marți, 31 decembrie 2013

4219..Pentru totdeauna!.

  Cam puțin și sărăcăcioși ne prezentăm credincioșilor cam de tot felul, numai ademenind mulțimile cu neadevărate. Preamăriri a vieții de după moarte, aiureli de prostit cu costuri imense pentru umanitate de cînd e tot fără EL, ci îndoctrinată-n minciuni. Cu toptanul abil ticluite pentru prea suficienții gură-casă din toate timpurile și-ntreaga lume, ce încă tot continuă acestă fărădelege.
  Tare costisitoare pe neputincioșii încorsetați de așa încleștare de îndoctrinări surde la EL și noi, ci-n tărășenii. De înstrăinare față de EL, Singurul Dumnezeu din CER, doar cu preocupări de omorîre a speranțelor de mai bine în viață, în lipsa binelui. De început cu recunoașterea SA și numai a SA în toată Măreția LUI Sinceră în fața Tuturora, lăsînd-o mai moale cu moarte.
  De nu-L știm corect pe Unicul Responsabil de noi toți din partea CER-ului, Dumnezeu Tatăl Ceresc, omenire dezmeticiți-vă odată pentru totdeauna!

4218..Atît!.

  Invitat la o emisiune cu caracter religios autohton la Tv. pe un post oarecare, un remarcabil om de cultură, se vedea o oarecare nepotrivire. Bineînțeles abil acoperită de modelatorul îndoctrinat și-l tot ademenea și fereala nu mi-o explicam atunci. Ulterior căutînd printre preocupările afișate ale respectivului de pe net. aflu concluzia sa dărîmătoare negru pe alb, lipsește Dumnezeu.
  Din România, cum așa îmi zic, atunci ce căutai în acea emisiune stimabile, se vede treaba pentru ceva erate cîte se puteau. Aiureli, din interviul și comentariile acelei emisiuni reieșea contrariul oarecum ticluit, cîrpocit al tristului adevăr. Nu-I EL unde-l căutați cu ardoare români! nu-i în clădirile de tot felul ale cultelor, zic inculte, că nu-L știu măcar pe Singurul Dumnezeu din lume și CER.
  Ci interese mărunte de clanuri și alte matrapazlîcuri, cu amendamentul cam oarecum corect: morții i se dă oarecum întîietate și EL asta cumva apreciază la noi, atît!

4217..De oriunde.

  Ne vine foarte greu, chiar uneori credem că-i imposibil să fim iertători, toleranți atît cît să nu-L supărăm din cale afară. Nițel mai moderați, îngăduitori azi în ultima zi din acest an 2013 ce o fost fiecăruia după cum ni-am așternut. Noi înșine și cu urmările inerente trecutului normal la fiecare după cum i s-o pregătit de înaintași și nu numai, e de reflectat și îndreptat.
  Cît se mai poate și sigur se poate c-o vorbă bună, de împăcat potrivnicele, uitările de așternut spre binele de urmat. Întocmai cum ne l-am dori nouă înșine și familiei noastre pentru permanentizarea vieții în comuniune firească. Cu toți acei de care ne leagă ce ne leagă la fiecare după cum am tot reușit de cînd ființăm pe Pămîntul acesta așa dat nouă de EL.
  Și poate ne luat în seamă cît am vrea și mai ales cît ne cere EL, să ne apropiem fiecare pe propria răspundere, cum poate mai firesc: abordîndu-L cumva pe Dumnezeul VIU din CER, Creatorul Totului din noi și de oriunde.

4216..Afla-vom.

  Poate-i rus și o aflat nu de mult, în acel film era se zice evreu chipurile, nu ca cei din vechime, ci cum e moda azi la nimereală. După cîte interese și cauze ascunse după cîți copaci de specii diferite locului aceluia dat fiecăruia în devenire ca la ruletă se pare. SUS se știe de ce? noi poate vom afla de vom și putea cîndva de va vrea Măria SA, deci Gerard Depardieu mi-o reamintit.
  Exodul încă în temă pe Glob pînă va fi să fie aflarea cea tare ascunsă a neființei îngînfare care pe care, mai în drept ce-i găsiți. Decît ce-i grabnic veniți gata răsvenetici, dar așa se vrea încă de SUS o vreme pînă la semne, ce le vom ști cumva. O luptă surdă cu neputința, parcă într-adins să simtă mai abitir suferința, frica în oase care poate în acele vechi desființări era mai proaspătă.
  Acuma s-o mai normalizat cam la toată lumea pînă ne vom dezmetici între noi cu EL și EL cu noi afla-vom.

