iudaismul, mozaismul, împreună cu islamismul alungă interesul. Umanității față de EL, e o eroare cît se poate de mare și dărîmătoare de vieți în general, ne tocmite aiurea-n tranvai, ci-n conformitatea cu dorința SA să-i fim cu toții alăturea. Nu pricepem năzuința SA de a ne avea alăturea și nici EL prea, decît rare ori își arată deschiderea către noi, fiindu-I datori, dar nu conștientizăm defel și așa ne merge cam ca la spînzurați pe Pămînt.
  Nu-i timpul pierdut cu totul, mai e o oarecare vreme de a ne astîmpăra pe măsura cerințelor date nouă încă din vechime, oral și în scris și alte semne și însemne, după priceperea fiecăruia. În decursul istoriei aflîndu-ne menirea corectă, demnă de oameni cumsecade, dar și de nenumărate și de prea nedrepte vremi am demonstrat contrarul datului uman. În adevăratul sens al cuvîntului cu EL ce ne vrea îndreptarea între oameni, în natură și să-L știm cu adevărat doar pe EL cine E în raport de noi, natură, Pămînt și univers.
  Respectîndu-L și încuviențînd doar LUI, conducerea treburilor toate cîte sînt cu adevărat, ne mai mințindu-ne după ureche și făcîndu-ne de cap, în plată de domolire dar tot inconștienți sîntem încă fără EL.

4305..Măsuri adevărate.

  Iarăși și iarăși mă îmboldește și-i tot zic din cînd în cînd despre azi așa zișii evrei, intrușii de acuma, cazarii de mai de multă vreme a căror urmași direcți îs. Și nu vreau ei a se ști deloc, zicîndu-și semiți, aiurea, mai semiți îs arabii și poate alte nații ce-s prin Palestina de azi și tot năpăstuite, că așa o hotărît EL. În acele locuri în care acel popor odinioară s-o purtat necuviincios cu EL, să fie al patimilor de tot felul și încă este și va mai fi pînă se vor împlini vremurile datului nostru al tuturora cum trebuie.
  Că și pe la noi e cam la fel, acest pămînt de cînd e tot al necazului celor ce-l au de tras că-s pe aici nu vremelnici ci așa împămînteniți, moștenitori ai suferinței și deznădejdii. Dar vine cît de curînd eliberarea și nu numai a nostră, dar trebuie să demonstrăm tărie și voință de schimbare bună alăturea de EL, e de aflat cum și ce-i de făcut, că nu-i chiar un capăt de țară, dar nici prea ușor nu-i. E de muncă. Cît despre acei evrei din vechime care au vrut îmbunătățirea traiului în sînul poporului cazar, dornici și cazarii de schimbare înspre o viață mai tihnită, crezînd că aflîndu-L, dar fără voia SA.
  Că din astă cauză, în mare, is cam toate necazurile lor, oriunde ar fi și simt asta, dar măsuri adevărate și consistente nu iau.

4304..Nu-L știm.

  Ne îndrumă cît pricepem a fi cum trebuie, dar nu se lasă păgubaș, ci cu greu însă, ne tot mai încearcă înspre bine, util și chiar frumos. De-I sîntem aliați conform datului uman dintru început așa să fim și nu ne-nvrednicim, părăsiți, fugăriți din fața SA o vreme. Oarecum îndelungată, ce-i și azi în vogă de nu-L mai aflăm, chiar de acuma de un timp se trudește să ne tot cheme, nu-L mai recunoaștem înspre bine, ni-i frică și străin, doar ni se pare.
  Și-I pornit a ne aduce-n simțiri corecte cu EL fiindu-I aliat, prin proiectul CER-ului, înspre cunoașterea lumii ce nu ni-i dezvăluită încă. Ci ascunsă din varii motive ce-n timp le vom desluși, E pornit și ne face părtași chiar involuntari la reușite perfecte. Ce-n acțiune erau după noi mereu în primejdii și de ne controlat și improvizații ce țineau mai bine ca altele gîndite bine.
  Ne ține uneori doar de propagandă și paradă, dar EL E în definitiv totul și nu-L știm corect, nu-L merităm, înaintăm cumva și-I tare încă de ne înțeles.

4303..Cu prisosință.