4215..Să se cheme.

  Aceste construcții ale SALE, de vase cum I se mai zice Olarului, LUI, îs și, și adică atît de edificare-încercari cît și de demolare-încercari, după cum îi cade bine. Numai LUI. Nu dă socoteală nimănui, cel puțin așa ni se pare nouă de aici, de mai SUS cine știe, poate consiliului CER-ului, mi se zice că nu, așa o fi, E prea SUS pentru noi. Așa încă destul de ne destupați într-ale CER-ului cătări și cîte și mai cîte de te doare capul.
  Și nu știi ce ai că-i cu bai mare treaba asta cu EL și noi, încurcată și cu destule chichițe de nu le știm capătul, mai bine zis capetele. E interesat, sîntem deocamdată în acest colț de Univers preocuparea LUI de căpătîi să ne aducă pe linia de plutire a binelui- dreptății. Între noi și-n natură și oriunde am dăinui cînd va fi să fie, deci nu oricum ci-n concordanță cu ale SALE cerințe.
  Ce trebuiesc de vrem ori nu, sfinte să ne fie de la o vreme care va fi să se cheme conlucrare cu CER-ul.

4214..Contopire.

  Își construiește cu tare migală, multă răbdare de care numai EL E în stare, noi așa vremelnici așa o percepem. De-am fi pe aproape de EL, ori mai în pricepere față de Lumea SA, alte cunoștințe am vîntura, dar așa mici și cu nimicurile. Ce ni le dă EL, fărîmituri deocamdată, nu merităm încă-i cale măi oameni cît să ne tot vie mintea la cap, e de unde că ne-o tot dat, dar și noi, nu?
  S-o mai slăbim cu așa delăsare într-ale trebuințelor să scormonim mai acătării, că-i bai și pierdere de vreme, așa-i calea. Întortochiată tare și de ne priceput, necopți îi tot dăm înainte cu ale noastre toate încă destul de strîmbe, degeaba le mai dregem, că-s oacheșe. Aiureli de începători, și începători tot sîntem de cînd lumea, în diferite stadii de dezvoltare ca și azi, a unei alte lumi.
  Ce va fi să fie cînd CER-ul va da semnalul și noi cît de drepți vom putea sări la acea alarmă de contopire a puterilor de care sîntem în stare.

joi, 26 decembrie 2013

4213..NASA.

 EL ne tot dă unele și altele de văzut, că nu stă locului atrăgîndu-ne atenția în fel și chip dar oarecum cuminte după noi și oarecum din partea SA. Și cu bune și minuni pentru toată lumea de văzut chiar de nu pricepem o iotă, încă bîjbîim că de EL și de noi cum trebuie nu ne îngrijim. Nu-i vremea și nici nu ne doare capul de așa ceva adormiți pe o rînă ne ducem zilele cîte ne sînt date, nu prea contează.
  Nu știm de ce și pace, deocamdată lumea-i în studiu de civilizația Pămîntului așa cum o ajuns azi fără de EL cum trebuie. Dar nu cu toții la un loc ci foarte mulți în deruta vremurilor date ne acătării dar destul de aburiți, destui gură-cască de oriunde. Ne băgînd de seamă la tot ce ni se petrece cu noi lîngă noi crezind în van că așa-i firesc și nu-i altă cale.
lumina  Aiureli de oameni înstrăinați cu de la sine putere, complăcîndu-ne lumescului nedrept și hain în rele și urîte cu cîteva abureli nedrepte încă. Stîlpii de lumină care coboară din cer, fotografie a finlandezului Thomas Kast postată de NASA.

4212..Nebuni de legat.