  Chiar îmi cer iertare că vă tulbur viața ce-o duceți în neștire cu atîtea și păreri ce par bune și nu-s. Vi se par corecte și nu-s, vi se par cumsecade și nu-s, vi se par acătării și nu-s, vi se par drepte și nu-s. De fapt și singuri dibuiți acest adevăr cutremurător: sînteți de nimica pe acest Pămînt dat să-l înfrumusețați. Ca și pe voi însevă, nu așa-n nelegiuirea continuă ce-o tot trăiți în plată aprigă cînd vine vremea.
  Și vă tot întrebați de ce? și singuri încropiți și răspunsuri după nedreptatea ce-o formați în lumea fără Dumnezeu. Oare pînă cînd? Nu vi s-o amărît neputința de a fi oameni, nu de neomenie și să luați taurul necuviinței de coarne și împreună să vă consolidați îndreptarea. Că vi-i la îndemînă, n-o tot amînați, ci vă dedicați firii bune, omeniei din voi fiecare căutîndu-se a fi cît mai de folos bun.
  Între oameni, în natură și în preajma SA fără tăgadă de-I da Cezarului Ceresc ce-I a LUI cu prisosință, pentru a ne fi și nouă bine!

4302..Cu dreptate dați .

  Copii, tineretul dorește din imboldul celor dinaintea lor înspre cunoașterea spiritualității și nu-i de joacă. Implicarea oarecum nu cum trebuie, dar e ceva din care în timp de nu-s supraveghiați pot reieși năzbîtii și cîte ne făcute. Ce-L vor deranja și pe noi deasemenea căutînd îndreptări ce pot fi dificile, cu costuri pentru toți.
  Educația corectă în ceea ce EL ne pretinde să n-o uităm a ne-o însuși noi și cei ce ne urmează, ne irosind vremea cît o avem. Cît mai sîntem, ne făcînd umbră degeaba pămîntului, ci cu folos pentru noi și ei, că-i avem în grijă cît vom exista. Convenind priceperea SA și a noastră cumsecade între noi, natură și cu EL fără discuție în cele mai acătării relații.
  Nu ne vrea luna de pe cer, dar să începem o dată schimbarea bună, morală, civilizată, demnă de oamenii ce sîntem cu dreptate dați.

4301..Vrerea bună.

  Să nu confundăm credința adevărată-n EL, cu religiile ce-s prin lume ieri și azi, doar acea din vechime pretinsă poporului acela. Ales de EL era atunci și numai atunci la zi cum trebuia pentru scurtele perioade de ne încălcare, de altfel încălcînd vinovații plătiră. De nu mai sînt defel, cu nesemnificative ciurucuri ce EL le știe și socotește ca atare și noi  lumea nu știm defel.
  De ce ciurucuri? că EL dorește întreaga umanitate de azi să-L știe, respecte și crede doar pe EL cum trebuie și se va afla. Cînd va fi vremea la detaliu cerința SA și-o vom respecta, că altă cale nu va fi, de vor fi diferențe ori asemănări cu te miri ce religii. Îs azi încă ori ieri, vom trăi și vom vedea atunci ce și cum și nu că le vom cîntări, ci respecta cum se cuvine și pace.
  Discuțiile-s încă pentru aceste vremi ce nu le știm vrerea bună, ci îndărătnica neputință de a fi oamenii dați a fi între noi, natură și-n fața SA.

4300..Ne făcînd abstracție.

  Să-i lăsăm în pace pe urmașii noștri de vor a fi cum trebuie în lume, ajutîndu-i să cunoască binele, utilul și frumosul. Așa cum e cu adevărat ne mîzgîlit și ne falsificat în nici un fel, curat, natural, clar și ferm cum ni-i datul firii de oameni adevărați. Cumsecade, înlăturînd neconcordanțele între generații, contribuind la menirea fiecăruia în morală, dreptate și bine cît poate.
  Înlăturînd răutatea, urîtul și nelegiuirea încă din fașă, învățîndu-ne a fi cum ne pretinde EL și a nu mai avea părăsirea și necazurile drept căpătîi. Cum e încă în lumea asta și de cînd e ea în derizoriul lumescului deșănțat, nedrept și fără de Dumnezeu, că plătim mereu. Ne cunoscînd datul fiecăruia în parte văzîndu-ne de îndatoririle noastre între noi, în natură oriunde cu EL alăturea.
  Ne făcînd abstracție de la nici o îndrumare adusă la zi ce EL ni-o tot făcu în timp și spațiu alocat viețuirii.

4299..Datorate.

  Pe stema Moldovei era reprezentat nu un cap de zimbru, ci de bour acreditat strămoșul cornutelor mari de azi, ce-o dispărut cam de mult. Că-n amintirea lui au mai dăinuit liberi o vreme și zimbrii și pe aici, dispărînd și ei cam cu două secole în urmă. În amestecul nelegiuit al omului fără nici o noimă, văzînd că-i o raritate trebuia ocrotit, nici azi nu-i cum trebuie.
  Această îndeletnicire și pe la noi, neîndemînatici la bine ci doar la rele și urîte cam cu toate cîte ne învrednicim. Nu ținem cont că-i mai acătării limitarea numărului de erbivore mari, în sînul naturii prin lupii și urșii dați a fi acolo. În mod natural, că omului îi sînt permise doar pentru neapărată hrană, nu de dragul neputințelor de tot felul între noi, în natură.
  Și mai ales în fața SA, demonstrîndu-ne nepriceperea de a fi oamenii ce trebuie să fim în trup și celelalte întru Divinitate datorate.

4298..În înțelegere

  Te afli captiv tu și ai tăi în a afla ce trebuie și nu reușești, te constrînge în cele mai diferite moduri, doar te vei dezmetici. E tare greu din ce în ce mai dificilă-i calea înspre un ceva ce nu-l întrezărești mai defel, degeaba-i cerința veche. Nu-i vremea ei ci altele-s pe planul de SUS, încă-i devreme de aflări deslușite, zbatere și căutări în rezolvarea cea cîștigătoare.
  Nu-i dăm de capăt și totuși se încrede, oare pînă cînd? Răbdare nu-i cu carul ci atîta cît o fost dintotdeauna, poate greșesc, e de perseverat și EL ne ajută și noi. Să nu-L dezamăgim. Chiar de ne atenționează destul de drastic, dar în normalitatea vieții duse pînă acum, ne dă posibilitatea reabilitării. Îndreptării pe calea căutată și încă ne bătătorită îndeajuns, că-i greu și EL ne ține la distanță, e de continuat.
  Că asta se dorește, vom afla demersul SĂU cum îl vom urma în continuare în înțelegere și fără de greșeală de se va putea.

4297..Necunoașteri.

  Cît am fi de încrezuți într-o oarecare relație cu EL și EL cu noi, poate mai tîrziu o fi mai bună, dar acuma-i dificilă încă. Și necorespunzătoare, îi tare greu de dat de capăt, însingurați de capul nostru ăsta ne educat corect într-ale spiritualității. Îi zicem, dar cine știe cum e de fapt și de drept pe înțelesul fiecăruia cînd va fi la o adică și ne vom dumiri cu adevărat atunci doar.
  Fără încrederea cît de cît aflată într-o intreprindere așa de străină de noi toți, ori poate mă înșel cumva, ce ziceți? Poate așa din afară-i mai ușor dar cînd ești implicat e greu să te socotești pe muchie de cuțit și nu numai tu, ori greșesc? Deocamdată e de unul singur încă o vreme, de s-ar termina o dată și pace, dar nu-i așa ci-n termeni necunoscuți și tare ascunși de diverse.
  Intreprinderi ale unora și altora în timp și spațiu, mă gîndesc că nici CER-ul nu-i doritor de așa necunoașteri și de asta e așa.

4296..O vom edifica.

  Astfel ușurați de așa năzbîtii, ce unele sau împlinit în nerozia noastră fără de sfîrșit, ducînd la existențe de paiață ale unor. Înfăptuiri din nt, nu numai așa zise bune, chipurile, dar și negative cît încape în smintite năzăriri de diavoli, necurați și alte arătări văzute și nevăzute. Tolerate de EL și Lumea LUI în virtutea cîntecului, nostru de pe urmă, în struna nestrunite-i vieți fără Dumnezeu.
  Și aflîndu-ne adevărata menire cu EL și noi o alcătuire de viitor cumsecade, încă ne închipuit pe de-a-ntregul decît în CER înfiripat. Că-s multiple portițe de deveniri curate și corecte, demne de oamenii ce vom fi de la o vreme ce-i în perspectivă. De ne conceput acuma așa ad-hoc, ci-n timp și spațiu alocat schimbării desăvîrșite în cunoașterea necesară aflării căi noi cu noi în înnoire.
  De cînd va fi să fie doar EL și atîta știind clipa și felul luării noastre pe ne pregătite cu toții gură-cască la schimbarea ce-o vom edifica.

4295..Gogonate.