  Cam toate religiile s-au prins că LUI nu-I convine de ele și-s sub părăsiri și pedepse și-n legea LUI nu-și găsesc locul. Ne fiind lăsați de capul lor cum ar tot vrea și așa și fac de cînd lumea, chiar de la hurtă plătesc cînd le vine rîndul toți. Nelegiuiții, LUI oarecum îI convine felul cum ne ocupăm de morți nu chiar în totalitate, și numeroasele construcții divers orînduite.
  Și ritualele chiar de-s pe dos și nu țin cont de EL mai deloc, LE-ar dori închinate doar LUI după tipicul SĂU. Încă necunoscut ca lumea pe Pămînt după cum ar fi acuma la zi în firea CER-ului actualizat și pe Terra între oameni. Ce nu-i și nici de gînd nici vorbă ci-nainte cu tupeu în continuarea obrăzniciilor de tot felul în ciuda LUI, chiar de-o tot încasăm.
  Măcar îI facem în ciudă sîc CER-ule! noi cu ale noastre TU cu ale tale, nu ne pasă nici de noi nici de TINE, aiureli de nebuni de legat cu toții oamenii.

4211..Ne urîm.

  Cît am fi de apropiați nu prea contează, e lucru adevărat că fiecare-și caută credința ce-l cucerește, dedicîndu-i-se trup și suflet după cum îl taie capul. Ori după percepte îndelung exersate, chiar de nu-s cu EL, nu prea contează-n așa lume ne ca lumea, ci nelegiuită în mare oriunde. Te întorci vezi necazuri, suferință, dispariții aparent grăbite și par fără motivație toate aceste.
  Aiurea, de nu ținem cont de EL cum ne tot pretinde de cînd sîntem lăsați a viețui pe planeta SA, ni-s toate cam anapoda aflate. Ne pricepîndu-ne menirea pe acest Pămînt și chiar și-n ultima parte a aflărilor omenirea parcă-i în și mai mare derută fără de EL, parcă-i nebună, nebună. Și zare de izbîndă nu-i în calea pe care merge la valea plîngerii cu toții în neștire și tot fudui și zurlii de mama focului.
  În loc să conlucrăm la aflarea SA corectă cu toții împreună, ne urîm reciproc în religiile alese de fiecare ne ținînd cont de EL și noi defel.

4210..Va permite.

  Poate de ne vom pricepe cu EL a fi cum trebuie ni se va permite o seamă de locașuri de cult și așa, așa de bine pe pricepem. Acuma cam în toate cultele inculte să ne ocupăm de morți oarecum, că-s încă multe nedreptăți ce le înfăptuiesc religiile fără EL. Ci pe coclaurile aproximărilor de tot felul în plată în fața LUI, dar suferim cu toții deocamdată și-ntre noi neputincioșii nu contează.
  Încă străini de EL și îndepărtați de legea SA o tot ducem anapoda ne venindu-ne în fire cum ni se tot cere de veacuri multe. Ignorîndu-L cu bună ștință ori cu reavoință, nepăsare că voia și nevoia LUI E greu de aflat de nu sîntem hotărîți și fermi. În claritatea necesară cunoașterilor SALE ce ne sînt totuși cunoscute cît de cît, nu extraordinar de bine, dar se poate trăi cumsecade.
  Ca oameni la locul nostru și-n timp și spațiu de aflat tot ce ni-i necesar cum ni se va permite după merite.

4209..Țara de rîpă.

  Încă o gravă viețuire ce-i pe la noi împămîntenită de ceva vreme-i în fruntea țării o șleatcă fără sfîrșit, deocamdată. De tot felul de nemernici, care mai de care mai inventivi nu la bune, respect față de natură și oamenie cu bun-simț și dreptate. Ci taman pe dos o tunat și s-o adunat și se tot adună puzderia de nelegiuiți de pe toate coclaurile necuviinței și fărădelegii.
  Dar au ei habar să-și tot dea sieși reguli în folos nedrept, fără rușine și frică, că doar ne fraieresc mereu cînd le picăm de gură-cască. De la acea să zicem schimbare a comunismului pe ce-i azi la noi în noul stil de hoții la drumul mare în frunte-s însăși guvernanții. Și puterea ce ne tot conduce cu schimbul numai cei buni de pușcării, tîlhari în ținute de justițiari, politicieni și celelalte îndrugate.
  Posibile doar la noi potlogării și-n cler, mass-medie și oriunde te întorci de se duce țara de rîpă în așa condiții de mai ține năzbîtia.