  De la Origene ni se explică că jucăm roluri date-n lumea oamenilor dintotdeauna cu buni și răi și ceilalți de tot felul, în final. Adeverindu-se o existență infinită cu luarea doar a LUI în serios, o Imensitate Divină de ne cuprins ce-I vom închina în continuare de cînd va fi să fie, viața noastră. În perspectivele cunoașterilor, desăvîrșirilor ce vor urma, astfel ni se va curma necuviința asta ce o tot urmăm.
  Și-nvățați cum trebuie va lua sfîrșit buimăceala fără EL CEL Adevărat și vom uita de nt și celelate nerozii ce au umplut văzduhul. Nevăzut și văzut de mincinoase închipuiri doar, saturînd răbdarea SA și de la o vreme hotărît lucru nu va mai fi nedreptatea. Din fața SA, și dintre noi necredința dispărînd, apărînd adevărata recunoștință, credință în Unicul și Indivizibilul Dumnezeu.
  Fără alte nesăbuințe de fii, mame și cîți parasfinți și apostoli ai minciunilor gogonate.

4294..Nu știu cum?!

  Vehicule de mic litraj de agrement și marfă într-o încurcătură de ne descris, agresivitate și nedreptate. Cît și intervenții mecanice și de neseriozitate între oameni și vii și unii mai puțin se pare în vis tare aiurit și urmări ioc de ai. E ceva fără cap și coadă oarecum din amintiri străvezii trăite între unii oameni ce se perindă și ei personaje ale încurcăturii date spre învățătură, dar de ne înțeles.
  Se vede treaba că nu-i momentul și meritul aferent vremii ce-o străbat nu prea acătării încă în debandadă ca și acea închipuire doar. Că ceva cu urmări demne nu întrevăd deocamdată, cine știe poate în continuare cînd va fi să fie și eu pe mai bună punere la punct și cîte altele cu adevărat corecte. Nici prea aproape de Ideal nu-i prea bine, am ceva de reproșat în virtutea trăirilor trecute, mai e de învățat.
  Demersul în sine e încurajator oarecum, dar e și priceperea la îndemînă de făurit cumva, nu știu cum?!

4293..VREME.

  Nu o dorit la trecerea din viață să fie vreodată sanctificat de biserica creștină, ieromonahul părintele Arsenie-Zian Boca. Simțea că nu-i în stare bună creștinătatea în fața SA, ci-i o minciună oarecum zicînd totuși că-i mai acătării VT decît nt și totuși nu-i urmat nici azi. Ci să încerce îndreptarea dorită de Preaînaltul, nu-i curaj și schimbarea bună în așa lumesc deșănțat și fără Dumnezeu.
  Multe-s de zis în legătură cu Zian-Arsenie Boca (ZAB), cu toate că-i în formare ca om religios, cleric-monah înspre Dumnezeu doar. Nu-I bagă de seamă venirea pe atunci a LUI Însuși Dumnezeu pe la noi în discuție de îndrumare prin Petrache Lupu și Maria Petre, a omenirii, oare de ce?! Nu-I eram pregătiți și vremea nu destul de coaptă, dar vine cu pași siguri, încet, încet și vom fi demni.
  În fața SA ca și ZAB oarecum nepregătit și noi încă tot așa, dar ne va înștiința de asta la VREME.

4292..Pricepem noi pămîntenii.

  Cu vremea ne obișnuim c-o colaborare oarecum cu CER-ul și unele obligații ce decurg cu vremea ni le însușim cît se poate. Că-i o continuă schimbare și oameni sîntem și-I tot greșim și ne mai lasă și ne și penalizează, uneori înțelegem alteori ba, încăpăținați. Nu I-e ușor nici LUI cu noi așa poznași ori destul de ne cum ar trebui, de fapt nici nu prea știm corect cum e de făcut.
  Totul să fie cît mai bine, ne chinuim oarecum și de la o vreme se înfiripă așa o mediere spre înțelegerea firească ție cu EL și invers. Nu-i bătut nimic în cuie și de se încearcă schimbări sugerate, de regulă eu nu le-am acceptat, mergînd pe o constantă. Cît de cît, nu mereu și respectată de mine de asta mai șchioapătă relațiile cu vremea se restabilesc cele dinainte oarecum.

  Se tot strînge un fel de joc, toleranța-i tot mai mică, poate mi se pare, dar nu, e tot mai cu grijă de ambele părți grija de corectitudine cît pricepem noi pămîntenii.

4291..Cîtva timp.

  Avem cîte îndeletniciri temporare în așa schimbări cam după ureche în virtutea curentului, modei, societății în deriva lumescului. Nu prea acătării, dar omul mai îndreaptă cîte se încumetă, fără să bată la ochi cine știe ce, merge și așa. Mai cu toleranța și bunul-simț și al dreptății cît de cît îndemn de mai bine, cu toate că-i cam greu în fundătura asta de nelegiuire pe toate planurile.
  Unde căutare are urîtul, răul și necivilizația, înstrăinarea de EL și EL de noi, de nu ne mai găsim locul și căpătîiul. Înfumurați, imorali și proști de dăm în gropi, dar nu ne dumirim încă-i tare condiția umană așa neroadă, ne mai suportă o vreme. Și-n definitiv de nu-L pricepem asta e, nu ni-i datul acela cînd va fi să fie, ne va scutura EL mai altfel de L-om pricepe cumva.
  Mai e pînă atunci, trebăluim cît putem de oameni să coexistăm, ne sărind neobrăzați cît colo, ci cît se poate de domoliți și mai merge cîtva timp.

4290..Coexistență.

  În continuare fără pauză cumva trecem la vehicule oarecum grele, cu patru roți, implicat în rezolvări de tărășenie neroadă. O ducem oarecum la bună soluționare, dar nu se știe niciodată cum va evolua în așa nedreptate, imoralitate, răutate și egoism fudul cu a lumescului nedemn. De omenirea ce nu-și dă rînd nu să se cumințească, ci din contra tot mai străină de EL și calea nostră cumsecade prin viață.
  Urîțită ca vai de noi ne tot afundăm colac peste pupăză, zicîndu-ne civilizați în răutăți de tot felul, nici de cum de bine nici pomeneală. Alandala fiecare pe cărarea necuviinței, doar din nimereală mai acătării cîte unele se configurează năuce. Pe așa plaiuri de dor de ducă pe pustii unde te-ntorci doar nelegiuirile-s tari și mari, puturoșenia și delăsarea în voia neputințelor.
  Ți-i lehamite de așa coexistență pașnică-ndărăt spre un inexistent, neantul și spre al necuviinței ne tot paște mereu.

4289..Azi și ieri

  Tot bate apropo la mijlocul, cu cele două roți, motorizat, ce-o fi?! Vom afla cînd se va putea, nu se lasă, atîta îi dă înainte și pe o parte și pe alta, în definitiv nu-i mare lucru, mulți și diverși o duc bine mersi. Și-și fac și de cap cîți pot în întreaga lume de li s-o dus buha și de bine și de rău cum li-i datul și needucatul, ori pe acolo.
  Se vede treaba că-i ceva în continuare de băgat de seamă la acest fel de a te deplasa și nu numai, cunoscut și de noi încercat cîndva. Dar atîta, nu s-o lipit de dorința neapărată de al încăleca mai mereu, ci acolo pe undeva era în folosința altora, indiferent și azi. Dar se vede treaba că-i bai cu așa nălucire ce-i tot mai prezentă din cînd în cînd, ca un laitmotiv de la o vreme oarecum.
  De mai trecem în revistă și năstrușnic carambol cu întocmiri de situații nefirești azi și ieri.

4288..Fii sigur!.

  Nu chiar dezinteresați de reușită ori nu, deci nu indiferenți, ci pe deplin porniți în a rezolva nerezolvarea ce-i în cale dată. Spre a o învinge nepriceperea trecută și ocazionalele eșecuri, crezi, dar îs adevărul gol, nu-i chip de împlinire. Eșecul e vizibil și totuși nu-ți vine a crede, planul e prea de SUS și-L crezi pînă-n pînzele albe valabil și de viitor.
  Și nu-i în timp și spațiu te dumirești și ți se dă de înțeles că-i irosire de muncă și caznă, chiar de te simți luat la mijloc. Continui să te aștepți la lămuriri și dezlegarea nedezlegatei dileme, o să le afli la timp cînd va fi să fie îndeplinită vremea. Aceea a știrei cumsecade, cu adevărat trebuincioase, deocamdată dezumflat îți vezi de un drum vădit nemulțumit o vreme.
  În timp și spațiu ți se va da ocazia aflării ce te nemulțumește deocamdată, dezamăgirea nu va mai fi lăsată să te preocupe, fii sigur!

4287..Cîndva cumva.