4208..Deocamdată.

  Consider de vreme EL Însuși Dumnezeu o catadicsit să ne abordeze în vederea amintirii că le sîntem datori morților noștri. Ori a oricui să-i pomenim, e ceva de luat în seamă, mai greu pentru mine care numai de vii doream să văd ce și cum. Că cei morți nu mai sînt, dar totuși de vreme ce EL ne atrage atenția în acel sens nu-I de ignorat, ci din contra de căutat să-L mulțumim.
  Și-n acest sens pentru mine, cam de ne înțeles, că va veni vremea cînd EL printre noi va fi din nou, mai ceva ca-n vechimea amintită. De VT(Vechiul Testament) și ne vom preocupa a-L urma și consecința viața veșnică va fi țelul acelor vieți. Nu deodată mi se transmite acuma, ci-n timp și spațiu ce va ține de noi înșine cum vom fi notați de SUS, promovați.
  Înspre acea trăire de tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte, sună cunoscut? nu parcă-i vorba de un basm cunoscut. Și nu-i basm decît acuma așa pare fiind încă înglodați în neputințe cît casa, vai de steaua noastră, deocamdată fără de EL.

4207..Pomenire abstractă.

  Și atunci cînd o fost a doua persoană din România vizitată, abordată de Însuși Dumnezeu, fătuca de 12 ani, Maria Petre. Fecioara din Parepa Rușani, localitate la 30 de Ploiești, deci EL I-o adresat o poruncă de a construi, inițial patriarhului. De atunci dr. Miron Cristea de a construi o biserică închinată LUI și pentru pomenirea morților, prea numeroși.
  Din acea vale, ce noi nu-i știm, deci din vremuri de tare mult apuse, ce nouă încă nu ne spun nimica. Se vede treaba că-s antice lupte cu prea numeroase pierderi de vieți omenești, de care amintește Dumnezeu. Și de care EL nu poate face abstracție, cerîndu-ne nouă și-n memoria acelor mulți necunoscuți, dar totuși oameni, ce pe meleagurile noastre și-au lăsat trupurile.
  Osemintele și cred sufletele lor duc o luptă și-n CER de măcar amintire și pomenire abstractă a celor prea numeroși necunoscuți.

miercuri, 25 decembrie 2013

4206..Oricînd vroia.

  Vor rezista destule, modificate după dorința SA, contrucții ale religiilor actuale și altele reînoite și schimbate de ne recunoscut vor ajunge. Ca și altele ce-n virtutea înnoirii cerute se vor ridica semețe pe măsura Măreției LUI și a năzuințelor noastre. Oriunde va fi trebuință cu consimțămîntul SĂU de atunci, pe Pămîntul în convenita conlucrare spre noi realizări spiritual-cultural-sociale-etc.
  Nu știu ce va aduce ziua de mîine dar mi te atunci cînd va dori EL din nou să Domnească direct peste noi toți. Vom trăi și vom vedea de atunci în colo cum ne vom configura și alinia cerinței CER-ului și noi cu ce-L vom întîmpina. Fiind primiți acătării ori cu modificările de moment cerute, pricepute pe măsura năzuințelor de mai bine și comuniune.
  Între cei ce  așa îndelungată vreme și necunoaștere, mai ales din partea noastră, că EL ne știa oricînd vroia, deci vom trăi și vom vedea.

4205..Regăsire.