  Ne pune la treabă, nici nu cătăm motivația și destula  informare, îi dăm nainte fătă preget, nu tocmim nesiguranța. Aproape cu ochii închiși ne cătăm calea arătată și nu-i cu lapte, ne învrednicim din nou și din nou, și-i bai mare în sfîrșit. ÎL atenționăm, ne-o încercat și basta, e de finalizat nedumerirea ce părea tare plauzibilă punerea la punct o fost și-i de văzut.
  Fără resentimente, îi tare greu că oameni sîntem și ținem minte ca și EL tot și noi pe aproape cîte se poate și-i mereu de ținut aproape. De EL și noi să-I fim acătării că ne va îndruma corect doar să-L mulțumim cît mai bine în timp și spațiu alocat viețuirii. Pe de-a-ntregul, ne lăsînd defel îndoiala și fărădelegea să ne împiedice vreodată și a-L nemulțumi, că vedem ce pățesc netrebnicii.
  Indiferent de se numesc o vreme individualități sus-puse sau popor ales, ori altceva acolo prin lume călător o vreme să se cheme nație cîndva cumva.

4286..Cu ochii la EL.

  EL ne tolerează oarecum unele scăpări de șifonare a unor vădit netrebnici, în virtutea unor acțiuni aprobate, demne, adevărate. Ca scăpări, daune colaterale, nu-n nici un caz de atenționare măcar, ori mai rău de pedepsire cumva, că nu sîntem în drept. Toate nefăcutele ce le suferim de la acei nevolnici să-L mandatăm pe EL, fiind Singurul ce ne va răzbuna oarecum în temeiul CER-ului.
  Ce noi nu-L știm și atunci cînd va fi să fie cu mirare vom constata că acei neisprăviți nu-s conștienți de ce trag. Și vor fi cu vîrf și îndesat, de poate ne vom gîndi că-s prea de tot punerile la punct, dar de regulă EL ia măsuri ample în urma multor generații. Și ca urmare a multor nelegiuiri ascunse și știute ce-s pe răbojul CER-ului la o adică, ce pămîntenii încă n-o pot determina defel.
  Chiar se impune ascundere pe cît posibil a daunelor pricinuite din neatenție, cu migală și cu ochii la EL, știindu-L și reținîndu-ne cît mai mult să nu-L supărăm oarecum.

4285..Oare cît?!.

  Ni se cere mereu riscul maxim ce-l întrezărim, oarecum nu știm mai nimica cam totdeauna și frica îi bună și ea, dar nu-L mulțumește. Mereu, ci și curajul dar nu prostesc, cu toate că de foarte multe ori prea multă minte nu avem în relații dintre noi, în reușite mai cătării. Ci la nimereală, cumințenia vine curînd din urmă ne izbăvește, bine e să fim  de regulă ponderați de felul nostru.
  Cu toate că ni-i tare greu cu răbdarea se trece marea, dar noi nu-L putem egala, nici gînd pe EL, Îndelungrăbdătorul din CER. Am vrea să-L știm cît mai bine, dar nu se lasă dibuit, Creatorul nostru ne știe și ne așteaptă să-L dorim cumsecade între noi toți. Nu așa pe ne gîndite, ci-ntr-o conlucrarea de lungă durată ce-i de înfiripat cumva și ni-i tare anevoie în neantul ăsta de izbeliște lăsați.
  De-I greșim și-i tare la îndemînă pățania ce ne costă și imediat uneori plătim de ne sar capacele și tot nedumeriți rămînem, oare cît?!

4284..Repoziționarea .

  La zidul morții de se poate concepe așa ceva unuia  ce nu-i cîtuși de puțin în deriva mijlocului cu două roți antiderapante. Derivă, mai mult curaj și experiență riscantă de circar, dar ți se asigură condiții altfel mai pașnice și la mintea ta. Rămas mai terestru, pedestru chiar de oferta-i fermă și clară să încerci mișcarea pe acea verticală pornind o dată.
  Fiece-o fi și te încumeți în visarea dată alături de apropiații dați, că altfel e bai mare, însingurat în necunoscuta facere de ceva vreme. Se ține cont și e ceva că-n viața reală nu-i cîtuși de puțin așa, ci cam de o oarecare izbeliște chiar de nu-i chiar așa. Ți se oferă marea cu sarea, așa crezi, dar cine știe ce-i în realitatea ce va fi cu noi și ceilalți, doar EL și CER-ul de ne va învrednici.
  Și pornești mai neconvențional în marșarier deocamdată, ți se zice: cum ți-i felul, în repoziționarea ce va urma.