  În antichitatea acelor vremi cu popor ales și înțeles oarecum o vreme doar șI-o impus construirea unor edificii pe placul SĂU. Cînd înțelegerea o picat din vina aleșilor atenționați din vreme de EL și acele temple și altele ce-și aveau sorocul. Intermedierii și năzuinței de legătură CER-Pămînt și cu intermediari umani pe atunci, între timp uitate și părăsite ca neavenite.
  Din cauze expuse pe aicea, deci EL nu mai dorește momentan acele strașnice construcții învechite azi, ci simpla legătură. A fiecăruia fără interpuși, ci direct insul cum se află, oriunde numai cu gîndul sincer către EL pe graiul lui. Că-l pricepe Dumnezeu și-i vine în întîmpinarea năzuințelor corect expuse și-n îndreptarea cerută.
  Cu rezultate pe măsură în virtutea înțelegerilor ce-s în derulare din acel moment de regăsire percepută ferm și clar.

4204..Răzgîiați.

  Vă ziceam pe o postare mai în urmă că ce așteptați de EL ni-I deschis nouă cum nu ni-o mai fost de cînd lumea. Nu mai apelați la nt., Mahomed, Buda, și cîte vietăți și intermediari ce-i credeți sfinți și para sfinți. Și-s năzuițe deșarte că EL în relațiile cu noi deocamdată nu dorește interpuși, ci direct cu fiecare. A că nu vă pasă, ba vă pasă, desigur de nu voi însăși dar cineva apropiat și măcar simpatizat.
  Tot are nevoie de sprijinul vostru de voi însăși nu-I simțiți atenționarea măcar de nu chiar scuturătura de dezmeticire la realitatea. SA că noi fiecare îi dăm socoteală de vrem ori nu, spiritul și gîndirea, adică sufletul e legat indestructibil. Și invizibil, nedetectabil de Lumea LUI, fiind pe terenul SĂU, o vreme Antrenorul nostru, acuma Arbitru ce ne poate indica eliminarea de pe teren.
   De nu-L satisfacem măcar acolo, că-i greu de răzbit prin așa noian de încercări cu toptanul, și noi răzgîiați în patru zări de năpastă.

4203..Amănunte.(Details)

  Se vede treaba că ni-o tot încercat și cu acele alegeri ale poporului ales și-n continuare să ne vadă la treabă ce  plătim. Și-n continuare tot e de mai văzut ce și cum ne vom edifica și cu EL mai acătării de cînd va dori să ne repornim împreună. Spre un ce va fi cu EL în condiții mai altele ce și EL e nerăbdător să le aflăm a ne fi înspre idealul vieții pe Pămînt, ci doar prezis SUS.
  Jos e încă cale lungă să ajungă, încă împiedicați de pietrele de moară ale prostiei tot mai nărăvașă-n trăsnăi. De ne zăpăcesc și pe firi mai cumințite dar fiind tot fără EL, îs ușor de aburit continuu îndepărtați de calea strîmtă. A îndreptării nu pe placul netrebniciilor de tot felul ce tot încurcă lumea asta plină de destui gură-cască la para mălăiață a neputinței.
  Nu le știe de prezis nici EL chiar pe toate cele amănunte cînd e vorba de oamenii ce tot demonstrăm înnoitoare năzuințe nu mereu și acătării.
 
  English version:  Details
 - He sees a job that we've tried and those choices of the chosen people and I continue to see the job we pay. And still it's still not seen what and how we build and decent with him since you want to reboot together. Towards that will be with him in conditions like that and he's anxious to find out we have towards the ideal life on Earth, but only predicted UP.    Down is still a long way to go yet prevented millstones of stupidity increasingly restive-n crazy. For us confuse and wiser natures but are still without it, IS easy to remove continuous steam narrow path. A straightening not liking all kinds bastards who keep messing this world full of helplessness.    Not even he knows to predict even all the details when it comes to people who still do not always demonstrate -

4202..Ce mai așteptați?!.

  Știu că pentru majoritatea degeaba-mi răcesc eu gura, scrierea aceasta nu vă va urni degrabă, pînă nu va fi cum se vrea de SUS. Dar asta mi-i deocamdată vrerea cum se vrea de către EL și-L urmez cum pot și eu reamintindu-vă, repetîndu-vă. Că de ceva vreme și-o întors iarăși privirea spre noi toți pămîntenii fără deosebire de rasă, nație, ori altele ce ni-s specifice unora și altora.
  L-am dezamăgit prin acel popor ales de odinioară și ne-o gonit pe toți din fața SA, dîndu-ne liber la năzbîtii care mai de care mai costisitoare-n timp și spațiu. Suferite de toți la vremea socotită doar SUS și jos constatată de nu mai ne pricepeam ca și azi viața și celelalte legate de ea.Că-L tot nemulțumisem ca și azi încă, dar îs speranțe și SUS și jos, încă neconturate cum trebuie, de mai bine.
  Revenindu-ne din amorțeala minților năucite de refuzul SĂU de a-L căuta atunci dar de curînd primirăm liber la EL, ce mai așteptați?!

marți, 24 decembrie 2013

4201..Vom fi.

  Prin creștinism, prin nt., prin ceea ce s-ar zice că vine de la isus, se propagă ideia că viața-i numai o trecere de probă ne importantă. Pentru o alta în ceea lume, după moarte, în neființă, o mare și gogonată minciună, nu pentru asta sîntem noi pe Pămînt. Ci-n virtutea unei construcții ce va fi edificată în continuare doar cînd va reveni Dumnezeu printre noi, determinîndu-ne a termina.
  Definitivarea, împlinirea noastră ca oameni cu trăiri într-o viață veșnică în a SA viziune de conlucrare cu Divinitatea. Doar noi vii împreună cu EL Singurul Responsabil al CER-ului de noi omenirea de pe Terra. În anumite condiții ce ni se vor impune de la un timp convenit SUS, ce-l vom trăi din acel moment hotărît doar de EL.
  Fiți sigur după moarte cîini cu colaci în coadă nu vă așteptă, dincolo-i neantul și recuperarea dorită de SUS. În vederea unei continui vieții doar pe Pămînt în aceste condiții deocamdată de probă în vederea îndreptării spre ce vom fi cu EL.

4200..Tare demult.

  Cu ceva vreme în urmă cînd apropiați de ai mei auzind și văzînd credința mea în EL și numai în EL. Mi-au adresat întrebarea către EL: ce-i cu isus? tot atunci întrebîndu-L suplimentar eu, dacă o făcut rău lumii creștinismul și isus în general. Mi s-o răspuns imediat, clar și concis că n-o existat isus, de asta nici nu merită să-l scriu altfel o invenție mincinoasă.
  Iar în privința cele-i de a doua întrebări, mi s-o răspuns cumva cum de mai întreb așa ceva, de vreme ce-i o minciună. Un zeu închipuit e doar o falsă și ademenitoare mereu fudulă prostire a omenirii, o încercare nereușită la care o fost pusă lumea. De asta-s și îndelungatele și devastatoarele conflicte religioase pe tema aceasta a creștinătății pedepsitoare pentru oamenii în păcate.
  Strigătoare la CER, gelozia SA și încălcarea legii date din vechime, îs destul să-L tot nesocotim cu costuri pe măsură tare demult.

4199..Necunoscut încă.

  E foarte ușor să-I facem oarecum și LUI pregătirea primirii în toate ce se cuvin, de am ști, măcar cîte ceva acolo. Dar îI tare ascuns simțurilor noastre prin unele influențe ne mai dă de știre oarecum, dar e prea puțin cred. Pentru a nu-L nemulțumi și să ne pomenim că de la început o luăm cu stîngul în relațiile cu EL. Ce cred că le dorim cu totul înnoitoare și benefice tuturora din start, un început.
  Ce doar EL îL știe, ce și cum noi doar îl vom afla la vreme, ori mai devreme, cum va dori doar EL și Lumea SA din CER. Acel CER spiritualizat pentru noi de ne înțeles deocamdată pînă ne vom lămuri cu voia SA și pe meritul nostru aflat în timp și spațiu. E foarte mult de discutat și foarte puține de aflat cu siguranță drept și cu demnitatea necesară umanității.
  Încă destul de înstrăinată pe coclaurile neputințelor îndărătnice ce-s în plată de  e lumea neîmplinită mai defel cum ni-i datul necunoscut încă.